ÎN ANUL DEVALORIZĂRILOR COMPETITIVE... Cine îşi va distruge primul moneda în războiul valutar mondial?

A venit şi vremea bilanţurilor de sfârşit de an şi a prognozelor pentru anul viitor. După cum ne-a obişnuit de mai mult timp, banca daneză de investiţii Saxo Bank şi-a publicat prognozele "scandaloase" pentru 2013.

Acestea au fost preluate pe larg de presa internaţională şi cea naţională. De un interes mai scăzut s-a bucurat, din păcate, cuvântul înainte al lui Steen Jakobsen, economistul şef al băncii.

"Macroeconomia nu mai are muniţii pentru îmbunătăţirea sentimentului de pe pieţe", scrie Jakobsen, iar "nouă nu ne-a rămas decât să ne rugăm pentru un viitor mai bun", în condiţiile în care "am fost reduşi la statutul de observatori ai acţiunilor băncilor centrale, ca o hoardă de drogaţi care aşteaptă următoarea injecţie de lichiditate".

După ce constată că "avem un capitalism proforma, cu un totalitarism de facto", Jakobsen adresează o rugăminte, probabil către guverne şi bănci centrale, pentru "a primi înapoi pieţele libere".

Din păcate, dorinţa lui Steen Jakobsen nu poate fi îndeplinită, deocamdată, de Moş Crăciun. Şi el recunoaşte, implicit, acest lucru, deoarece revenirea pieţelor libere este aşa de "scandaloasă" încât nu şi-a găsit locul între cele zece prognoze care se doresc a fi şocante.

Mai aproape de realitatea din teren, Jim Rickards, autorul cărţii "Războaiele valutare - Fabricarea următoarei crize globale", vede, pentru perioada următoare, o intensificare a acţiunilor băncilor centrale şi guvernelor pentru deprecierea propriilor monede.

Rickards a declarat recent pentru RT News că "Federal Reserve luptă, de fapt, împotriva depresiunii economice. Conducătorii Fed-ului nu folosesc acest cuvânt, dar trebuie să recunoaştem că suntem într-o depresiune economică din 2007". El se referă, bineînţeles, la noul program de relaxare cantitativă lansat de banca centrală americană. "Dar poate Fed-ul să-şi atingă ţintele înainte ca toată lumea să-şi piardă încrederea în dolar?", se mai întreabă acesta.

Aşa cum arsenalele nucleare sunt capabile să asigure o "distrugere mutuală garantată", la fel de garantată este şi distrugerea economiilor prin deprecierea voită a monedelor naţionale. Ce fel de avantaj competitiv mai poate asigura o monedă depreciată intenţionat, dacă toată lumea face la fel?

Şi totuşi, în lipsa unor alte idei, "devalorizările competitive" par gata să fie accelerate, în ciuda numeroaselor avertismente istorice. Autorităţile din economii mai mult sau mai puţin dezvoltate caută noi căi de manipulare a indicilor preţurilor de consum, astfel încât să ascundă efectele noilor valuri monetare.

Din nefericire, este prea târziu chiar şi pentru asemenea inginerii financiare şi statistice. Cu toate că şi-au pierdut elementul de noutate, "primăverile" arabe sunt gata să "înflorească" din nou, după cum arată intensificarea violenţelor din Bahrain.

Accentuarea tensiunilor sociale este determinată, mai ales, de creşterea accelerată a preţurilor, pe fondul unor regimuri monetare construite in jurul ratei de schimb fixe a monedelor locale faţă de dolarul american. Iar nemulţumirile nu sunt izolate doar la nivelul lumii arabe, ci se extind din Asia până în America Latină.

Semnalele privind adevăratele intenţii ale autorităţilor americane au apărut de mai mult timp. Kyle Bass, fondatorul Hayman Capital Management, declara în cadrul conferinţei AmeriCatalyst, în urmă cu un an, că "ideea actuală a guvernului (n.a. american) este să depăşim criza prin exporturi, iar când l-am întrebat pe un oficial al administraţiei Obama cum se va realiza acest lucru, dacă nu se permite deflaţia salariului nominal, el mi-a răspuns că vor omorî dolarul".

Ben Bernanke, preşedintele Federal Reserve, a dovedit că este gata să joace rolul călăului, mai ales dacă ţinem cont de declaraţiile sale admirative la adresa politicilor promovate de Franklin D. Roosevelt. "Cele mai eficiente acţiuni ale sale au fost reabilitarea sistemului bancar şi deprecierea monedei pentru promovarea unei politici monetare relaxate", a declarat Bernanke încă din 1999, în cadrul unei conferinţe de la Princeton.

Dacă acţiunile de până acum ale lui Bernanke nu au fost destul de convingătoare în privinţa hotărârii autorităţilor de la Washington de a "vaporiza" dolarul, poate că argumentele lui Robert Rubin, fost Secretar al Trezoreriei în timpul administraţiei Clinton, au mai multă greutate.

Rubin a declarat, în cadrul conferinţei TradeTech din martie 2012, că prea multe dintre activele sale sunt în dolari şi ar trebui să-şi diversifice portofoliul, după cum scrie Bloomberg, iar QE3 (n.a. pe atunci doar în stadiul de proiect) nu va realiza mare lucru, în afara creşterii masei monetare. "Trebuie să sperăm la ce este mai bine, dar este prudent să ne pregătim pentru ce este mai rău", a fost concluzia lui Robert Rubin.

Kyle Bass şi-a prezentat noile prog-noze, deloc scandaloase, şi în cadrul conferinţei AmeriCatalyst din acest an, pornind de la constatarea că "lumea se află într-un loc în care nu a mai fost niciodată pe timp de pace, din punct de vedere al dezechilibrelor şi deficitelor globale".

Bass a distrus în câteva cuvinte mitul responsabilităţii fiscale a Germaniei, amintind de datoria publică oficială de peste 80% din PIB şi de capitalizarea deficitară a băncilor germane. Fondatorul Hayman Capital Management ne-a mai amintit şi de faptul că, în ultimii 10 ani, creditul global a crescut de la 80 de trilioa-ne de dolari la peste 200 de trilioane, cu o rată anuală de 10,7%, în timp ce PIB-ul real global a crescut cu o rată anuală de circa 3,8%.

Datele arată clar că situaţia actuală nu este sustenabilă. Dar pot politicile inflaţioniste să uşureze povara datoriilor? În opinia lui Kyle Bass, speranţele autorităţilor sunt deşarte, deoarece ele cred că pot găsi soluţia unei probleme imposibile din punct de vedere matematic: acoperirea unor cheltuieli care cresc exponenţial prin venituri care cresc liniar.

Într-un articol publicat de Bank for International Settlements în septembrie 2011 ("The real effects of debt", BIS Working Papers No 352), se arată că "problema datoriilor cu care se confruntă economiile avansate este mult mai gravă decât am crezut", iar autorii arată că povara datoriilor va deveni tot mai mare, pe fondul deteriorării perspectivelor economice şi a îmbătrânirii populaţiei.

A trecut peste un an de la publicarea analizei şi nimic nu indică faptul că autorităţile sunt gata să acţioneze pentru eliminarea cazelor actualei crize globale. Dimpotrivă, datoriile publice şi-au continuat tendinţa de creştere.

Pentru reducerea gradului de îndatorare şi rezolvarea problemei datoriilor nesustenabile, în articol se propune intensificarea eforturilor pentru creşterea costului creditării şi eliminarea diverselor subvenţii guvernamentale, precum şi eliminarea tratamentului fiscal preferenţial al debitorilor.

Concluzia? Singura cale pentru a ieşi din criza datoriilor este economisirea. Aceasta este vitală mai ales pentru ţările în curs de dezvoltare, care se confruntă în prezent cu retrageri masive ale capitalurilor străine.

De ce economisirea? Pentru că nu există altă cale pentru reclădirea bazei de capital a unei naţiuni, mai ales pentru cele grav afectate de explozia bulelor speculative generate de creditarea scăpată de sub control şi girată iresponsabil de băncile centrale.

Chiar dacă dorinţa lui Steen Jakobsen, aceea de a primi înapoi pieţele libere, nu va fi îndeplinită niciodată de autorităţi, deoarece aceasta ar însemna recunoaşterea eşecului politicilor socialiste şi pierderea imenselor privilegii, economistul şef de la Saxo Bank se va putea consola cu dezvoltarea acestora în economia "subterană".

Până când realitatea economică va demonta toate planurile anticriză ale guvernelor şi băncilor centrale, nu ne rămâne decât să ne pregătim de intensificarea războiului valutar global şi să sperăm că acesta nu se va transfera şi pe alte coordonate, mult mai "fierbinţi".

------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.