Ineficienţa justiţiei este premiată cu investiţii de 20 milioane de euro

Cătălin Bălan
Ziarul BURSA #Politică / 11 ianuarie 2006

Ilie Botoş, procuror general: "Sînt o serie de probleme în Parchetul General, dar am făcut o propunere de reorganizare a instituţiei"

Furnizorul celor 14.000 de calculatoare şi 5.250 imprimante este societatea "Intrarom" SA, care va livra produsele prin intermediul societăţii "UniCredit Leasing" România SA

După numai o zi de la acuzele pe care premierul şi Monica Macovei le-au adus magistraţilor şi lui Ilie Botoş, procuror general, ministrul Justiţiei a încercat să uite problemele ministerului pentru a participa alături de cel pe care îl contesta, la un "fericit eveniment". Motivul întîlnirii celor doi a fost achiziţionarea din bani publici a 14.000 calculatoare personale şi a 5.250 imprimante destinate procurorilor şi judecătorilor din ţară.

Suma de 20 milioane euro pe care Ministerul Justiţiei şi Minis-terul Public o va plăti este parte a obligaţiei de cofinanţare a statului nostru dintr-un proiect Phare 2000. "Dacă obligaţia nu se realiza, exista riscul să dăm înapoi ce am primit de la Uniune şi să nu mai putem primi nici un ban pe informatizare în România", a afirmat Monica Macovei, Ministrul Justiţiei.

Reproşurile făcute luni de ministrul Justiţiei lui Ilie Botoş au primit din partea celui din urmă o amînare a confirmării sau infirmării lor. "Atunci cînd voi prezenta bilanţul Parchetului voi face o raportare a întregii activităţi", a declarat Ilie Botoş, subliniind că "procurorii Direcţiei de Investigare a Crimei Organizate şi Terorismului acţionează în conformitate cu legea şi fac toate eforturile pentru finalizarea dosarelor pe rol". Cu toate acestea, procurorul general a recunoscut că la Parchetul General sunt o serie de probleme care vor fi rezolvate odată cu reorganizarea instituţiei. Această reorganizare implică suplimentarea numărului de procurori de la Departamentul de Crimă Organizată şi desfiinţarea birourilor teritoriale ale departamentului pentru "o capacitate operaţională sporită".

În privinţa demnitarilor cercetaţi în cazul declaraţiilor de avere, procurorul general nu a dat nici un nume, spunînd doar că "Parchetul trebuie să verifice toţi indicii de anomalie cînd e vorba de declaraţiile de avere pentru a putea sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie".

Investiţia pe care o realizează Guvernul vizează eficientizarea actului de justiţie deoarece instanţele de judecată vor putea accesa direct actele legislative necesare şi "nu mai este nevoie să trimitem judecătorilor Monitoare Oficiale", consideră Monica Macovei. Cu toate acestea, domnia sa păstrează rezerve în legătură cu informatizarea jus-tiţiei: "Sper ca aceste calculatoare să nu zacă în cutii pe nişte holuri", adăugînd că "dacă beneficiarii nu vor absolvi examenul de competenţe în folosirea calculatorului, vor plăti urmă-torul curs".

Furnizorul echipamentelor de tehnică de calcul este societatea "Intrarom" SA, care va livra produsele prin intermediul societăţii "UniCredit Leasing" România SA. "UniCredit" va primi pentru serviciile sale 800.000 euro, conform declaraţiilor lui Todor Costel, reprezentant al Ministerului de Justiţie. Licitaţia în care a avut cîştig de cauză "Intrarom" a fost organizată de trei ori în 2005 şi a avut şapte ofertanţi. Compania cîştigătoare a realizat în trecut informatizarea caselor de bilete CFR şi a mai lucrat cu Ministerul Finanţelor Publice.

După ce Călin Popescu Tăriceanu şi-a arătat muşchii în lupta cu corupţia pentru a mai cîştiga din capitalul electoral pierdut în faţa preşedintelui pe acest teren, dialogul cu instituţiile responsabile este în continuare steril. Strategia Guvernului potrivit căreia dă vina pe magistraţi şi judecători pentru ascunderea propriilor incompetenţe poate fi veridică. Problema care rămîne dincolo de aceste speculaţii este că în timp ce premierul acuză, procurorul general îşi vede de treaba lui şi vorbeşte în continuare că "procurorii acţionează în conformitate cu legea". Dintr-un dialog surd, "Oda bucuriei" cîntată pentru ţările intrate în Uniune, nu poate fi auzită.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb