IERI, VIRUSUL A AJUNS ŞI ÎN EUROPA Ebola a indus stare de urgenţă pe mapamond

P.F.
Ziarul BURSA #Internaţional / 8 august 2014

Ebola a indus stare de urgenţă pe mapamond

Bilanţul morţilor a ajuns la 1000 de persoane

Preşedintele Liberiei a decretat stare de urgenţă

Armata din Sierra Leone se implică

Actualizare 11:00 OMS instaurează situaţie de urgenţă la nivel internaţional

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat astăzi că epidemia de febră hemoragică Ebola trebuie considerată "urgenţă de sănătate publică la nivel mondial", informează agenţiile internaţionale de presă.

Comitetul de urgenţă al OMS, care s-a reunit miercuri şi ieri la Geneva, consideră "în mod unanim că sunt întrunite condiţiile unei situaţii de urgenţă de sănătate publică la nivel mondial", anunţă organizaţia într-un comunicat.

"Un răspuns internaţional coordonat este esenţial pentru a opri şi a reduce răspândirea la nivel internaţional a Ebola", precizează comitetul.

-------

Epidemia de Ebola se extinde cu repeziciune, iar numărul victimelor produse de aceasta a atins aproape 1000, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Ieri dimineaţă, Miguel Pajares Martin, prima persoană infectată cu acest virus care a fost repatriată în Europa, a ajuns la baza aeriană din Torrejon de Ardoz, în apropiere de Madrid, în secţia de boli infecţioase a spitalului Carlos al III-lea din capitala Spaniei.

De asemenea, o altă misionară deţinătoare a unui paşaport spaniol şi care lucra în Liberia în acelaşi spital cu acesta, Juliana Bohi, se afla la bordul avionului Airbus A310, au anunţat autorităţile spaniole. Nu se ştie încă dacă ea a contractat virusul.

Amândoi au fost internaţi , împreună cu alte persoane, într-o secţie a spitalului Saint Joseph din Monrovia, al cărui director a decedat sâmbătă din cauza infectării cu Ebola, potrivit Ordinului San Juan de Dios care administrează instituţia.

Încă 45 de persoane au murit în perioada 2 - 4 august, iar 108 cazuri noi au fost înregistrate în Guineea, Liberia, Sierra Leone şi Nigeria. În total, 1.711 cazuri se înregistrează în aceste ţări, conform cu ultimele rapoarte prezentate: 495 în Guineea (inclusiv 363 de decese), 516 în Liberia (inclusiv 282 de decese), 691 în Sierra Leone (inclusiv 286 de decese), şi nouă în Nigeria (inclusiv un deces), conform Mediafax.

Autorităţile sanitare americane au ridicat, miercuri, alerta sanitară la nivelul 1, cel mai mare, pentru a răspunde mai eficient epidemiei de Ebola, a declarat un purtător de cuvânt. "Este pentru prima dată din 2009 când această alertă maximă a fost declanşată".

"Această activare ne permite să mobilizăm resursele în toată agenţia pentru a răspunde crizei legate de Ebola", a explicat Tom Skinner, un purtător de cuvânt al Centrului american pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC).

Preşedintele Liberiei a decretat stare de urgenţă pe teritoriul ţării

Preşedintele Liberiei, Ellen Johnson Sirleaf, a decretat stare de urgenţă, apreciind că epidemia de Ebola "necesită măsuri extraordinare pentru supravieţuirea statului", într-o alocuţiune publică în cursul nopţii de miercuri spre joi.

Amintind măsurile luate de două săptămâni în ţară pentru a limita extiderea bolii, între care concediu impus de 30 de zile pentru funcţionarii neesenţiali, închiderea şcolilor şi dezinfectarea locurilor publice, Sirleaf a declarat că "ameninţarea continuă să crească".

"Ignoranţa, sărăcia, precum şi practicile culturale şi religioase bine ancorate continuă să exacerbeze propagarea bolii, în special în provincie", a subliniat ea, referindu-se în special la contactul cu cadavrele în timpul ritualurilor funerare.

"Amploarea şi scara epidemiei, virulenţa şi mortalitatea virusului depăşesc de acum capacităţile şi prerogativele celor câtorva agenţii guvernamentale sau ale ministerului", a continuat preşedintele liberian.

"Virusul Ebola, ramificaţiile şi consecinţele bolii constituie în prezent o problemă ce afectează existenţa, securitatea şi bunăstarea Republicii, reprezentând un pericol clar şi imediat", a afirmat Sirleaf înainte de a decreta stare de urgenţă pentru 90 de zile, care va fi supusă joi aprobării Parlamentului.

Armata din Sierra Leone intervine în lupta împotriva Ebola

Autorităţile din Sierra Leone au angajat armata în lupta împotriva Ebola, epidemie care a determinat British Airways să-şi suspende zborurile spre Monrovia şi Freetown.

Preşedintele din Sierra Leone, Ernest Bai Koroma, a ordonat mobilizarea a sute de soldaţi în centrele anti-Ebola unde sunt îngrijiţi bolnavii, pentru a impune respectarea măsurilor de carantină şi a-i împiedica pe apropiaţii acestora să-i ia acasă fără autorizaţie medicală, potrivit presei internaţionale, citată de Mediafax.

Doi americani, un medic şi o misionară, care au contractat virusul în Liberia, au fost repatriaţi cu un avion sanitar şi internaţi în spitale special echipate la Atlanta.

Ca măsură de precauţie, compania britanică British Airways a anunţat marţi suspendarea cel puţin până la 31 august a zborurilor spre Liberia şi Sierra Leone, după o decizie similară a companiei Emirates.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 90% în cazul oamenilor şi nu există un vaccin omologat împotriva ei.

Specialiştii americani speră să testeze din septembrie un vaccin experimental, care în caz de succes ar permite imunizarea personalului medical începând din 2015.

Banca Mondială a anunţat luni că va mobiliza de urgenţă 200 de milioane de dolari pentru a ajuta Guineea, Liberia şi Sierra Leone să controleze epidemia de Ebola. Finanţările vor merge spre achiziţia de material medical, plata personalului de îngrijire, precum şi spre acţiuni pe termen lung pentru sprijin economic, bugetar şi social.

În cele trei ţări atinse de epidemie, se observă că agricultura este afectată, muncitorii fugind din regiunile respective, în timp ce comerţul transfrontalier a încetinit, mine au fost închise şi zboruri anulate.

În Liberia, preţul produselor de igienă, esenţiale în lupta contra Ebola, a înregistrat o creştere semnificativă.

Locuitorii din Sierra Leone se tem de conspiraţii guvernamentale

Un medic britanic care lucrează în Sierra Leone a descris ororile la care el şi echipa sa au asistat de la izbucnirea epidemiei de Ebola, dezvăluind reticenţa pe care au întâmpinat-o din partea localnicilor, care cred că boala ar fi o conspiraţie a Guvernului, relatează Daily Mail, în ediţia online.

Medicul Oliver Johnson, în vârstă de 28 de ani, alături de o echipă de medici britanici, participa la un proiect de consolidare a sistemului de sănătate în capitala statului, Freetown, în momentul izbucnirii epidemiei de Ebola, şi a decis să rămână şi să facă tot posibilul pentru a ajuta populaţia.

"Eram conştienţi cu toţii de riscuri şi de faptul că trebuia să fim extrem de atenţi. Totuşi, ştiam că dacă purtam echipamentul de protecţie în mod corespunzător şi respectam protocoalele o să fim în regulă", a explicat el.

El afirmă, de asemenea, că a fost şocat de cât de sănătoşi păreau pacienţii înainte să moară şi cât de repede li se agrava starea. "Mulţi bolnavi de Ebola pe care i-am văzut arătau destul de bine şi de sănătoşi, puteau merge până cu puţin înainte să moară", a adăugat el.

Johnson a descris şi dificultăţile cu care s-a confruntat în această ţară care se recuperează după ani întregi de război civil, deoarece mulţi credeau că boala este o conspiraţie guvernamentală. Teama profundă i-a determinat pe unii bolnavi să încerce să fugă din spital, a povestit el.

"Ebola este o boală nouă în Sierra Leone şi când au apărut primele cazuri, multe persoane au crezut că este o conspiraţie guvernamentală pentru a submina unele grupări tribale, pentru a fura organe sau a obţine bani de la donatorii internaţionali", a explicat Johnson. "Această legătură a susţinut în mare măsură scepticismul faţă de medicina occidentală şi încrederea în practicile tradiţionale. Rudele nu pot vedea ce se întâmplă cu pacienţii atunci când aceştia sunt izolaţi, aşa că unii se tem că sunt luaţi pentru a fi ucişi de medici", continuă el. "Aceasta determină uneori pacienţii să se opună izolării şi să încerce să fugă sau să fie luaţi de membrii familiilor", a conchis medicul.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb