Constructorii de autovehicule au realizat, în primele cinci luni ale acestui an, o producţie fizică cu 34% mai mare decît cea înregistrată în perioada similară din 2003, arată cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Numai în luna mai, volumul producţiei din industria auto a crescut cu aproape 15% faţă de luna precedentă. În plus, deşi preţurile medii ale autovehiculelor şi pieselor de schimb produse în ţara noastră s-au situat, în luna mai, aproximativ la acelaşi nivel cu cel din aprilie, totuşi, acestea erau cu patru procente mai mari decît la începutul anului şi cu circa 11% faţă de mai 2003.
Mai mult, în perioada ianuarie-aprilie din 2004, producătorii de autovehicule au primit comenzi noi în valoare de 433,7 milioane de euro. Numai în ultima lună supusă analizei, nivelul acestora a fost de 108 milioane euro. Spre deosebire, în perioada similară din anul precedent, valoarea comenzilor noi a fost mai mică cu 23%, respectiv 352,8 milioane de euro. Nivelul anual al acestui indicator a ajuns, însă, la 1,1 miliarde de euro. În consecinţă, cifra de afaceri a companiilor din domeniul auto, realizată atît în cadrul pieţei interne, cît şi în cea externă, a crescut cu 37,7% în perioada ianuarie-aprilie 2004 faţă de cea obţinută în primele patru luni ale anului 2003.
Chiar şi comerţul exterior a avut o evoluţie explozivă, dacă ţinem cont de faptul că exporturile de mijloace de transport au crescut cu peste 50%, iar importurile cu aproape 90%. Astfel, valoarea autovehiculelor exportate s-a ridicat, la sfîrşitul lunii mai, la 251,7 milioane de euro. Însă exportul de automobile a fost de numai 35,6 milioane, deşi acesta s-a triplat faţă de anul trecut. În schimb, valoarea subansamblelor, pieselor şi accesoriilor auto exportate era de 356,1 milioane de euro, cu 35% mai mult decît în primele cinci luni ale anului 2003.
Spre deosebire, în aceeaşi perioadă, importurile de autovehicule s-au ridicat la 718,6 milioane de euro, din care automobilele au reprezentat 324,7 milioane de euro, adică de 2,5 ori mai mult decît anul trecut. Astfel, deficitul comercial pe piaţa automobilelor a fost de aproape 290 milioane de euro, faţă de numai 116 milioane euro în 2003. În cadrul segmentului pieselor de schimb, importurile au crescut cu aproape 43%, însă valoarea acestora - de 274,5 milioane de euro, este mai mică decît cea exportată, rezultînd un excedent de 81,6 milioane de euro.