ÎN ACEST AN, Veniturile SNAM au fost majorate cu 0,5 milioane de lei, până la 31,4 milioane de lei

Mihaela Dalar Stanca
Ziarul BURSA #Companii #Bunuri de Larg Consum / 8 august 2012

Veniturile SNAM au fost majorate cu 0,5 milioane de lei, până la 31,4 milioane de lei

Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM) va avea în acest an venituri de 31,4 milioane de lei, înregistrând o creştere de 1,6 %, faţă de bugetul de venituri realizat în anul anterior, potrivit Bugetului de Venituri şi Cheltuieli (BVC), publicat ieri, în Monitorul Oficial al României. Cea mai mare parte a veniturilor societăţii, 31 de milioane de lei, ar trebui să rezulte din producţia vândută.

Pe de altă parte, cheltuielile totale ale companiei care îmbuteliază apă minerală ar trebui să fie în acest an cu 0,3 milioane de lei mai mari, comparativ cu suma cheltuită în 2011, care a fost de 27,5 milioane de lei.

Astfel, profitul brut rezultat în acest an ar fi de 3,6 milioane de lei, cu 0,2 milioane de lei mai mare faţă cel obţinut anul trecut, când a fost de 3,4 milioane de lei. Investiţiile stabilite de SNAM pentru acest an, de peste 1 milion de lei, au o valoare aproape dublă faţă de suma investită în anul precedent, de aproape 0,7 milioane de lei. Toate investiţiile realizate de SNAM în acest an sunt finanţate din fonduri proprii.

Societatea îşi va păstra în acest an acelaşi număr de angajaţi, având la activ 152 de salariaţi. Cheltuielile din acest an cu salariile se vor ridica la peste 4,2 milioane de lei. SNAM are în acest an creanţe restante de 8,075 milioane de lei, cu 0,425 milioane de lei mai mici faţă de valoarea înregistrată anul trecut.

Societatea Naţională a Apelor Minerale a fost înfiinţată în baza H.G. nr. 786/1997 prin reorganizarea RAMIN R.A. reprezentând prima verigă cu rol strategic în industria de valorificare a apelor minerale, prin asigurarea bazei de materii prime pentru societăţile de îmbuteliere a apelor minerale şi de balneaţie. Rolurile SNAM sunt de aplicare a strategiei naţionale stabilite pentru exploatarea zăcămintelor hidrominerale şi a substanţelor asociate; asigurarea protecţiei resurselor de apă minerală, singurele resurse minerale regenerabile; livrarea apei minerale de la sursă spre valorificare de către societăţi comerciale cu activitate specifică (îmbuteliere, balneaţie etc.) pe bază de contracte comerciale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb