Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a participat, în după-amiaza zilei de ieri, 8 aprilie 2020, la reuniunea informală a miniştrilor culturii, organizată de Preşedinţia Croată a Consiliului Uniunii Europene, prin sistem de videoconferinţă, conform unui comunicat remis Redacţiei noastre.
Miniştrii au agreat necesitatea unor soluţii coordonate la nivel european pentru atenuarea impactului generat de pandemia COVID-19 asupra sectoarelor culturale şi creative, sever afectate de această criză fără precedent. În acest scop, o platformă online va fi în curând creată pentru continuarea schimbului de bune practici între miniştrii culturii din Uniunea Europeană şi pentru o cooperare consolidată între Comisia Europeană şi statele membre UE.
Demnitarul român a accentuat necesitatea unor măsuri financiare, legislative şi non-legislative la nivelul Uniunii Europene, în vederea gestionării eficiente a situaţiei de criză şi a acordării unui sprijin rapid artiştilor, creatorilor şi profesioniştilor din domeniul culturii. ,,Cultura trebuie să reprezinte o prioritate a agendei politice europene. Avem deopotrivă nevoie de soluţii pentru sectorul public şi cel privat, în funcţie de particularităţile acestora", a subliniat domnul Bogdan Gheorghiu.
Utilizarea eficientă a actualului şi viitorului cadru financiar multianual a fost, astfel, considerată, în unanimitate, ca fiind un instrument esenţial în atenuarea consecinţelor pandemiei. Una dintre măsurile imediate a constat în instituirea unor reguli flexibile de acordare a fondurilor din programul Europa Creativă 2014- 2020, care ţin cont de situaţia actuală de forţă majoră.
Totodată, miniştrii UE au subliniat necesitatea unei Strategii Digitale a Uniunii Europene pentru domeniul cultural, precum şi importanţa continuării demersurilor de combatere a ştirilor false, prin susţinerea jurnalismului de calitate şi contracararea dezinformării propagate de platformele online.