Iga Swiatek: "Tenisul ar fi trebuit să interzică jucătorii din Rusia şi Belarus"

D.T.
Sport / 6 aprilie 2023

Sursa foto: Twitter.com/iga_swiatek

Sursa foto: Twitter.com/iga_swiatek

Jucătoarea poloneză Iga Swiatek, liderul clasamentului WTA, consideră că tenisul a ratat ocazia de a transmite un mesaj puternic către Moscova, în urma eşecului de a impune o interdicţie generală pentru jucătorii din Rusia şi Belarus după invazia din Ucraina, potrivit Agerpres.

Organizatorii turneului de Grand Slam de la Wimbledon au decis să interzică participarea jucătorilor din cele două ţări la ediţia de anul trecut, după invazia pe care Kremlinul o numeşte "operaţiune militară specială", dar au anunţat în luna martie că îi vor accepta anul acesta ca sportivi neutri.

Turneul din 2022 a fost primul la care jucătorii au fost excluşi pe motive de naţionalitate, după perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, când jucătorii germani şi japonezi au fost interzişi în competiţie, iar Swiatek crede că o decizie similară ar fi fost potrivită şi în cazul ruşilor şi belaruşilor, arată sursa.

"Suntem doar sportivi, o mică bucată din lume, dar sportul este destul de important şi sportul a fost întotdeauna folosit pentru propagandă. Tenisul, de la început, se putea descurca ceva mai bine, arătând tuturor că jucătorii de tenis sunt împotriva războiului", a declarat Swiatek.

"Tenisul nu a mers chiar în acest mod, dar acum ar fi destul de nedrept pentru jucătorii ruşi şi belaruşi să facă asta, pentru că această decizie trebuia luată acum un an", a adăugat poloneza.

Jucătorii ruşi şi belaruşi au evoluat în turneele din circuitele WTA şi ATP ca sportivi neutri, la fel şi la competiţiile de Grand Slam.

Belarusa Arina Sabalenka, învingătoare anul acesta la Australian Open, a spus că s-a chinuit să înţeleagă "ura" din vestiar. Swiatek a descris la rândul ei atmosfera din vestiar drept "destul de tensionată".

"Nu este vina lor că au un astfel de paşaport, situaţia lor este destul de complicată şi le este greu să vorbească cu voce tare despre asta", a mai spus numărul unu mondial din tenisul feminin.

"Pe de altă parte, toţi avem un anumit de impact şi orice ar ajuta la oprirea agresiunii ruse, ar trebui să mergem în acest sens în ceea ce priveşte deciziile pe care le iau federaţiile", a conchis Iga Swiatek.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ATUNCI PUNETI-LE SI STEAUA GALBENA SI EXCLUDETI-L PE TOLSTOI DIN LITERATURA UNIVERSALA! ASTA O FI NEDISCRIMINAREA DS CARE VORB UE? Lupta pe teren sport e altceva. Bateti-i acolo!

    De ce? Sunt ei și mercenari?

    Ești dusă.Lasă politica și joacă tenis. 

    Interesant... zise poloaca...

    ""Suntem doar sportivi, o mică bucată din lume, dar sportul este destul de important şi sportul a fost întotdeauna folosit pentru propagandă. Tenisul, de la început, se putea descurca ceva mai bine, arătând tuturor că jucătorii de tenis sunt împotriva războiului", a declarat Swiatek." 

    TENISUL A FOST MEREU FOLOSIT PENTRU PROPAGANDA? Dar nu una politica. Niciodata tenisul nu a fost folosit pentru a atrage atentia asupra razboiului din Yemen, Yugoslavia, Irak, Israel, Palestina, etc. Dar prostia si incultura unor specimene din sport nu trebuie sa ne surprinda. Au doar 10 clase de liceu, si acelea la FF. 

    in 1936 germania nazista a organizat Olimpiada de vara .

    Nazisti germani nu au avut tupeul de a cere la tarile participante sa nu aduca sportivi de culoare  

    doar jesse owens ( sportiv de culoare din SUA ) a luat 4 medalii de aur la atletism  

    in schimb Swiatek , mai rea decit nazistii lui Hitler , cere eliminarea pe criterii politice si de rasa a unor sportivi . 

    sa nu uitam lagarele de exterminare din Polonia  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb