Imigranţi şi păcănele

IULIAN MAREŞ
Ziarul BURSA #Politică / 24 septembrie 2015

Imigranţi şi păcănele

Polonia a ieşit "puţin" din Grupul de la Vişegrad şi a abandonat, suprinzător, poziţia comună de respingere a cotelor obligatorii de imigranţi. Varşovia s-a răzgândit după ce a văzut de unde bate vântul mai tare, după ce în urechile polonezilor au şuierat tot mai apăsat mesajele comunicate pe linia telefonică Washington - Berlin şi retur cu privire la acest subiect.

În Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de marţi, sistemul de majoritate calificată a funcţionat ca uns după ce Polonia a votat "pentru", contrar opţiunii sale iniţiale, şi a lăsat în off-side celelalte state est-europene, Slovacia, Ungaria, România şi Cehia, opozante ale proiectului de diluare a problemei imigranţilor prin vărsarea lor în toată Europa.

Astfel, în aceeaşi zi în care s-a ţinut Consiliul JAI, Barack Obama a discutat la telefon cu cancelarul Angela Merkel. Potrivit comunicatului oficial al Administraţiei Prezidenţiale americane, preşedintele SUA a lansat "un apel tuturor ţărilor din Uniunea Europeană să primească «cota parte» de refugiaţi în faţa valului de migranţi care fug de războiul din Siria", iar "cei doi lideri au căzut de acord asupra necesităţii unei soluţii la scară europeană", utilă în a facilita "o tranziţie politică pentru a permite unirea sirienilor". Cu numai o lună în urmă, Barack Obama chiar a felicitat-o, telefonic, pe Angela Merkel pentru "leadership-ul în criza din Europa, în special pentru decizia de a uşura povara statelor de la frontiera UE, prin primirea de refugiaţi sirieni".

În mod ironic, decizia dorită de "grei" s-a luat într-un consiliu JAI, care nu a produs deloc justiţie şi numai despre afaceri interne nu a fost.

Justiţie nu a fost deoarece, actuala criză europeană a imigranţilor derivă direct din "criza siriană", care a folosit de minune Statelor Unite şi anumitor state europene să aducă mai aproape Iranul la masa negocierilor. În Siria, criza a fost declanşată artificial, însă acum războiul civil este o realitate, dar una rezultată din periculosul joc american de "a crea realităţi" în lume.

Marţi, Europa s-a arătat ca o sală de jocuri, ai cărei patroni americani s-au înţeles cu proprietarii aparatelor - unele state europene, cu ceafa şi obrazul mai groase - să cheme la Bruxelles celelalte state membre, ca să tragă la păcănele, să vadă ce cote de imigranţi le revin. La fiecare tragere de manetă, cota e mai mare ... să fie aparatele măsluite?

Aşadar, capii familiei europene au decis să repartizeze musafirii imigranţi nu în funcţie de câte paturi erau disponibile la fiecare membru în casă, ci după aritmetica specifică birocraţiei de la Bruxelles. Decizia a fost luată, discuţia este încheiată şi statele membre precum România trebuie să înceapă lucrări de construcţii pentru extinderea spaţiilor de cazare. De acum încolo, recomandabil este ca, la Bucureşti, atenţia să se concentreze pe modul în care se va putea atrage un volum cât mai mare de fonduri financiare de la Uniunea Europeană, pentru investiţii în infrastructura logistică şi instituţională necesară imigranţilor.

În plus, pentru gestionarea optimă a situaţiei, statele care au respins cotele obligatorii ar trebui să solicite oficial asistenţă din partea Germaniei, care are expertiza necesară pentru asimilarea străinilor. Să cheme experţii germani pentru a-i învăţa pe îndărătnicii şi retrograzii est-europeni ce înseamnă compasiunea umanitară, la pachet cu extragerea de profit din fermentarea demografică. Acum în Europa, ca şi până acum în Siria, opoziţia nu a avut sorţi de câştig.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Articolul asta scurt are de toate: informatie, ironie de calitate si umor, punctul de vedere al autorului. Toate aceste ingrediente au fost bine dozate. Ca lumea!

    1. Propun ca domnul Mares sa-si ceara scuze preventiv, deoarece cei de la Corporate Communication Romania si-au dat seama ca de fapt articolul se numeste EXPERIENTE IMPREUNA

      Vă mulţumesc mult pentru apreciere.

    Cred ca tarile europene, inclusiv Romania ar trebui sa respecte

    ad litteram indicatiile pretioase si obligatorii ale lui Obama: "să primească «cota parte» de refugiaţi în faţa valului de migranţi care fug de războiul din Siria".

    Dar cum doar unul din cinci refugiati este sirian, conform Eurostat, numarul repartizat fiecarui stat ss se imparta la cinci! 

    1. Foarte buna sugestia!

      Pe vremea comunismului, daca nu voiai sa indeplinesti vreo sarcina, puteai sa gasesti niste indicatii pretioase ale lui Ceausescu care se-ti vina in ajutor.

      Ceausescu se pricepea la absolut orice si dadea atatea indicatii pretioase, incat era imposibil sa nu gasesti ceva. 

      Foarte bine venită completarea dvs. cu statistica Eurostatului! Mulţumesc.

      Dacă citești statistica Eurostat și nu doar articolul din tabloid, vei vedea că migranții economici sunt cam 40% (albanezi, ucraineni, kosovari, pakistanezi, sarbi). Majoritatea vine din zone unde domină insecuritatea fizică a cetățeanului sau lipsa drepturilor omului: Siria, Afganistan, Irak, Nordul Africii, Eritrea, Somalia, etc.

      Corect, aşa este. Mulţumesc.

      Bine, bine, dar Obama i-a indicat doar pe sirieni!

      Daca proportia de sirieni este si mai mica, atunci cu atat mai bine. 

    Nah ca v-am dat-o mah romanilor. Daca nu aveati ce face acuma v-am regulat cu imigrantii astia. Hai la imprumutat euro si apoi la platit datoriile doar nu credeti ca ati scapat ?

    Klaus Iohannis si-a schimbat pozitia fata de refugiati: Acum spune ca Romania poate gestiona usor 4.837 de refugiati, in urma cu doua saptamani spunea ca Romania nu are capacitatea sa integreze mai mult de 1.785 de refugiati in societate

    1. Adevarul este ca imi este sila de rasismul meu si de autismul comentacilor de mai sus care se opun sosirii imigrantilor.

      cauta o creanga si spanzura-te; faci un bine tie si cititorilor ziarului Bursa

      Preşedintele Traian Băsescu a fost amendat cu 600 de lei de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a decis luni că declaraţiile făcute de şeful statului în 2010 privind romii care “trăiesc din ce fură” reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

      De asta am spus ca imi este sila ca sunt rasist. Si la fel de sila imi este de comentacii ca tine. 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb