ÎN URMA UNEI CRIME TRANSMISE ÎN DIRECT, Facebook ia măsuri cu privire la conţinutul publicat de utilizatori

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Companii #IT / 19 aprilie 2017

Facebook ia măsuri cu privire la conţinutul publicat de utilizatori

Steve Stephens, un cetăţean american în vârstă de 34 de ani, a ucis un bătrân în ziua de Paşte, în timp ce conducea în jurul oraşului Cleveland din Statele Unite ale Americii, iar crima a fost transmisă în direct pe Facebook, au anunţat reprezentanţii Poliţiei din Cleveland, citaţi de The New York Times (NYT).

În urma celor întâmplate, reţeaua de socializare Facebook se confruntă cu critici pentru că a permis vizionarea imaginilor brutale timp de aproape două ore după ce videoclipul a fost publicat.

Este o problemă pentru care Facebook, cea mai mare reţea de socializare din lume, trebuie să găsească o rezolvare într-un timp scurt, deoarece a investit în noi forme de mass-media, precum live video, care oferă companiei spaţiu pentru publicitate mai profitabilă.

Reacţiile împotriva Facebook, în urma acţiunilor lui Steve Stephens, s-au răspândit rapid. În acest context, Facebook a anunţat că va reevalua modul în care sunt depistate imaginile violente publicate de utilizatori, deoarece videoclipul crimei a rămas în mediul online circa două ore, până când contul utilizatorului şi înregistrarea au fost şterse.

Unele grupuri au făcut presiuni asupra reţelei de socializare să îşi asume un rol mai important în examinarea conţinutului postat pe platforma sa. Într-o scrisoare transmisă anul acesta către Joel Kaplan, director pentru politici globale în cadrul Facebook, American Civil Liberties Union i-a solicitat companiei să fie mai transparentă în procesul de cenzură şi să accepte un audit extern al practicilor sale.

Situaţia este dificilă pentru Facebook, în condiţiile în care reţeaua a devenit un loc în care crimele şi sinuciderile sunt publicate în direct, şi a anunţat că nu doreşte să devină o reţea de socializare care decide arbitrar ce este încărcat şi distribuit de către utilizatori, precizează NYT.

Însă, cu cât intervine mai greu, cu atât utilizatorii vor tinde să comită infracţiuni în direct pe Facebook sau să publice înregistrări în timp ce sunt comise violuri, crime, sinucideri, furturi sau alte fapte penale.

Într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare, Justin Osofsky, unul dintre vicepreşedinţii Facebook, a afirmat cu privire la crima comisă de Steve Stephens: "E un gest oribil, un gest care nu are ce căuta pe Facebook, care contravine politicilor noastre şi a ceea ce susţinem noi".

Potrivit CNN, alţi giganţi din Silicon Valley, precum Google şi YouTube, au ajuns, de asemenea, în atenţia criticilor, după ce utilizatorii au mediatizat şi distribuit crime pe aceste site-uri.

Copii ale videoclipului crimei au circulat pe Facebook, Twitter şi alte site-uri. Companiile de tehnologie au algoritmi şi echipe de editori umani, care lucrează în mod constant la eliminarea materialului cu conţinut tulburător.

Totuşi, Justin Osofsky a subliniat că programatorii din cadrul companiei lucrează la un sistem prin care astfel de imagini si conţinut video să fie depistate şi eliminate într-un timp cât mai scurt. Vicepreşedintele Facebook a adăugat că reţeaua de socializare va folosi inclusiv inteligenţa artificială pentru combaterea acestor acţiuni ale utilizatorilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb