ÎN ULTIMII CINCI ANI:  Numărul turiştilor care îşi petrec vacanţa în ţara noastră a crescut cu peste 65%

Adelina Toader
Companii #Turism / 23 noiembrie 2016

Adrian Voican

Adrian Voican

Numărul de turişti, români şi străini, care îşi petrec vacanţa în România a crescut cu peste 65% în ultimii cinci ani, iar anul 2016 va fi anul cu cea mai mare dezvoltare din ultimul deceniu, conform agenţiei de turism Bibi Touring Touroperator.

Adrian Voican, director general BIBI Touring Touroperator, a declarat: "Numărul turiştilor care vizitează România depăşeşte 10 milioane, fapt ce confirmă că apetitul pentru ţara noastră ca destinaţie turistică este din ce în ce mai mare. Piaţa de turism intern are un potenţial mare de dezvoltare şi resurse fantastice, multe dintre ele încă neexploatate la nivelul maxim, iar trendul crescător se va menţine şi în anii următori. Pentru 2016, estimăm o creştere cu peste 30% a pieţei faţă de anul anterior".

Reprezentanţii agenţiei consideră că extinderea accentuată a pieţei de turism din ţara noastră s-a datorat contextului economic favorabil şi creşterea puterii de cumpărare a românilor, corelate cu diversitatea ofertelor de turism.

Touroperatorul anunţă o creştere de 60% a afacerilor pentru acest an din turism intern, în contextul unui interes din ce în ce mai mare pentru destinaţiile interne.

Datele companiei arată că, odată cu evoluţia cererilor pentru destinaţiile din România, au crescut şi aşteptările turiştilor în materie de servicii şi confort.

Adrian Voican a adăugat: "Turistul român modern este mult mai informat, mai avizat şi mai selectiv. Observăm o cerere tot mai mare pentru cazări în hoteluri de 4 şi 5 stele şi o atenţie deosebită acordată condiţiilor de cazare, facilităţilor de divertisment şi de petrecere a timpului liber, zonelor de relaxare şi accesului la tehnologii. De aceea, este important să se investească în continuare în infrastructură, dezvoltare şi modernizare. Trebuie să eliminăm scepticismul referitor la propriile valori turistice, şi să promovăm adevăratul potenţial turistic al României. Acesta este şi misiunea proiectului Evolutiv RO 8.0 iniţiat de Bibi Touring Touroperator. Toţi cei implicaţi în promovarea turismului românesc, de la touroperatori, agenţii de turism, hotelieri şi chiar turiştii sunt ambasadori ai ţării noastre în promovarea ei atât în plan intern, cât şi internaţional".

La nivel internaţional, potrivit agenţiei, se înregistrează un număr tot mai mare de turişti străini care vizitează ţara noastră. Compania estimează că numărul turiştilor cazaţi în ţara noastră se va dubla, până în 2020.

Directorul general al companiei a afirmat: "În strânsă legătură cu această creştere, până în 2020 vom vedea noi investiţii în dezvoltarea infrastructurii în turism, un exemplu fiind transformarea vechilor centre de tratament în SPA-uri şi centre moderne".

Voucherele de vacanţă constituie un alt factor de creştere al consumului turistic în ţara noastră şi va contribui din ce în ce mai mult la creşterea vânzărilor agenţiilor specializate, potrivit touroperatorului.

Bibi Touring Touroperator, agenţia de turism specializată pe vacanţe în România, a lansat la Târgul Naţional de Turism, prima enciclopedie a turismului românesc în limba engleză: "The Big Book of Romanian Travel".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb