Independenţa CNVM, subiect de tranşă a Băncii Mondiale

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 octombrie 2010

Independenţa CNVM, subiect de tranşă a Băncii Mondiale

Ţara noastră a pierdut, deja, treizeci de milioane de euro din împrumutul de la Banca Mondială, deoarece nu a adoptat controversatul proiect de lege care consacră independenţa financiară şi politică a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), Comisiei de Supraveghere a Sistemului Pensiilor Private (CSSPP) şi a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

La momentul dezbaterii, proiectul de lege a suscitat reacţii vehemente din piaţă, prevăzând, între altele, că bugetul CNVM nu va mai trebui să fie aprobat de Parlament, şi că membrii Comisiei îşi vor stabili singuri nivelul de salarizare.

Surse din piaţă care nu au dorit să îşi dezvăluie identitatea au atras atenţia asupra consecinţelor neadoptării proiectului: "Independenţa autorităţilor pieţei financiare nebancare, CNVM, CSA şi CSSPP face obiectul unor angajamente ale Guvernului României cu Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană, asumate în cadrul împrumutului pe care aceste organisme le acordă Româ-niei. Ministerul Finanţelor Publice ne-a confirmat că Banca Mondială a tăiat suma de 30 de milioane euro aferentă unei tranşe de împrumut pentru România ca urmare a faptului că nu au existat progrese în legătură cu legea independenţei autorităţilor de supraveghere. În prezent, adoptarea acestui proiect este condiţie pentru o tranşă de împrumut a băncii în valoare de 300 milioane euro. Termenul limită pentru adoptarea proiectului era 30 septembrie, termen depăşit de mult de noi".

Îngrijoraţi de stadiul adoptării legii, pe care preşedintele Traian Băsescu a refuzat să o promulge, trimiţând-o Senatului spre reexaminare, şefii delegaţiei FMI, Băncii Mondiale şi ai Comisiei Europene s-au întâlnit, marţi, cu comisarii CNVM.

Puţine informaţii despre ce s-a discutat concret, marţi, la CNVM, au fost date publicităţii.

La finalul întâlnirii cu comisarii CNVM, Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru România, a declarat doar că a avut o "discuţie interesantă pentru ambele părţi asupra independenţei autorităţilor de supraveghere a pieţei". Care sunt, însă, consecinţele concrete ale neadoptării proiectului de lege şi ce se va întâmpla mai departe dacă această condiţionalitate nu este respectată, nu poate spune nimeni cu certitudine.

Proiectul de lege a fost elaborat în primăvara anului trecut şi trimis Parlamentului spre aprobare, fiind iniţiat de către Guvern. Senatul a respins proiectul, însă Camera Deputaţilor l-a adoptat la mijlocul lunii aprilie, anul aces-ta. Proiectul s-a întors la Senat, după ce preşedintele Băsescu a solicitat reexaminarea lui.

În Expunerea de Motive la proiectul de lege se menţionează că acesta a fost determinat de necesitatea stabilirii unui cadru legal care să alinieze nivelul de independenţă politică şi autonomie financiară ale CNVM, CSSPP şi CSA la cele ale BNR. Proiectul vine în contextul în care la nivel internaţional există voci foarte puternice care pledează pentru întărirea autorităţilor de supraveghere ale pieţei financiare, având în vedere ravagiile crizei economice. De exemplu, una dintre cele mai importante prevederi ale proiectului de lege se referă la faptul că "personalul cu atribuţii de supraveghere şi control nu va răspunde civil sau penal, dacă instanţele judecătoreşti constată îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu bună credinţă şi fără neglijenţă, a oricărui act sau fapt, în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere şi control".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Despre ce independentza vorbim oameni buni, cind, pe totzi acesti oameni foarte "atashatzi" de notiunea de munca , ii numeste cite un partid politic? Este incredibil de strimb facuta lumea asta...Uite asha vor mai trece citeva (de)generatzii de controlori independenti peste noi. Ei cu sigurantza vor supravietui oricarei crize. Si noi vom lua credit de la FMI si vom plati taxe, pentru ca ei sa ia salarii exorbitante si sa ne faca pocinoage ca acela cu FNI. Si sa omoare piatza...atita cita mai este...

    Sunt curios cum e in alte tari, cine plateste pentru gafele institutiei cu pricina (a se vedea cazul FNI)...cine va plati in viitor pentru eventualele gafe din acest moment, daca vreuna din institutii va fi condamnata la plata de catre instanta?? Institutia, Comisarii sau tot noi, fraierii??...

    1. In SUA, e chiar mai nasol; comisarii au cu mult mai multa putere si nu-i trage la raspundere decit Casa Alba; la noi ai vazut comisari arestati; la ei ai auzit de vreun repros cu ocazia nemerniciei subprime, care a nenorocit o lume intreaga?

      Nimic!

      De aia au nevoie de independenta! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb