Anul politic 2006 este condamnat să se exprime într-un singur eveniment: aderarea la Uniunea Europeană, începînd cu ianuarie 2007. Decisiv va fi textul Raportului de Monitorizare al Comisiei Uniunii Europene. El va fi întărit, după aceea, de votul Parlamentului European. Reacţiile cancelariilor influente ale Europei - Paris, Berlin, Varşovia, Stokholm - precum şi ale celorlalte capitale care au amînat pînă în ultimul moment procedurile de ratificare pentru aderarea României şi a Bulgariei, aşteptînd evaluarea Comisiei, vor pune sigiliul nu doar pe soarta aventurii noastre europene, ci şi asupra modului cum se va desfăşura politica în plan intern.
Tabloul 1: Raportul este negativ şi propune amînarea aderării României, pe baza clauzei de salvgardare, sau prin alte proceduri care ar putea împinge finalizarea integrării chiar dincolo de 2008.
Sentinţa negativă va fi semnalul declanşării unei încleştări politice între partidele coaliţiei de guvernare DA-UDMR-PC şi PSD. Cele două părţi vor folosi toate mijloacele mediatice pentru a se învinui reciproc de eşecul înregistrat. Dar, bătălia nu se va reduce la focurile de artificii ale discursurilor publice. Se va trage cu "muniţie vie" pentru că miza este controlul asupra guvernării. PSD-ul ar putea avea ocazia de a declanşa alegeri anticipate, cel mai probabil pe o moţiune de cenzură, atîrnînd de gîtul actualei guvernări bolovanul de moară al eşecului. Mişcarea cere geniul şi mîna de fier a unui Napoleon la Austerlitz şi încă nu e clar dacă vreunul din liderii actuali ai PSD-ului este gata pentru "întîlnirea cu istoria". Manevra este previzibilă şi desigur se vor lua măsuri de contracarare. Cît de utile şi oportune, rămîne să vedem.
Două soluţii sînt în continuare posibile pentru gestiunea situaţiei politice. Una ar fi restructurarea formulei guvernamentale. Scopul principal, organizarea unui "cabinet de urgenţă", concentrat asupra dosarului integrării. Agenda va fi tratată preponderent tehnic, nu politic. Măsurile impuse în regim de urgenţă şi fără nici un fel de discuţii sau medieri cu partenerii sau opoziţia. Maşinăria de vot necesară în Parlament trebuie să susţină guvernul, sub ameninţarea precipitării alegerilor anticipate. În această variantă, Preşedintele ar putea să-şi asume un rol decisiv în organizarea şi supravegherea activităţilor guvernamentale, sub spectrul situaţiei de urgenţă creată de amînarea integrării.
Dacă, dimpotrivă, Alianţa DA şi Preşedintele reuşesc să lege de gîtul PSD-ului bolovanul eşecului integrării, atunci organizarea de alegeri anticipate devine favorabilă actualei puteri. Dacă PNL rămîne legat de PD sub semnul alianţei sau al unei eventuale fuziuni, atunci formula va acţiona ca un "partid al Preşedintelui", cel care va face de altfel şi regulile jocului pentru noile alegeri. Dacă PNL va schiţa gestul de a se desprinde, atunci va fi lovit fără milă.
Tabloul 2. Raportul Comisiei este favorabil, la limită, şi integrarea are loc la 1 ianuarie 2007.
Cel mai probabil, actualul cabinet va beneficia de avantajul inerţiei. Nici Preşedintele nu va avea motive prea credibile pentru a-l remania, restructura, nici partidele nu vor avea imbold să impună altă formulă. Urmează doar gestiunea curentă a problemelor şi redeschiderea agendei politice tradiţionale în vederea alegerilor legislative. Exact ca şi Polonia după aderare, scena politică şi chiar mecanismele guvernării ar putea fi semi-blocate de faptul că partidele vor fi exclusiv preocupate de atingerea obiectivelor electorale.
A doua variantă a scenariului se poate construi în jurul ideii că Preşedintele preia "inerţia succesului" şi o foloseşte pentru a organiza rapid o restructurare a scenei politice. Ofensiva la adresa PSD-ului reuşeşte "decapitarea" conducerii "istorice" şi acapararea unei părţi semnificative a sprijinului electoral tradiţional al PSD în favoarea PD sau a "partidul preşedintelui". PNL-ul este confruntat cu dilema "fuziune sau opoziţie". Ia naştere "partidul prezidenţial" care devine principalul beneficiar al restructurării scenei politice.
În majoritatea variantelor explorate intervin alegerile anticipate. Nu ar fi de mirare, deci, ca 2006 să nu fie nu doar cel în care am tot rupt petalele bietei margarete pentru a afla dacă ne iubeşte sau nu ne iubeşte Europa, ci şi cel în care să aşteptăm cu nerăbdare rezultatele urnelor.