Iartă-ne Doamne!

Poşta română este mai ocupată zilele acestea, decît de obicei. Toate oficialităţile statului, partidului şi guvernului, prefecţii, primarii, şefii şi şefuţii din instituţiile statului, orice întreprinzător cu un minim apetit pentru "PR" trimite în stînga şi în dreapta, cunoscuţilor şi chiar necunoscuţilor, felicitări cu ouă roşii, iepuraşi, icoane şi alte reprezentări de inspiraţie biblică, pe care nu uită să-ţi adreseze urarea, unii spun chiar tradiţională: "Paşte fericit!". Pe străzi, în plină Săptămînă a patimilor, oamenii se întîlnesc şi îşi urează cu zîmbetul pe buze "sărbători fericite", "Paşte fericit!". Se îmbrăţişează şi pleacă mai departe, pentru a repeta gestul cu un alt cunoscut sau apropiat. Şi cînd te gîndeşti că după sondajele de opinie suntem un popor pentru care Biserica este cea mai solidă şi de încredere instituţie! Aşa o fi, dar asta nu înseamnă că avem cine ştie ce a face cu înţelegerea celor sfinte. Întunericul în care orbecăim pe cărările tranziţiei este la fel de mare, se vede treaba, în plan politic, economic, social ca şi religios. Asemenea beznei care se lasă grea pe şoselele şi drumurile patriei noastre, de îndată ce Sfîntul soare îşi ia faţa de la noi, cei creştinaţi pe aceste meleaguri încă de Sfîntul Andrei.

Lipsiţi de îndrumare şi repere spirituale minime, dar avizi după o clipă de fericire, de bucurie, de sărbătoare, gata oricînd pentru un chiolhan, fie şi cu resurse minime, oamenii au "unificat" Paştele cu Crăciunul şi se poartă după acelaşi calapod.

În realitate, semnificaţiile celor două puncte cardinale ale calendarului creştin se consumă în planuri complet diferite. Ele solicită reacţii diferite din partea celor care vor să-şi organizeze viaţa şi spaţiul valorilor după modelul creştin. Dualitatea divin/uman, constitutivă credinţei noastre întru Chris-tos, se manifestă la naşterea din Betleem, mai întîi, în plan uman. Momentul naşterii este prevestit de îngerii Mariei şi, de la Buna Vestire, noi cu toţii ne bucurăm anticipativ de minunea care a început a se săvîrşi. Actul este unul uman, prefigurat în divin doar de circumstanţa specială a imaculatei concepţii. Întregul şir al evenimentelor pînă la naşterea lui Iisus este unul care stă sub semnul umanului.

La sfîrşitul călătoriei sale printre oameni, întrupat ca om, întîmplările din viaţa lui Chris-tos şi mesajul lor, în schimb, trimit la dimensiunea divină şi nu au nimic de a face cu regis-trul bucuriei, ca sentiment uman. Suntem de data aceasta cu totul în dimensiunea pe care El o revelează după suferinţa cumplitului supliciu şi coborîrea în mormînt. În logica evenimentelor sacre, Învierea nu poate şi nici nu este trăită ca bucurie anticipată. Nici măcar de Maria, mama lui Iisus! Ultima săptămînă a vieţii lui Chris-tos este una a suferinţei şi a sacrificiului. Îngrijorarea, disperarea de a-l vedea condamnat, suferinţa la picioarele crucii, reculegerea şi în cele din urmă tristeţea adîncă se pogoară peste sufletele celor care erau şi îi sunt apropiaţi Lui! Bucuria este o manifestare pur şi simplu absurdă în acest contex. Dacă citim bine textul biblic, chiar şi duşmanii Lui, cei care l-au dat pe mîna autorităţii sub false acuzaţii, ca şi cei care i-au semnat sentinţa au avut aprehensiuni, nu erau în nici un caz din cale afară de bucuroşi!

Momentul Învierii nu stă sub semnul bucuriei, care este o trăire lumească, ci sub semnul catharsisului, al revelaţiei, singurele stări care ne pun în relaţie directă cu puterea divină. Sub impactul acestor trăiri ne putem purifica, putem arde într-o clipă reziduurile vieţii noastre lumeşti pentru a ne umple de lumina divină, ne putem transforma radical structura morală. Credinţa noastră poate reînvia, ca o minune, asemenea minunii Învierii Lui! Forţa acestei trăiri este miezul Paştilor, iar ea ţine de miracol şi împlinire a noastră întru Dumnezeu şi nu de bucuria celor lumeşti. Încă şi mai mult, nimeni şi nimic nu poate anticipa acest moment. Nici chiar între apostolii Lui, miracolul Învierii nu a fost trăit la fel şi nu a avut aceleaşi consecinţe în planul transformării interne. Repetarea ciclică a Învierii îşi are sensul profund tocmai în faptul, pe care Iisus l-a ştiut din capul locului, că nu toţi oamenii, nici măcar apostolii lui, nu vor trăi momentul la fel. Christos a ştiut că va trebui să le dea oamenilor mai mult decît o şansă pentru ca lucrarea Lui să se înfăptuiască în sufletele şi vieţile lor. Pentru unii, şansa nu va veni, poate, decît la Judecata de Apoi, dar va veni! Aceasta este marea certitudine, pe care ne-a lăsat-o!

Zilele acestea se difuzează pe unde radio o reclamă plină de haz, cu nişte băieţi întreprinzători care poposesc de Paşti la casa gospodarului cu urări şi obiceiuri de Crăciun. Lumea rîde şi se amuză, dar nimeni nu deschide ochii să vadă că în realitate ne purtăm cu toţii asemenea nătîngilor de flăcăi, cărora nu le pasă de calendar şi semnificaţiile lui!

Victoria deplină a spiritului întreprinzător asupra Spiritului! Ce contează ocazia: urări să fie, ceva cozonac, vin, miel, porc şi nişte bani! Prea puţin contează meniul, chiolhan să fie! Doamne, iartă-ne!