ÎN ŢARA NOASTRĂ: Preţul electricităţii, la jumătate faţă de săptămâna trecută

S.I.
Materii Prime / 22 aprilie 2019

Preţul electricităţii, la jumătate faţă de săptămâna trecută

Preţul energiei în ţara noastră, pe piaţa spot, a scăzut, astăzi, la jumătate faţă de cel înregistrat săptămâna trecută, având o medie de 123 de lei pe MWh, ca urmare a producţiei mari de energie eoliană din Europa, în special din Germania, şi a consumului mic, datorat Paştelui catolic.

Preţul din ţara noastră este influenţat de ceea ce se întâmplă pe pieţele din Vest, întrucât piaţa spot din România este cuplată cu cele din Ungaria, Cehia şi Slovacia, iar aceste două ţări din urmă au schimburi masive fizice cu Germania, unde se găsesc foarte multe capacităţi eoliene.

În euro, preţul energiei ajunge la 25,88 de euro pe MWh în România şi Ungaria, iar în Cehia şi Slovacia este foarte mic, 3,98 euro ca medie zilnică, şi chiar negativ, respectiv -6,20 de euro pe MWh, în vârf de consum, arată datele OPCOM, operatorul pieţei de energie din România.

"Preţurile sunt foarte mici în Cehia şi Slovacia întrucât acestea sunt cuplate fizic cu Germania, unde a fost vânt foarte puternic şi s-a înregistrat o producţie foarte mare de energie eoliană. La acestea se adaugă o perioadă de consum foarte redus, ca urmare a zilelor libere de Paştele catolic", a explicat, astăzi, Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFERR), potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, influenţa să resimte şi asupra pieţei din România, unde preţurile sunt trase în jos.

Totodată, preţul negativ din Cehia şi Slovacia înseamnă că producătorii de energie plătesc pentru a rămâne în funcţiune, adică preferă să plătească şi să producă decât să închidă capacităţile, a continuat Lungu.

"Avantajul pentru ei ar fi că, deşi pierd la preţul energiei, câştigă prin faptul că primesc certificate verzi. În statele unde există feed-in tariff, acesta este mai mare decât suma pe care o plătesc ca să rămână în funcţiune", a mai spus preşedintele AFEER.

Tot ca urmare a consumului scăzut din ţările vecine catolice, ţara noastră este importator de energie. Astfel, potrivit datelor Transelectrica, la ora 11:05, consumul naţional era de 7.469 MW, iar producţia de 6.970 MW, diferenţa fiind importată, transmite sursa citată.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb