Ineos Nova şi Seea Polymers au semnat o scrisoare de intenţie pentru constituirea unei societăţi mixte care va construi o nouă fabrică de polistiren expandabil (EPS) în România, se arată într-un comunicat emis ieri de Seea Polymers. Fabrica va avea o capacitate de producţie de 100.000 de tone pe an şi va începe să producă la sfârşitul anului 2009. Aceasta va fi construită pe terenul Seea Polymers din Medgidia, în zona cu cea mai mare rată de creştere pentru polistiren expandabil din lume, se mai precizează în comunicat. Fabrica va fi construită în contextul în care se estimează că în regiune consumul de EPS va creşte cu peste 10% pe an.
"Fabrica va livra o gamă completă de produse şi va fi cea mai competitivă din Europa din punct de vedere al costurilor", a spus directorul general al Ineos Nova, Martin Pugh.
"Vom aduce în această societate mixtă cu Ineos Nova, - leaderul European al pieţei de polistiren expandabil - experienţa noastră din sectorul petrochimic şi credem că această combinaţie va permite societăţii nou create să devină în cel mai scurt timp un leader regional", a afirmat directorul Seea Polymers, Florin Andrei.
Ineos Nova este leaderul mondial în industria compuşilor stirenici, iar Seea Polymers este o companie românească specializată în fabricarea şi comercializarea produselor petrochimice.