IGPR: Aproximativ 5.000 de tranzacţii frauduloase, identificate global într-o operaţiune de combatere a activităţii cărăuşilor de bani

A.P.
Anticorupţie / 2 decembrie 2020

Aproximativ 5.000 de tranzacţii frauduloase, identificate global într-o operaţiune de combatere a activităţii cărăuşilor de bani

Aproximativ 5.000 de tranzacţii frauduloase la nivel global au fost identificate în cadrul unei operaţiuni internaţionale de prevenire şi combatere a activităţii cărăuşilor de bani, prevenindu-se astfel o pierdere totală estimată la 33,5 milioane de euro, a informat, miercuri, Poliţia Română, citată de Agerpres.

Potrivit unui comunicat al IGPR transmis AGERPRES, în perioada septembrie - noiembrie, Poliţia Română, alături de poliţiştii din alte 25 de state şi Europol, au acţionat în cadrul unei operaţiuni internaţionale de prevenire şi combatere a activităţii cărăuşilor de bani (EMMA 6).

Campania internaţională "Nu fi un cărăuş de bani" a fost realizată, pentru al şaselea an consecutiv, cu sprijinul Federaţiei Bancare Europene (EBF), FinTech FinCrime Exchange, INTERPOL şi Western Union.

"Pe parcursul activităţilor desfăşurate, la nivel internaţional, au fost identificaţi 4.031 de cărăuşi de bani şi 227 de recrutori de cărăuşi de bani, iar 422 de persoane au fost arestate în întreaga lume. Pe durata operaţiunii, autorităţile de aplicare a legii din ţările participante au iniţiat 1.529 de investigaţii. Cu sprijinul sectorului privat, incluzând peste 500 de bănci şi instituţii financiare, au fost identificate 4.942 de tranzacţii frauduloase, la nivel global, în care ar fi fost implicaţi cărăuşi de bani, prevenindu-se astfel o pierdere totală estimată la 33,5 milioane de euro", se precizează în comunicat.

În România, arată IGPR, în această perioadă, au fost identificaţi 19 cărăuşi de bani şi 5 recrutori. De asemenea, au fost depistate 310 tranzacţii suspecte, în valoare de 700.000 de euro. Pentru documentarea activităţilor ilicite, au fost iniţiate 41 de investigaţii şi au fost efectuate 24 de percheziţii, iar 7 persoane au fost arestate şi 2 plasate sub control judiciar.

Sursa citată informează totodată că, în această săptămână, Europol şi autorităţile UE de aplicare a legii, printre care şi Poliţia Română, împreună cu parteneri internaţionali şi instituţii financiare, lansează campania #DontBeaMule, pentru a informa publicul cu privire la riscurile reţelelor de cărăuşi de bani.

Campania are ca scop informarea publicului cu privire la modul în care operează infractorii, ce se poate face pentru a evita implicarea în astfel de fapte şi care sunt consecinţele pentru cei care devin cărăuşi de bani.

Operaţiunea EMMA face parte dintr-un proiect în desfăşurare sub egida Planului de acţiune operaţională EMPACT privind infracţiunile împotriva plăţilor informatice, conceput pentru a combate fraudele online şi cu carduri de plată.

La activităţi participă participă autorităţi de aplicare a legii din Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Moldova, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveţia, Slovenia, Slovacia, Regatul Unit şi Statele Unite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb