INFORM LYKOS REACŢIONEAZĂ LA SANCŢIUNEA CC: "Concluzia la care a ajuns Consiliul Concurenţei este eronată"

Adina Lateş
Companii / 15 ianuarie 2016

Inform Lykos informează, într-un comunicat de presă remis redacţiei, că a luat act de anunţul de miercuri al Consiliul Concurentei cu privire la rezultatele investigaţiei şi consideră concluzia la care a ajuns Consiliul Concurenţei drept eronată şi în contradicţie directă cu probele administrate în cadrul dosarului.

"În cadrul investigaţiei Inform Lykos a avut o atitudine proactivă faţă de eforturile Consiliului Concurenţei, colaborând cu acesta pentru a asigura o corectă înţelegere a pieţei şi prezentând elemente de probă care arată caracterul legitim şi legal al acţiunilor sale, neputându-se vorbi de existenţa vreunei înţelegeri privind coordonarea strategiilor comerciale între Inform Lykos şi Zipper Data sau orice altă entitate activă pe piaţă", arată compania, în comunicat.

Reprezentanţii companiei precizează că Inform Lykos îşi desfăşoară activitatea "de o manieră care asigură respectarea întregului cadru legislativ naţional şi comunitar, inclusiv prevederile dreptului concurenţei, şi este determinată ca, ulterior redactării motivării deciziei Consiliului Concurenţei, să folosească toate mijloacele legale aflate la dispoziţia sa pentru a demonstra că aceste prevederi au fost respectate şi în cazul de faţă, Consiliul Concurenţei ajungând la o concluzie eronată şi nefondată în drept şi fapt".

Consiliul Concurenţei a sancţionat, miercuri, companiile Inform Lykos România şi Zipper Data cu amenzi în valoare totală de 4.454.380 lei (echivalentul a circa 994.000 euro) pentru participarea la o înţelegere anticoncurenţială.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, în urma investigaţiei derulate pe piaţa procesării automate a corespondenţei din România, Consiliul Concurenţei a constatat că aceste două companii şi-au coordonat strategiile comerciale astfel încât să îşi repartizeze anumiţi clienţi din domeniul utilităţilor.

"Practic, cele două companii concurente s-au folosit de pretextul participării în asociere la o licitaţie pentru a schimbă informaţii cu caracter confidenţial în vederea împărţirii clienţilor, scopul fiind de a-şi maximiza câştigurile şi a-şi creşte cotele de piaţă', a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiţoiu.

Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii care denaturează concurenţa, în special cele prin care se limitează sau se controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau cele prin care se împart pieţele, respectiv clienţii.

Ca urmare, Inform Lykos România SA a fost sancţionată cu 3.826.562 lei (echivalentul a circa 854.000 euro) şi Zipper Data SRL cu 627.818 lei (echivalentul a aproximativ 140.000 euro).

Companiile Inform Lykos şi Zipper Data desfăşoară activităţi de pregătire a corespondenţei (printare, împlicuire, sortare etc.), fiind intermediari ai relaţiei dintre expeditorii corespondenţei şi furnizorii de servicii poştale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb