ÎN PRIMA JUMĂTATE A ANULUI Piaţa centralelor termice a căzut cu 35%

Ana Zidaru
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 9 august 2004

Producătorii şi importatorii dau vina pe măsurile adoptate de autorităţile centrale, pe care le consideră anticoncurenţiale

Pierderile înregistrate se ridică la circa 15 milioane de euro

Vînzările de centrale termice murale din ţara noastră au avut un trend ascendent încă din 1991 şi pînă în prezent, susţine conducerea Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Centrale Termice (APICT). Membrii asociaţiei afirmă că, din nefericire, piedicile de tip birocratic şi financiar, impuse pe plan local, în procesul debranşării au condus la o scădere dramatică a volumului vînzărilor din primul semestru al anului în curs. Potrivit datelor furnizate de asociaţie, îngrădirea dreptului cetăţeanului de a-şi alege liber sistemul de încălzire a determinat, la finele primei jumătăţi a lui 2004, o scădere medie a vînzărilor de centrale de circa 35% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel, dacă în primele şase luni ale anului 2003 au fost vîndute aproximativ 85.000 de centrale termice murale, în acest an, suma se ridică la doar 55.200 de bucăţi. Avînd în vedere că preţul mediu al unei centrale termice murale este de 500 de euro, înseamnă că pierderea faţă de anul trecut este de aproape 15 milioane de euro.

Un studiu efectuat de "Consult GB" Ltd. arată că această piaţă a explodat în perioada 1999-2003. Dacă în 1999 totalul centralelor termice vîndute se ridica la 61.800 bucăţi, în 2000 cifra aproape că s-a dublat, pentru ca, anul trecut, să atingă 260.000 de bucăţi.

Producătorii şi importatorii de centrale termice de apartament au acuzat regiile autonome de distribuţie a energiei termice de concurenţă neloială. Preşedintele APICT, Klaus Hornoff declara că reducerea semnificativă a vînzărilor, după patru ani de creştere constantă a pieţei, este efectul piedicilor puse de unele grupuri de interese. Olimpiu Achim, vicepreşedintele asociaţiei, a afirmat: "Dorim un regim concurenţial corect pe această piaţă. Eliminarea treptată a subvenţiilor la energia termică, anunţate de autorităţi, este un prim pas mărunt în normalizarea situaţiei.

Noi venim cu o alternativă la un sistemul centralizat, care este unul falimentar, şi concurăm cu un partener care, la ora actuală, are pîinea şi cuţitul în mînă".

Reprezentanţii asociaţiei consideră că autorităţile încearcă să limiteze numărul debranşărilor, încălcînd, astfel, dreptul populaţiei de a opta pentru modalitatea dorită de asigurare a confortului casnic. Ei au subliniat că, în linii mari, legislaţia în domeniu nu conţine prevederi care să afecteze concurenţa. Însă modul în care actele normative sînt puse în aplicare, în special de către autorităţile locale, în subordinea cărora se află regiile de termoficare, determină apariţia unei concurenţe neloiale.

Klaus Hornoff a mai spus că, din totalul centralelor comercializate anul trecut în ţara noastră, circa 10% au fost introduse ilegal pe piaţă. Totodată, ca urmare a numărului mare de acte şi avize pe care populaţia trebuie să le prezinte pentru a primi aprobarea de debranşare, multe dintre aparatele vîndute nu au fost încă montate.

Membrii asociaţiei consideră că printre motivele pentru care populaţia renunţă la sistemul tradiţional de asigurare a căldurii şi a apei calde se numără creşterile de preţuri ale gigacaloriei, calitatea inferioară a serviciilor, procesul lent de contorizare a blocurilor şi alternativa oferită de centralele de apartament.

Guvernul a decis, în şedinţa de săptămîna trecută, să prelungească termenul limită de autorizare a centralelor termice aflate în funcţiune pînă la 31 decembrie 2005. Modalităţile în care se vor desfăşura autorizările, verificările şi tarifarea urmează să fie stabilite în perioada imediat următoare. În formula iniţială a Ordinului 42, se prevedea ca autorizarea centralelor să fie definitivată pînă la data de 1 septembrie 2004. În ţara noastră există, în momentul de faţă, circa 650.000 centrale termice de apartament şi peste 19.000 centrale cu o putere mai mare de 70 kw, care trebuie verificate la intervale periodice pentru a asigura securitatea lor în funcţionare. Totodată, premierul Adrian Năstase a cerut demiterea directorului ISCIR, Mihai Prisăcaru. Motivele acestei solicitări sînt neregulile constatate în activitatea instituţiei care se ocupă de autorizarea centralelor termice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb