Indicele preţurilor de producţie din China a scăzut în iulie la un minim al ultimelor 17 luni

S.B.
Internaţional / 10 septembrie 2022

Indicele preţurilor de producţie din China a scăzut în iulie la un minim al ultimelor 17 luni

Indicele preţurilor de producţie din China a scăzut în iulie la un minim al ultimelor 17 luni, în contradicţie cu tendinţa ascendentă globală, în condiţiile în care încetinirea activităţilor de construcţii a afectat cererea pentru materii prime, informează news.ro.

Cu toate acestea, creşterea preţurilor de consum a atins un maxim al ultimilor doi ani, transmite Reuters.

Astfel, indicele preţurilor de producţie a crescut cu 4,2% faţă de ingtervalul similar al anului trecut, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică (BNS), faţă de o creştere de 6,1% în iunie şi prognoza mediană a analiştilor de 4,8%.

Creşterea preţurilor de producţie din China a încetinit de la cel mai ridicat nivel din ultimii 26 de ani, atins în octombrie anul trecut, oferind factorilor de decizie politică o anumită marjă de manevră pentru a stimula economia în declin, chiar dacă băncile centrale din alte părţi se străduiesc să atenueze inflaţia cu creşteri agresive ale ratelor dobânzilor.

Indicele preţurilor de consum (IPC) a crescut cu 2,7% faţă de aceeaşiu perioadă a anului trecut, cel mai rapid ritm din iulie 2020, dar sub prognozele pentru un avans de 2,9%.

Guvernul a stabilit o ţintă anuală de inflaţie a preţurilor de consum de aproximativ 3%, în timp ce premierul Li Keqiang a declarat luna trecută că China va putea menţine creşterea preţurilor din 2022 sub ritmul de 3,5%, în încercarea de a evidenţia necesitatea de a stabiliza preţurile şi ocuparea forţei de muncă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5295
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2969
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8826
Gram de aur (XAU)Gram de aur450.1929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930