Idiotul satului

Recunosc: din când în când mă uit pe comentariile postate sub unele articole. Drept este că nu o fac pe site-urile româneşti, unde nu există, practic, nici o "moderare" demnă de acest nume, ci pe site-uri unde nu sunt admise opinii deplasate, insulte, calomnii. Aşa am ajuns să citesc comentariile de sub un articol despre prinţul Harry publicat într-un ziar britanic.

Pentru mine, bietul Harry este mai curând un subiect de amuzament. Am atras deja atenţia în aceste pagini cu privire la atracţia sa către discursul Stângii extreme. Din păcate, am avut dreptate. Şi realizez că pentru un supus al Coroanei britanice deriva în care se găseşte unul dintre nepoţii Reginei este o chestiune foarte supărătoare. În fine, alta era ideea pe care doream să o urmăresc acum...

Unul dintre comentarii mi-a atras atenţia imediat. Autorul observa că prinţul Harry dă sfaturi ca şi cum se pricepe la toate. Are un singur copil, de doar doi ani, şi - ţac-pac! - se pricepe la crescutul copiilor. A avut cândva o depresie şi a apoi a devenit, prin minune, expert în boli mentale. A auzit de Primul Amendament al Constituţiei americane şi acum le dă lecţii americanilor despre acesta. Mai nou, se pricepe la încălzirea globală, cu toate că a contribuit din plin la ea, pe când pilota elicoptere. Iar comentatorul nostru trăgea o concluzie în care apărea termenul de "idiot al satului".

Unele cuvinte sau expresii au capacitatea de a-ţi furniza o "cheie de lectură". Ca în cazul de faţă. Expresia, din câte constat, a fost folosită pentru prima dată în 1907 de scriitorul irlandez George Bernard Shaw, într-o piesă de teatru (Maiorul Barbara). De atunci, expresia a intrat în limbajul comun.

La originile sale, termenul este grec. "Idiotes", în greaca veche, însemna "persoană privată". Termenul era mai degrabă jignitor, descriind pe cineva care nu îşi face datoria faţă de cetate - cu alte cuvinte, încearcă să "tragă chiulul" de la activităţile comune. În epoca romană idiotul este descris ca un om needucat, vulgar, iar în franceza Renaşterii apare idiotul aşa cum îl ştim acum, un prostălău.

Idiotul satului, aşadar, este un individ care nu îşi ştie locul în comunitate. El dă buzna în sfera publică, unde îşi face cunoscute aberaţiile private. Problema lui fundamentală este această ruptură, dintre domeniul sprinţar al imaginaţiei private şi nevoia de rigoare presupusă de ierarhiile sociale. Idiotul satului este amuzant la început, dar cu timpul el devine o sursă de iritare sau chiar de pericol. Cât durează până ce o va face lată?

Mă tem că aici am ajuns, în satul nostru politic. Multe dintre personajele noastre publice sunt exact din această categorie.

Încep cu un exemplu din lumea largă. Anul trecut, prin deşertul Libiei, s-a întâmplat ceva revoluţionar în istoria omenirii. O dronă militară trimisă de Turcia a luat iniţiativa şi, fără să i se fi comandat de la distanţă acest lucru, a atacat o ţintă umană. A început epoca roboţilor asasini, gen Terminator.

Evenimentul e remarcabil pentru monumentala sa stupiditate. Departe de a fi un triumf al tehnicii, gadgetul trimis de Turcia este o încropeală ce combină un sistem de recunoaştere a ţintelor şi o dronă asemănătoare cu cele pe care le poţi cumpăra din magazin, pentru filmări de la înălţime. O capcană zburătoare, capabilă doar de decizii primitive. "Omoară forma OM!". Să dai drumul la aşa ceva într-un teatru de război este o decizie iresponsabilă. Mai ales în condiţiile în care la ONU se desfăşoară discuţii despre interzicerea roboţilor asasini autonomi.

Dar cine se aştepta la responsabilitate din partea dictatorului Turciei, Erdogan? Individul a luat decizia de a interveni în Libia în dispreţul statelor occidentale. Turcia a trimis în Libia circa 18.000 de mercenari sirieni (unii dintre aceştia sunt minori) şi este acuzată de Naţiunile Unite de a fi încălcat embargoul internaţional cu privire la livrările de arme. Ce mai lipsea din acest peisaj de coşmar? Bondarul mecanic cu creier de telefon mobil care să vâneze oameni printre dunele de nisip.

Unul de la noi, acum. Există un personaj, prezent pe toate ecranele, care se prezintă drept şef peste campania de vaccinare. (În ce ţară un militar este pus în această funcţie?). Conduce una dintre cele mai proaste campanii din Europa. (Suntem cu 6 procente în urma mediei). Însă omul crede că în România "probabil avem o imunitate colectivă, obţinută atât prin vaccinare cât şi prin boala naturală, care este pe o plajă undeva de la 30-35% chiar până la 50%". Tovarăşul în uniformă numără imunizaţii precum Pristanda număra steagurile: "Două la primărie... unul la şcoala de fete". Dar chiar şi aşa, suntem foarte departe de pragul de imunitate colectivă pentru Covid, care este undeva la un minim de 60%.

În final, actualul lider al principalului partid de guvernământ. După ce un afacerist din Arad a fost aruncat în aer într-o parcare, în plină zi, politicianul declară: "România este o ţară sigură". M-am liniştit. Mă duc să caut o vestă anti-glonţ.