ING: Ratingul României ar putea fi ridicat în 2011 în categoria "investment grade"

(F.A.)
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 2 aprilie 2010

Ratingul de ţară al României depinde în mare măsură de consolidarea fiscală şi ar putea fi ridicat anul viitor de Fitch şi/sau Standard & Poor"s (S&P) în categoria "investment grade", 2011 putând aduce astfel o apreciere semnificativă a leului, potrivit unei analize ING.

Analiştii băncii anticipează că România va rata ţintele de deficit bugetar în 2010 şi 2011, însă acordurile de împrumut cu FMI şi UE nu vor avea de suferit, datorită progreselor în privinţa implementării politicii fiscale, arată Mediafax.

Astfel, deficitul bugetar va fi redus, însă nu atât de mult cât se preconizează acum (de la 36 miliarde lei în 2009 la 32 miliarde lei în acest an, respectiv 26 miliarde lei în 2011).

"Consoldiarea fiscală se află la baza oricărui upgrade al ratingului (...) Nu anticipăm nicio ridicare a ratingului în acest an, însă la începutul sau în timpul anului 2011 Fitch şi/sau S&P ar putea urca ratingul în categoria < investment grade >", anticipează analiştii ING.

Totodată, ING notează că preşedintele Traian Băsescu a sugerat extinderea colaborării cu FMI după ce actualul acord expiră, în 2011, ceea ce înseamnă că ar putea continua consolidarea fiscală sub supravegherea Fondului, deşi într-un ritm lent şi cu ajustarea în sus a ţintelor pentru a permite deficite mai mari.

Băsescu i-a spus, marţi, la Palatul Cotroceni, directorului general al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, că România îşi doreşte o colaborare pe termen lung cu FMI.

Fitch şi Standard & Poor"s au revizuit, în februarie şi martie, perspectiva ratingului de ţară al României de la "negativă" la "stabilă", reflectând încheierea crizei politice de la sfârşitul anului trecut şi reluarea acordului cu FMI.

Fitch nu a oferit vreo indicaţie clară privind o posibilă ridicare a ratingului, dar a arătat la începutul anului că este improbabil ca România să primească o astfel de decizie în acest an.

Totodată, S&P a sugerat că ratingul ar putea fi ridicat în contextul menţinerii unei politici fiscale prudente şi consolidării sectorului financiar, însă a menţionat de asemenea că înrăutăţirea acestor elemente ar putea conduce la reducerea calificativului de credit.

Moody"s nu a mai modificat ratingul sau perspectiva atribuită Romaniei (Baa3 investment grade, perspectivă stabilă) din 2006, însă a arătat recent că ar putea îmbunătăţi calificativul odată cu consolidarea puterii instituţionale şi cu implementarea prudentă a politicii fiscale.

În acest context, ING anticipează că România ar putea beneficia anul viitor de un upgrade de rating, 2011 putând astfel aduce o apreciere semnificativă a leului. În plus, ratingul ar putea fi îmbunătăţit dacă economia globală se redresează mai rapid decât se anticipează în prezent.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Paste murgule iarba verde , la anul! Sa vedem ce zic cei din Bilderberg si G20 !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb