INEOS Automotive a lansat producţia în serie a modelului Grenadier 4X4 în cadrul fabricii din Hambach, începând astfel o etapă importantă din activitatea sa, potrivit unui comunicat transmis redacţiei.
"Am parcurs un drum lung de la startul proiectului în 2017, iar acesta este un moment de referinţă pentru INEOS Automotive ca producător de autovehicule", a declarat Mark Tennant, Commercial Director, INEOS Automotive. "Faptul că am ajuns în acest punct este o dovadă a rezilienţei şi a eforturilor intense depuse de întreaga echipă a INEOS Automotive, de partenerii noştri de dezvoltare şi de furnizorii noştri, pentru care le mulţumim tuturor acum, când ne apropiem de primele livrări către clienţi", se arată în comunicat.
Chiar dacă problemele legate de lanţul global de aprovizionare continuă să afecteze producţia, livrările către clienţi sunt aşteptate la începutul lunii decembrie.
Pentru a sprijini aceste livrări, INEOS Automotive a construit o reţea extinsă de peste 200 de locaţii de vânzare şi service la nivel mondial.