India, locul doi în lume la numărul de telefoane achiziţionate

Ziarul BURSA #Companii / 28 ianuarie 2020

China a ajutat India să depăşească SUA în ceea ce priveşte volumul de telefoane comercializate. India a depăşit Statele Unite după numărul de smartphone-uri vândute, devenind a doua piaţă din lume ca volum.

O analiză Counterpoint Research arată arată că anul trecut s-au vândut 158 milioane de smartphone-uri din India, ţară care depăşeşte astfel Statele Unite şi devine a doua ce mai mare piaţă din lume. Dat fiind numărul populaţiei celor două ţări, urcarea pe locul doi a Indiei era doar o chestiune de timp, care depinde de creşterea puterii de cumpărare sau, mai degrabă, de scăderea preţurilor. Un rol esenţial în acest sens, l-au avut cu siguranţă producătorii chinezi, care au aplicat o politică agresivă de preţ, vânzând telefoane semnificativ mai ieftine decât produsele coreene sau americane similare. Potrivit news.ro, 72% din smartphone-urile vândute în India sunt ale producătorilor chinezi precum Xiaomi, Vivo, Realme şi Oppo. Smartphone-urile premium, precum iPhone sau seria Galaxy, au înregis-trat rezultate mixte în ultimii ani. Dacă Apple a crescut anul trecut, în principal datorită modelului iPhone XR, Samsung a pierdut 5 procente. Cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume este China, care a depăşit Statele Unite încă din urmă cu 7 ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb