Împrumutul extern, vital dar dureros

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 februarie 2009

Bogdan Baltazar consideră vitală pentru economie contractarea unui împrumut extern.

Bogdan Baltazar consideră vitală pentru economie contractarea unui împrumut extern.

Baltazar: "Acordul de împrumut cu Comisia Europeană şi FMI vital pentru economie"

"Capitalizarea CEC este ridicolă şi arată mari greşeli de gândire"

Acordurile de împrumut cu Comisia Europeană (CE) şi cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) sunt vitale pentru a îmbunătăţi percepţia investitorilor şi a creditorilor străini faţă de ţara noastră, susţine consultantul financiar Bogdan Baltazar.

Prezent la lansarea Raportului Anual de Prognoză şi Analiză al Societăţii Academicice Române (SAR), Baltazar a arătat că operatorii economici vor beneficia, astfel, de acces la finanţare şi de stabilitate în privinţa procesului de creditare.

Consultantul financiar a precizat că statul român va fi nevoit să se împrumute, pe viitor, mult mai scump, în lipsa unui acord cu una dintre instituţiile financiare internaţionale, şi a arătat că, la ora actuală, statul se împrumută la 11%, fiind subvenţionat de băncile comerciale.

"La ora actuală statul este subvenţionat de băncile comerciale, adică de toţi clienţii acestor instituţii financiare", a spus Baltazar.

Consultantul financiar a apreciat că acordurile cu CE şi FMI ar reprezenta "o paraşută" pentru economia ţării, întrucât ar ieftini accesul la finanţare externă.

Baltazar a susţinut că anul 2009 va fi dificil pentru economia naţională şi extrem de diferit faţă de 2008, an considerat de graţie, în care am avut investiţii străine directe de circa nouă miliarde de euro şi credite luate în condiţii avantajoase.

Referindu-se la consum, Baltazar a arătat că acesta a crescut, anul trecut, într-un mod "bezmetic" şi a subliniat că dacă această tendinţă va continua va adânci dezechilibrele existente.

"Dacă în 2007 am avut un deficit de cont curent de 14%, în 2009 acesta va fi de 7-8%", a adăugat Baltazar, care a recomandat insituţiilor publice o mai bună administrare a banului public şi reducerea birocraţiei din sistem.

Consultantul financiar s-a arătat extrem de nemulţumit şi de politica de capitalizare a CEC.

Baltazar a susţinut că în locul capitalizării CEC, era mult mai necesară creşterea capacităţii de garantare şi contragarantare a împrumuturilor date IMM-urilor de către băncile comerciale.

Consultantul financiar a apreciat că procesul de capitalizare a CEC este ridicol şi arată greşeli mari de gândire.

Boc: "În două săptămâni vom decide de unde ne împrumutăm"

Prezent la dezbatere, premierul Emil Boc a precizat că decizia unui împrumut extern de la CE, FMI sau altă instituţie internaţională va fi comunicată în două săptămâni.

"Orice acord cu FMI trebuie să treacă prin Comisia Europeană, însă un acord cu Bruxelles-ul nu trebuie să treacă prin FMI", a spus Boc, care a precizat că, momentan, nu s-a luat nicio decizie în privinţa unui împrumut extern.

Privind situaţia sectorului bancar, premierul a subliniat că Guvernul nu intenţionează să declanşeze o politică de naţionalizare a băncilor comerciale şi a adăugat că Executivul va avea o relaţie mult mai strânsă cu BNR, în sensul coordonării politicilor guvernamentale cu cele monetare.

Ionuţ Popescu: "Un acord cu Comisia va presupune şi un acord cu FMI"

Fostul ministru de Finanţe Ionuţ Popescu, actual consilier al premierului, a arătat că un acord cu Comisia Europeană va aduce de la sine şi o colaborare cu FMI.

"Ultimul acord al României cu FMI, care nu a presupus ajutor financiar pentru ţară, a fost făcut tocmai la solicitarea UE, în contextul preaderării şi tocmai pentru că UE nu avea această capacitate de monitorizare pe care o are Fondul", a explicat Ionuţ Popescu, citat de Newsin.

Fostul ministru a menţionat că toate statele care au apelat la ajutorul CE în contextul actual au recurs şi la un acord cu Fondul şi a apreciat că, în condiţiile actuale, un împrumut de la FMI ar fi mai puţin restrictiv faţă de acordurile încheiate anterior.

Geoană: "Amintirea acordului cu FMI mă înfioară"

Liderul social-democrat Mircea Geoană a declarat, ieri, la finele unei şedinţe de conduceri a partidului că amintirea relaţiei avute de către ţara noastră cu FMI "îl înfioară".

Geoană a arătat că un posibil acord cu Fondul se va realiza în condiţii extrem de dure şi va avea un impact social foarte mare.

Preşedintele PSD a precizat că după adoptarea bugetului de stat, în coaliţie va avea loc o dezbatere asupra situaţiei economice, la care va participa şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu, pentru a arăta Guvernului linia de politică economică.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Daca BNR arata linia de politica economica, dupa logica ta de pensionar obosit de atatea dicutii pe scara blocului, atunci nu mai avem nevoie de Guvern sau de Parlament. Daca asta a facut pana acum inseamana ca BNR este vinovata de intreg dezastrul economic. Isarescu sa-si dea demisia. Ajunge. Ne-am saturat de manipulatori ca Baltazar, Vasilescu, Serbanescu, Chirovici, Cosea si altii. La pensie si ciocu mic. Ati macanit ddestul.

    Dupa ce a privatizat BRD pe nimic si a profitat din plin. Dupa ce a militat pentru privatizarea tuturor bancilor, iar acestea fac politica bancilor mama. Acum baltazar vrea ca statul sa la si garanteze creditele pe care le dau si cu care acestea mai departe jupoaie societatile. In vreme ce societatile dau faliment pe capete, BRD raporteaza profit de 300de milioane de euro. De unde? Din inteligenta unui purtator de vorbe al guvernului Roman? Nu din sufocarea debitorilor tot felul de comisioane, dobanzi recalculate dupa bunul plac, administrari de conturi fara bani in ele etc. Mai mult el ar vrea si distrugera CEC-ului singura banca romaneasca. Este clara intentia. Sfatul meu este... Marş potaie!!!!!!!!

    Nu-mi vine sa cred cum i se permite acestui domn sa apara la toate emisiunile economice, sa scrie in acest ziar peofesionist, chiar nu vede nimeni ca omul e senil, acum isi da o parere, iar dupa ce s-a consumat faptul zice cu totul altceva, o intoarce la 180 de grade. El si Ilie Serbanescu, care vorbesc frumos ca in carti, dar in cel mai bun caz nu spun nimic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb