ÎN CREŞTERE CU 20%, Venitul portofoliului din România al AFI Europe a depăşit 37 milioane de euro, în 2014

Elena Deacu
Companii #Imobiliare / 10 martie 2015

AFI Europe a înregistrat în anul 2014 o creştere cu 20% a venitului operaţional net asimilat portofoliului din România, de peste 37 milioane de euro, potrivit rezultatelor anunţate de companie astăzi.

AFI Palace Cotroceni din Bucureşti, activul cel mai mare şi mai important al companiei AFI Europe România, a încheiat anul 2014 cu rezultate record, generând un venit total de 37,5 milioane de euro, dintre care aproximativ 30 de milioane de euro reprezintă venitul operaţional net (NOI), înregistrând rezultate cu 4% mai mari faţă de 2013. Venitul operaţional net al centrului comercial a fost de 7,7 milioane de euro în T4 2014, în comparaţie cu 7,5 milioane de euro în T4 2013.

Centrul comercial era evaluat la 401 milioane de euro la 30 septembrie 2014, reprezentând o creştere cu 7% comparativ cu 2013.

Vânzările retailerilor din AFI Palace Cotroceni (cifra de afaceri), cu excepţia hipermarketului, au crescut cu 9% în T4 2014 şi cu 5% pe parcursul anului trecut, în comparaţie cu aceleaşi perioade ale lui 2013. De altfel, AFI Palace Cotroceni a avut rezultate stabile şi în ceea ce priveşte traficul (numărul de vizitatori ai mall-ului), înregistrând o medie de 52.000 de vizitatori pe zi. În prezent, rata de ocupare este de peste 98%.

Venitul operaţional net al AFI Palace Ploieşti a fost de peste 4 milioane de euro în 2014 şi a fost evaluat la 66 de milioane de euro la 30 septembrie 2014, în comparaţie cu valoarea de 56,5 milioane de euro din 2013. Traficul AFI Palace Ploieşti rămâne stabil la 15.000 de vizitatori pe zi. Gradul de ocupare actual al mall-ului din Ploieşti este de 99%.

"AFI Europe România a încheiat anul 2014 cu rezultate operaţionale şi financiare excelente. Venitul operaţional net al activelor noastre generatoare de venit din România a crescut cu 20% la peste 37 de milioane de euro, iar proiectele şi terenurile din portofoliu sunt evaluate la 670 de milioane de euro, cu o rată de ocupare medie de 98%. Ne propunem să continuăm acest ritm de dezvoltare cu noi clădiri de birouri de calitate şi noi mall-uri planificate în prezent în Bucureşti şi în afara Capitalei", a declarat David Hay, CEO AFI Europe România.

Pe segmentul birouri, clădirea AFI Park 3 a fost finalizată la finalul anului trecut, în timp ce primele două clădiri din AFI Park (AFI Park 1, AFI Park 2) au generat un venit operaţional net de peste 3,5 milioane de euro.

În prezent, clădirile de birouri AFI Park 4&5, cu o suprafaţă totală închiriabilă de 32.000 mp, se află în construcţie şi finalizarea lor este planificată pentru T4 2015.

AFI Properties, compania mamă a AFI Europe, a publicat astăzi rapoartele financiare pentru 2014, înregistrând o creştere puternică a profitului cu 85% (în moneda euro), atingând o valoare de aproape 60 de milioane de euro, comparativ cu 32 de milioane de euro în 2013. AFI Properties a anunţat şi venitul operaţional net (NOI) de 80 de milioane de euro pentru 2014, reprezentând o creştere cu 9,4% (în monedă euro) în comparaţie 2013.

Venitul total al AFI Properties în 2013 a fost de peste 85 de milioane de euro, cu 11% (în monedă euro) mai mare decât rezultatul din 2013.

Pe 6 noiembrie, AFI Europe a finalizat vânzarea mall-ului AFI Palace Pardubice din Cehia (care a fost deschis în noiembrie 2008) pentru 83 de milioane de euro, rezultând o rată internă a rentabilităţii (IRR) anuală de 28% şi un flux de numerar de 22 de milioane de euro.

AFI Europe operează în România din 2005. Compania a dezvoltat şi gestionează AFI Palace Cotroceni, cel mai mare şi de success mall din România şi unul din cele mai mari centre comerciale din Europa Centrală şi de Est. În octombrie 2013, AFI Europe a inaugurat AFI Palace Ploieşti, primul şi singurul mall modern dezvoltat în centrul oraşului Ploieşti, în urma unei investiţii de peste 50 de milioane de euro.

Adiacent, dar complet integrat centrului comercial AFI Palace Cotroceni, AFI Europe România dezvoltă în prezent AFI Park, cel mai nou şi mai avansat parc de business de clasa A din Bucureşti, care a atins un grad de ocupare de 100% a spaţiilor sale de birouri.

Mai mult, AFI Europe România va dezvolta în viitorul apropiat două noi proiecte de retail, AFI Palace Arad, un parc de retail de 30.000 mp GLA, ce va fi construit în centrul oraşului Arad pe un spaţiu de 80.000 mp şi AFI Palace B.Noi, un centru comercial ce va fi dezvoltat în Bucureştii Noi din sectorul 1 al capitalei.

Pe segmentul clădirilor de birouri, AFI Europe România va dezvolta AFI Business Park Bucureşti, un parc de business clasa A cuprinzând 50.000 mp GLA, amplasat în imediata apropiere a hotelului J.W. Marriott şi a Parlamentului din sectorul 5 al capitalei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb