ZIARUL BURSA

11 ianuarie 2006
Ediţia din 20.12.2024

Cota de contribuţie de 0,75% pentru concedii şi indemnizaţii se aplică începînd cu salariile pe ianuarie

Macroeconomie / 11 ianuarie 2006

Cota de contribuţie de 0,75% pentru concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate se calculează şi se aplică începînd cu plata drepturilor salariale sau asimilate acestora, precum şi a altor venituri prevăzute de lege, aferente lunii ianuarie 2006, precizează Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS).

Premierul Tăriceanu: Există contradicţii între priorităţile României pentru aderarea la UE şi cererile FMI

Politică / 11 ianuarie 2006

Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a declarat ieri, referitor la apropiata întîlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, că "există din păcate, uneori, anumite contradicţii între necesităţile pe care România le are astăzi din perspectiva aderării la Uniunea Europeană şi alte constrîngeri economice care sînt susţinute de FMI".

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

BVB Piaţa s-a mai temperat

A.B.Piaţa de Capital / 11 ianuarie 2006

După creşterea spectaculoa-să de la începutul săptămînii, ieri piaţa s-a mai temperat, valoarea totală a tranzacţiilor ajungînd la 46,35 milioane RON.

RATP Iaşi a început să preia angajaţii "Autobuzul"

Doru Mocanu, IaşiCompanii / 11 ianuarie 2006 /

Fuziunea dintre Regia Autonomă de Transport Public Iaşi şi SC "Autobuzul" SA Iaşi, hotărîtă de municipalitatea ieşeană la finalul anului trecut, a intrat în linie dreaptă, regia începînd să preia angajaţii societăţii.

Ne iubeşte... Nu ne iubeşte...

Cornel CodiţăEditorial / 11 ianuarie 2006

Cornel Codiţă

Anul politic 2006 este condamnat să se exprime într-un singur eveniment: aderarea la Uniunea Europeană, începînd cu ianuarie 2007. Decisiv va fi textul Raportului de Monitorizare al Comisiei Uniunii Europene.

"Elerom" şi-a depăşit substanţial prevederile

Monica VolintiruPiaţa de Capital / 11 ianuarie 2006 /

Societatea "Elerom" Roman a înregistrat în primele trei trimes-tre ale anului trecut o cifră de afaceri de 4,4 milioane RON, cu 7% mai mare decît cea planificată în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru această perioadă.

"Robema" a trecut pe pierdere

Monica VolintiruPiaţa de Capital / 11 ianuarie 2006 /

În primele trei trimestre ale anului trecut, compania "Robema" Roşiori a înregistrat o pierdere de 1,84 milioane RON, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă a anului 2004 a avut un profit de 220.000 RON.

Vînzări în creştere pentru BMW

Alina VasiescuInternaţional / 11 ianuarie 2006

Producătorul german de autovehicule BMW AG şi-a majorat cu 9,9% volumul vînzărilor în anul 2005, faţă de 2004, numărul unităţilor comercializate ajungînd la 1.328.000.

"Panvitan" Bucureşti a trecut pe profit

Simona NăstasePiaţa de Capital / 11 ianuarie 2006 /

Societatea bucureşteană "Panvitan" a înregistrat în primele trei trimestre ale anului trecut o cifră de afaceri de 4,5 milioane RON, mai mică cu 24% decît în perioada similară a anului 2004.

"Tehnolemn" intră în lichidare

Companii / 11 ianuarie 2006

Acţionarii companiei "Tehnolemn" Timişoara au hotărît dizolvarea şi lichidarea voluntară a companiei, în cadrul Adunării Generale întrunită în data de 6 ianuarie anul curent.

"Grandemar" vrea să îşi majoreze capitalul social

Companii / 11 ianuarie 2006

"Grandemar" Cluj Napoca intenţionează să îşi crească capitalul social cu o sumă de pînă la 6,63 milioane RON (echivalentul a aproximativ 1,8 milioane euro), în acest sens fiind convocată Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor în...

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo