International Finance Corp. (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale (BM), va încerca să obţină 300 de milioane de dolari printr-o emisiune de bonduri adresată investitorilor niponi, urmărind, astfel, să susţină programele de microfinanţare din ţările sărace. Este pentru prima dată când IFC va emite bonduri ca să strângă bani pe care îi va împrumuta instituţiilor financiare de talie mică ce oferă microcredite cu dobânzi reduse pentru persoanele sărace din ţările în curs de dezvoltare.
IFC, important investitor în sectorul de microfinanţare încă din anii 1990, a precizat că listarea şi vânzarea bondurilor va fi administrată de "Daiwa Securities Group" din Japonia. Bondurile vor fi listate în dolari australieni, iar vânzarea va fi destinată investitorilor retail şi instituţionali din Japonia.
Nina Shapiro, trezorierul şi vicepreşedintele pentru finanţe din cadrul IFC, declară că IFC a trebuit să limiteze la 300 de milioane de dolari emisiunea de obligaţiuni, acesta fiind nivelul investit anual de IFC în microfinanţare, pe parcusul ultimilor ani. Până acum însă, IFC a utilizat resursele proprii pentru operaţiunile de microfinanţare.
"Am decis acum să emitem bonduri pentru că avem o experienţă solidă de investior cheie în sectorul microfinanţare şi, graţie creditului de care beneficiem, putem crea o platformă pentru investitori care să sprijine acest sector", a declarat Nina Shapiro. Întrebată de ce bondurile sunt destinate doar investitorilor japonezi, Shapiro a spus că "există un interes deosebit în rândul investitorilor retail pe piaţa japoneză", dar IFC este interesată şi de alte pieţe regionale. Potrivit trezorierului IFC, bondurile vor fi lansate în cursul săptămânilor următoare. De asemenea, Nina Shapiro a declarat că IFC este interesată să strângă resurse pentru microfinanţare şi pe pieţele europene de bonduri.
Potrivit oficialului IFC, microfinanţarea a devenit o clasă de active atractive pentru investitorii privaţi deoarece au înregistrat constant performanţe bune, în pofida recentei crize globale. IFC a estimat că cererea pentru sectorul de microfinanţare va ajunge la aproximativ 1,8 miliarde de dolari pe an, până în 2010.