ÎN PERIOADA IANUARIE-SEPTEMBRIE 2016 Pierderile E.ON au trecut de nouă miliarde euro

Ziarul BURSA #Internaţional / 10 noiembrie 2016

Pierderile E.ON au trecut de nouă miliarde euro

Pierderile nete ale companiei germane de utilităţi E.ON SE s-au amplificat în primele nouă luni ale acestui an, ajungând la 9,3 miliarde de euro, ca urmare a reevaluării în scădere a valorii activelor cu 6,1 miliarde de euro, după separarea de grup a diviziei de energie convenţională "Uniper", relatează MarketWatch.

În urmă cu un an, E.ON a înregistrat pierderi nete de 5,67 miliarde de euro, potrivit News.ro.

"Uniper" a fost listată la bursă în luna septembrie.

Atât E.ON, cât şi compania concurentă RWE AG şi-au separat operaţiunile de energie convenţională de cele de energie regenerabilă, în încercarea de atragere a investitorilor.

Ca şi alte companii europene de utilităţi, E.ON şi RWE sunt afectate de preţurile scăzute ale electricităţii, determinate de dezvoltarea energiei regenerabile şi preţurile mici ale petrolului.

E.ON a mai anunţat că va încerca să evite orice majorare de capital prin subscrierea de drepturi, în vederea finanţării obligaţiilor financiare pe segmentul de energie nucleară.

Profitul înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare a coborât cu 13% în primele nouă luni, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, la 3,64 miliarde de euro.

Pe ansamblul anului, grupul anticipează o pierdere netă şi un profit EBITDA ajustat de 2,7-3,1 miliarde de euro.

În raportul publicat ieri de E.ON se arată că vânzările din Europa Centrală şi de Est şi Turcia au scăzut uşor. În cazul României şi Cehiei, declinul s-a produs din cazua tarifelor mai mici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb