IGPR a finalizat o strategie de combatere a jafurilor bancare

A.G.R.
Ziarul BURSA #Companii #Servicii Financiare / 19 iunie 2009

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a prezentat, ieri, strategia de prevenire şi combatere a jafurilor comise asupra unităţilor care manipulează, transportă şi depozitează valori monetare, infor­mează Agerpres.

IGPR a elaborat această strategie în condiţiile în care, în anii 2008 şi 2009 au fost sparte 81 de bancomate în toată ţara, iar anul acesta s-au înregistrat două jafuri armate în municipiile Cluj-Napoca şi Constanţa, comise de persoane neidentificate până în prezent.

Potrivit chestorului Bujor Florescu, şeful Direcţiei Investigaţii Criminale, obiectivul esenţial al strategiei men­ţionate care va fi aplicată în perioada 2009-2010, vizează creşterea gradului de protecţie a unităţilor bancare, a punctelor de schimb valutar sau de amanet, a altor deţinători de valori însemnate şi transporturilor de valori monetare prin securizarea căilor de acces şi a casieriilor, folosirea mijloacelor de transport adec­vate acestui scop, instituirea pazei umane cu personalul pregătit şi dotat să intervină în orice mo­ment.

Din datele furnizate de oficialii IGPR rezultă că, în aceste zile, a fost reluat controlul la nivel naţional pentru a se vedea dacă au fost aplicate măsurile de securizare la cele 5.959 instituţii de credit, la cele 4.870 puncte de schimb valutar şi case de amanet, şi la cele 1.230 de unităţi de aprovizionare cu car­burant, verificate anterior.

Pentru problemele constatate, oamenii legii au aplicat deja amenzi în valoare totală de 22.400 lei şi au întocmit şase dosare penale pe numele unor persoane care au fost implicate în infracţiuni.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb