Pieţele globale de ţiţei vor trece de la excedent la deficit în primul semestru din 2017, după ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi o serie de state producătoare din afara cartelului au ajuns sâmbătă la un acord de reducere a producţiei de ţiţei cu circa 2% pe plan global, a avertizat marţi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.
Ca rezultat al acordului de sâmbătă, IEA şi-a înjumătăţit estimările privind creşterea livrărilor ţărilor care nu fac parte din OPEC, la 220.000 barili pe zi anul viitor, până la 57 milioane de barili pe zi (bpd).
Organizaţia a revizuit în creşterea estimarea privind cererea de ţiţei pe plan global în 2017 cu 100.000 de barili pe zi. Consumul va creşte cu 1,3 milioane de barili pe zi, sau 1,4%, până la 97,6 milioane de barili pe zi.
În următoarele şase luni, stocurile de ţiţei vor scădea cu aproximativ 600.000 de barili pe zi, în urma intrării în vigoare a acordului privind reducerea producţiei, a anunţat IEA, după ce anterior estimase că până la sfârşitul lui 2017 nu se va înregistra un declin al stocurilor.
Rusia, cel mai mare producător de ţiţei din afara OPEC, va implementa gradual reducerea producţiei, conform angajamentelor asumate sâmbătă la Viena, apreciază IEA.
Înaintea acordului dintre producători, datele noastre privind cererea şi oferta sugerau că piaţa se va reechilibra până la sfârşitul lui 2017. Dacă OPEC îşi îndeplineşte rapid angajamentele de reducere a producţiei, la fel ca alte state din afara cartelului, piaţa va înregistra probabil deficit în primul semestru din 2017, se arată în raportul lunar al Agenţiei Internaţionale a Energiei.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973-1974 pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi o serie de state producătoare din afara cartelului au ajuns sâmbătă la primul lor acord de după 2001 de reducere a producţiei de ţiţei cu circa 2% pe plan global, care să ducă la o majorare a preţului hidrocarburilor.
Împreună, statele care nu sunt membre ale cartelului îşi vor reduce producţia cu 562.000 de barili pe zi (bpd), ca parte a acordului global cu OPEC. Iniţial, aceste state anunţaseră că vor livra mai puţin cu 600.000 bpd.
În 30 noiembrie, statele membre ale OPEC au ajuns la un acord pentru a-şi reduce producţia cu 1,2 milioane barili pe zi începând din luna ianuarie 2017, aceasta urmând să fie prima scădere a producţiei decisă de OPEC în ultimii opt ani.
Dacă acordurile vor intra în vigoare, furnizarea de ţiţei pe plan global va fi redusă cu aproape 2%.
Înţelegerea reprezintă un nivel de cooperare nemaiîntâlnit până acum în rândul statelor producătoare de ţiţei. Este prima dată din anii "70 când o coaliţie de state, care produc mai mult de jumătate din petrolul furnizat pe plan global, a ajuns la un acord pentru a influenţa cotaţia barilului de ţiţei. Cota de piaţă a OPEC nu a mai fost atât de mare din anii "70 iar precedentele înţelegeri cu ţările din afara cartelului nu au fost niciodată atât de cuprinzătoare.
Acordul implică 12 state din afara OPEC (Azerbaidjan, Bahrein, Bolivia, Brunei, Guineea Ecuatorială, Kazahstan, Malayezia, Mexic, Oman, Rusia, Sudan şi Sudanul de Sud) iar cea mai mare parte din reducere producţiei - 300.000 de barili pe zi - va fi efectuată de Rusia, care produce mai mult ţiţei decât orice ţară.
Alte state care au promis să livreze mai puţin petrol sunt Oman, Azerbaidjan şi Sudan.
OPEC, cartelul format din 13 state care controlează peste o treime din producţia mondială de petrol, încearcă de mult timp să convingă şi alte state să contribuie la reducerea producţiei, care a dus la scăderea preţului la ţiţei şi a afectat semnificativ economiile dependente de resursele energetice.
La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna februarie a urcat marţi la 55,70 dolari. De la mijlocul lui 2014, cotaţia barilului de petrol s-a înjumătăţit din cauza supraproducţiei.