INS: PREŢURI MAI MARI CU 7,96%, ÎN 2010 Ţinta de inflaţie, ratată din nou

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 13 ianuarie 2011

Ţinta de inflaţie, ratată din nou

Rata anuală a inflaţiei a fost de 7,96% anul trecut, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică, cele mai mari creşteri de preţ fiind înregistrate de mărfurile nealimentare. După majorarea TVA la 24%, la jumătatea anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit mai mult decât celelalte.

Astfel, Banca Naţională a României a ratat pentru cel de-al patrulea an consecutiv ţinta de inflaţie, pe care o stabilise la nivelul de 3,5%.

Nicolaie Alexandru Chidesciuc, economistul şef ING, crede că majorarea inflaţiei este cauzată de creşterea preţului la alimente şi de majorarea TVA-ului de la 19%, la 24%. Pentru 2011, domnia sa estimează o rată anuală a inflaţiei de 4,8%, dacă preţul alimentelor va continua să crească. El este de părere că pragul propus de BNR, de 2,6%, este mult prea optimist. Chidesciuc a mai precizat că inflaţia poate urma un trend ascendent, din cauza presiunii venite de la preţul alimentelor, pe fondul unui an agricol slab. Alte riscuri care se vor resimţi în inflaţie, potrivit lui Chidesciuc, sunt creşterea preţurilor reglementate (bilete RATB), a celor la energie termică, scumpirea combustibililor pe fondul aprecierii preţului petrolului, majorarea accizelor.

Ionuţ Dumitru, economistul şef al "Raiffeisen Bank", crede că nivelul inflaţiei pentru 2010 nu a fost o surpriză, în condiţiile în care au cres-cut preţurile la alimente şi la combustibili. În opinia sa, pentru 2011, presiunile inflaţioniste vin din partea preţurilor administrate şi a preţului la energie termică, subvenţia pentru energie termică fiind amânată pentru 2011. Ionuţ Dumitru crede că inflaţia ar putea înregistra o scădere, după trecerea efectelor majorării TVA.

FMI: Riscuri de scumpire a alimentelor şi energiei, în 2011

Fondul Monetar Internaţional anticipează şi pentru 2011 riscuri de creştere a preţurilor pentru alimente şi energie în România, generate de o posibilă "revitalizare" a preţurilor mărfurilor pe plan mondial, iar continuarea deprecierii monedei naţionale ar pune o presiune suplimentară pe rata inflaţiei, potrivit instituţiei.

FMI mai arată că o continuare a deprecierii monedei naţionale ar genera, de asemenea, presiuni asupra preţurilor de consum.

Potrivit INS, în 2010, preţurile mărfurilor alimentare s-au majorat cu 6,45% faţă de decembrie 2009, iar preţurile mărfurilor nealimentare cu 9,76%.

În categoria mărfurilor alimentare, legumele şi conservele de legume au înregistrat o creştere de 22,48% în decembrie 2010 faţă de decembrie 2009, iar cartofii de 45,57%.

În categoria mărfurilor nealimentare, energia termică s-a scumpit în 2010 faţă de 2009 cu aproximativ 12%, iar combustibilii cu 15,38%.

Pe partea de servicii, preţurile la apă, canal şi salubritate au crescut cu 15,85%, iar cele de transport cu CFR cu aproximativ 14%, în 2010 faţă de 2009.

Isărescu: Modificarea dobânzii cheie este improbabilă întrucât BNR luptă să reducă inflaţia

Modificarea dobânzii de politică monetară este improbabilă în condiţiile în care BNR se luptă să reducă inflaţia, care a înregistrat cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani ca efect al creşterii taxei pe valoarea adăugată, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu într-un interviu pentru Bloomberg, anunţă Mediafax.

Principalul obiectiv al Băncii Naţionale pentru 2011 va fi încetinirea inflaţiei, care a fost alimentată de creşterea cu cinci puncte procentuale a TVA, la 24%, în iulie anul trecut, a spus Isărescu.

Efectele de runda întâi ale majorării TVA au fost "rezonabile", ceea ce a permis BNR, la şedinţa din 5 ianuarie, să menţină dobânda de politică monetară neschimbată pentru a cincea lună consecutiv, la minimul record de 6,25%, a spus Isărescu.

El a arătat că stabilitatea dobânzii cheie "a atenuat efectele de runda a doua ale majorării TVA". Dacă dobânda creşte, sunt generate aşteptări şi sunt create efecte de runda a doua, a precizat el.

"De aici provine reticenţa de a modifica dobânzile. Este foarte important să rezistăm ca la Stalingrad. Politica monetară îşi va îndeplini în general obiectivele", a spus şeful BNR.

Referitor la evoluţia cursului de schimb, guvernatorul a arătat că BNR nu are o ţintă oficială pentru cursul leului şi a intervenit pe piaţa de schimb valutar pentru a preveni ca "excesul de lichidităţi" să provoace "fluctuaţii ample" ale monedei, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor a schimbat în lei fondurile obţinute prin împrumuturile în euro.

"Susţinem o flotare controlată, dar nu am stabilit niciodată marjele. Unii au spus că am menţionat un interval de variaţie a leului de 4,1-4,3 unităţi pentru un euro, aşa că am replicat că dacă leul este între 4,1-4,3 sunt mulţumit", a explicat şeful BNR.

Următoarea şedinţă de politică monetară a BNR va avea loc pe 3 februarie.

Citibank estimează că BNR va reduce dobânda de politică monetară la 5,5%, până la finele anului

Citibank estimează că Banca Naţională a României (BNR) va reduce dobânda de politică monetară la 5,5% până la sfârşitul anului, odată ce inflaţia nu va mai fi influenţată direct de creşterea TVA la 24%, se arată într-o analiză a băncii.

Principalele riscuri care ar putea împinge inflaţia în sus în acest an sunt evoluţia nefavorabilă a cursului de schimb valutar şi a preţurilor la alimente, dar şi şocurile de pe pieţele internaţionale de mărfuri.

Astfel, Citibank estimează că inflaţia va coborî la 4% la sfârşitul anului, faţă de 8% la finele lui 2010, când indicatorul a urcat puternic în al doilea semestru ca urmare a majorării TVA de la 19% la 24% de la 1 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb