ÎN PRIMELE PATRU LUNI ALE ANULUI Comerţul extern a înregistrat 24,3 milioane de euro

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 5 iulie 2007

Comerţul exterior cu mărfuri s-a cifrat la 24,3 milioane de euro, în primele patru luni ale acestui an, înregistrând o creştere de 23,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2006, au anunţat reprezentanţii Departamentului de Comerţ Exterior. Astfel, exportul a înregis­trat 9,3 milioane de euro, în creştere cu 14,8%, iar importul a însumat 15 milioane de euro, în creştere cu 30%. Pe lângă creşterea de ansamblu, exportul cunoaşte şi profunde îmbunătăţiri calitative, prin majorarea ponderii exportului de produse cu tehnologie înaltă-medie, de complexitate şi valoare adăugată sporite, în paralel cu reducerea ponderii exporturilor de produse cu grad mediu-scăzut de prelucrare.

Aceste tendinţe, apreciază sursele citate, evidenţiază "ameliorarea nivelului tehnologic general al producţiei, creşterea productivităţii şi competitivităţii economiei, dar şi exploatarea mai bună a oportunităţilor de pe pieţele externe, a cadrului favorabil oferit de apartenenţa la Piaţa unică a Uniunii Europene".

Potrivit unui comunicat de presă, astăzi se desfăşoară lucrările Conferinţei anuale a consilierilor economici din reţeaua de promovare comercial-economică externă a Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale.

Întâlnirea de astăzi este organizată sub auspiciile primului an în care România a devenit membră a Uniunii Europene şi cuprinde, în analize, şi aspecte privitoare la cooperarea intracomunitară, comunicarea şi sprijinul reciproc între reţelele externe ale ţărilor UE, coordonarea activă cu forurile şi instituţiile comunitare.

Printre sarcinile cele mai importante ce vor fi urmărite în activitatea consilierilor economici din reţeaua externă a MIMMCTPL se află promovarea schimburilor comerciale şi a cooperării economice externe, cu precădere a exporturilor româ­neşti, sprijinirea mediilor de afaceri româneşti în abordarea cu succes a pieţelor externe, îmbunătăţirea structurii exporturilor şi dezvoltarea echilibrată a schimburilor, reducerea deficitului comercial, promovarea intereselor economice-comerciale ale României în străinătate, a imaginii unei economii dinamice şi integrate în demersurile de afirmare a competitivităţii Uniunii Europene pe plan mondial.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb