Compania British Romanian Investment Partenership, parte a fondului de investiţii britanic ARDC (UK) Ltd, anunţă lansarea celui de-al doilea proiect rezidenţial dezvoltat în ţara noastră, ansamblul New Residence Bucureşti, în care a investit 10 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei, ansamblul cuprinde 24.000 mp construiţi, pe o suprafaţă de 10.000 mp de teren.
Complexul New Residence Bucureşti, amplasat în cartierul Drumul Taberei, va dispune de 216 apartamente finisate, la cheie, şi de o arhitectură în stil englezesc, cu regim de înălţime scăzut de P+2E+M.
În prezent, proiectul se află în prima fază de construcţie, etapă ce va fi finalizată în luna decembrie a acestui an, urmând ca întregul proiect să fie livrat în primăvara anului 2017, precizează compania.
New Residence Bucureşti va dispune de garsoniere şi apartamente de 2 şi 3 camere şi va fi construit pe o structură solidă conform normelor antiseismice în vigoare. Cele 45 de garsoniere vor fi disponibile în cinci modele diferite şi vor fi poziţionate atât la etajele 1 şi 2, cât şi la mansardă, unele dintre ele având o arhitectură cu aspect triunghiular. Apartamentele de două camere vor însuma 117 unităţi şi vor avea o suprafaţă cuprinsă între 57 şi 77 mpc. Fiecare dintre cele 13 tipuri de apartamente cu două camere vor avea unul sau două balcoane.
Ansamblul va dispune şi de cinci tipuri de apartamente cu 3 camere, ce totalizează 54 de unităţi cu suprafeţe cuprinse între 85 mpc şi 95 mpc.
Complexul rezidenţial va cuprinde facilităţi precum spaţii comune protejate, lifturi, parc, club de socializare, locuri de parcare, 14 spaţii comerciale, supermarket, sală de fitness, afterschool, farmacie şi locuri de joacă pentru copii.
ARDC (UK) Ltd, companie înregistrată în Marea Britanie, este asociatul majoritar al companiei British Romanian Investment Partnership SRL cu sediul în Bucureşti. Prin acest proiect, ARDC (UK) Ltd realizează a doua investiţie imobiliară în Bucureşti, după finalizarea în 2015 a ansamblului New Residence Măgurele, care are peste 180 de apartamente, 4 spaţii comerciale şi 8 case de tip individual şi duplex.