ÎNSEMNĂRI DIN ROŞIA MONTANĂ Povestea doamnei Marieta, co-proprietar cu Roşia Montană Gold Corporation

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Companii / 11 mai 2012

Marieta Cobori are 51 de ani şi este de fel din satul Corna (aflat în comuna Roşia Montană), locul unde Goldul vrea să amplaseze lacul cu cianuri.

Marieta Cobori are 51 de ani şi este de fel din satul Corna (aflat în comuna Roşia Montană), locul unde Goldul vrea să amplaseze lacul cu cianuri.

Frumuseţea peisajului de la Roşia Montană este izbitoare.

Masivele Cârnic şi Orlea, care intră în aria de exploatare prevăzută de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), sunt clasate drept monumente istorice.

Exploatarea la suprafaţă, propusă de companie, ar conduce la dispariţia masivelor, ar avea loc o modificare de relief.

Aşa cum este astăzi concepută afacerea, ne obligă să alegem între peisaj şi aurul de dedesubt. Este nefiresc, iar alternativa impusă poate fi, de fapt, evitată.

Cel mai normal ar fi să vrem aurul, păstrând frumuseţea peisajului. Nu ar trebui să alegem ori una, ori alta.

Le putem avea pe ambele.

Tehnologia modernă este suficent de dezvoltată, astfel încât să asigure acest obiectiv.

Dacă nu este, o putem crea.

Muntele poate fi sfredelit, fără să fie distrus.

Partizanii afacerii Roşia Montană s-au împuţinat în rândurile autorităţilor. Marin Anton, care a ocupat funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, respectiv de preşedinte al Comitetului de Analiză Tehnică pentru proiectul minier de la Roşia Montană, susţinător al afacerii, şi-a dat, recent, demisia din Minister, iar PDL, partizan al preşedintelui Băsescu - el însuşi susţinător al investiţiei de acolo - a pierdut guvernarea.

Pe de altă parte, fostul ministru al Mediului, Attila Korodi, recomandă Comitetului de Analiză Tehnică să ceară investitorului un nou certificat de urbanism, făcut în baza unui Plan de Urbanism Zonal valabil, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a anulat irevocabil, pe 5 aprilie, planurile de urbanism pentru Zona de Dezvoltare Industrială Roşia Montană Gold Corporation.

Deşi, cât a fost în opoziţie, Victor Ponta s-a declarat împotriva exploatării de la Roşia Montană, odată cu ocuparea funcţiei de premier şi-a schimbat discursul. Recent, a declarat că proiectul minier trebuie să debuteze în interesul României, cu respectarea legii.

Noul ministru al Mediului, Rovana Plumb, a planificat întâlniri atât cu sindicatele care susţin proiectul minier, cât şi cu ONG-urile opozante, declarând că trebuie discutat despre Roşia Montană "pe baza unei dezvoltări durabile şi în contextul unei strategii naţionale, în interes naţional şi în folosul cetăţeanului".

În acelaşi timp, menţionăm că omul de afaceri Nicolae Costache şi letonul Voldemars Belakovs aşteaptă autorităţile, încă de pe vremea lui Laszlo Bobely, ca ele să asiste la demons-traţia extragerii aurului fără cianuri, prin tehnologia de invenţie proprie, inaugurată la Geneva, despre care afirmă că au testat-o cu succes.

Ceea ce urmează reprezintă prima poveste din Roşia Montană, documentată la faţa locului, dintr-o serie care urmează să fie publicată de ziarul BURSA, drept rezultat al unei excursii de documentare iniţiată de publicaţia noastră.

Viaţa în Roşia Montană înseamnă discordie, dar şi peisaje mirifice, de la înălţimea munţilor atotputernici, ce ascund în ei mine străvechi şi legende cu "vâlve"- spirite ale aurului.

Pentru toată lumea de aici, Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este "Goldul".

Din sat au plecat circa 80% dintre locuitori, după ce compania le-a cumpărat casele şi le-a dat bani să-şi cumpere altele.

Odată cu viii, le-au fost strămutaţi şi morţii, pentru cine a dorit. Subiectul a stârnit controverse în rândul localnicilor.

O parte din cei rămaşi lucrează pentru Gold, la restaurarea unor case vechi sau în galeria romană Cătălina Monuleşti, pe care compania vrea să o transforme în muzeu. Deşi majoritatea celor angajaţi de companie sunt pentru exploatarea minieră, unii dintre ei sunt de părere că nu merită să distrugi munţii pentru un proiect care durează doar 15 ani.

"Acum credeţi că am un salariu mare la Gold? Câştig 900 de lei pe lună. Alţii iau 700 de lei. După ce ia aurul din munţi şi pleacă, ce-o să fie?", mi-a spus un tânăr.

Alţii, în schimb, şi-ar da şi munţii, şi sufletul, pentru o bucată de pâine.

Au ajuns la capătul puterilor.

De cele mai multe ori, să intri în vorbă cu roşienii este o adevărată provocare.

Eşti suspectat ori că ţii cu Goldul şi le schimbi vorbele în presă, ori că eşti duşman al mineritului.

Am trăit chiar spaima să nu provoc un infarct. Atât de tare tremura Poetu` (un localnic pe care îl voi prezenta într-un articol viitor), atunci când l-am întrebat despre proiect...

Oamenii din Roşia Montană sunt necăjiţi şi vulnerabili. Fiecare are povestea lui.

Dincolo de bani, controverse, acţiuni la Bursa din Toronto, la mijloc sunt destinele oamenilor.

Pe Marieta Cobori am cunoscut-o într-un magazin din satul Roşia Montană, unde lucrează ca vânzătoare. Cu greu am convins-o să-mi spună povestea ei. "Nu vreau să fiu mascotă, ca Sanda (femeia din clipurile RMGC-nr. red.)", îmi spune.

Într-un final, se înduplecă.

Are 51 de ani şi este de fel din satul Corna (aflat în comuna Roşia Montană), locul unde Goldul vrea să amplaseze lacul cu cianuri.

Acum locuieşte în satul Roşia Montană, alături de soţ.

Fiica lor s-a stabilit în Timişoara.

Vrajba şi-a făcut loc în familia femeii, când fraţii şi mama au fost de acord să vândă Goldului casa din Corna, în 2006.

A fost ultima dată când a văzut-o pe cea care i-a dat viaţă. A revăzut-o patru ani mai târziu, în coşciug.

Cu emoţie în glas, localnica îmi povesteşte: "Am fost o familie numeroasă, cu cinci copii. Am trăit o copilarie...mă apucă plânsul (plânge) ca-n poveştile lui Ion Creangă, aşa de fericiti am fost. Totul a fost bine şi frumos în satul meu natal, Corna, până când a venit compania în zonă. Atunci, au început presiunile, calvarul vieţii mele. Taică-miu a murit, a rămas numai maică-mea... Fraţii au plecat la casele lor... Apoi s-au hotărât să vândă casa în care am copilărit, iar maică-mea a fost de acord să meargă cu un frate de-al meu. În 2006 au vândut casa".

Vestea morţii mamei sale a venit ca un fulger, în 2010: "Din 2006, nu mi-am mai văzut mama până când a murit. Dar nu mai vreau să poves-tesc, că este foarte dureros (lacrimile o îneacă). Am fost la înmor-mântare, am luat legătura cu fraţii, şi, de atunci, nu am mai amintit niciodată despre ceea ce a fost înainte. Ne-am împăcat. Am zis că, oricum, mama s-a dus... Foarte mult m-a durut, mi-a rămas un gol imens în suflet...", spune, cu un oftat adânc, femeia cu ochii încercănaţi.

După moartea mamei, a urmat decizia fraţilor de a-l strămuta pe tată, îngropat în cimitirul din Corna, într-un loc de veci din Bucerdea Vinoasă, o localitate lângă Alba Iulia. Femeia nu s-a opus, de teamă să nu se certe din nou cu familia.

"Dacă-mi daţi voie să vă spun o poezie...", îmi spune. O ascult:

"Ai dus o viaţă liniştită/ În sătucul tău natal, / Ai trăit modest în casă/ Casa ce-ai primit-o-n dar./ Tu n-ai fost măcar în stare/ Să păstrezi ce ţi-au lăsat/ Moşii şi strămăşii noştri/ Ce ei ne-au iubit cu drag. / Nici acolo în mormânt/ Nu stau liniştiţi de tine/ Că le schimbi locul de veci/ Şi îi duci în ţări străine.../Dar gândeşte-te, odată.../Sufletul se va întoarce/Ca să-ţi cea-ră socoteală/ Pentru gestul dumitale..."

Acum, Marieta Cobori este co-proprietar cu Goldul pe casa părintească. Îmi explică: "Trei părţi din casa de la Corna este vândută, dar nu şi partea mea. Din casa noastră, cu două camere, plus bucătarie, pivniţă, grajd, cocini, eu am o cotă de 3 şi 1/8 din teren".

Dar necazurile femeii nu s-au oprit aici. A refuzat să părăsească apartamentul în care locuieşte, acum, cu soţul său, deşi în clădirea de trei etaje au mai rămas, din 12 familii, doar 6, proprietăţile fiind cumpărate de companie.

Aici o supără zgomotul de la cantina Goldului, amenajată la parter şi la primul etaj al blocului. Aici mănăncă angajaţii companiei, inlcusiv minerii. Bucătăresele "bat la şniţele de zici că sunt mecanici de îndreptat tabla", afirmă doamna Marieta.

Îi spun că, probabil, meniul se schimbă de la o zi la alta.

Îmi răspunde: "M-am gândit de multe ori că, totuşi, în afară de şniţele sau grătare, altceva nu le mai dă de mâncare minerilor? Încontinuu bat. Jos este sala de mese, iar la etajul întâi, bucătăria. Bărbată-miu este diabetic, face insulină de trei ori pe zi... Apoi, a făcut şi un preinfarct, face tratament. Auzim şi când râd fetele de la bucătărie. Nu mai vorbesc, când scapă câte-o oală sau bat şniţele, sau când pornesc fel şi fel de roboţi de bucătărie. Am sperat că vom fi liniştiţi la pensie, dar ne-au făcut ăştia să avem o bătrâneţe poate mai agitată ca tinereţea!"

Într-un final, a făcut plângere la Poliţie, al cărei răspuns, pe care mi l-a arătat, a fost că i-a comunicat companiei intervalul orar în care este interzisă tulburarea liniştii locatarilor.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Aceasta abordare face onoare ziarului Bursa, mai ales avand invedere campania sistematica a RMGC de a "cumpara" mass media si implicit opinia publica.

    Sunt convins ca exista alternative la proiectul RMGC. Includ aici si activitati miniere, dar responsabile, nu pradaciune, insa ma refer in special la turism. Cum suna statiunea Rosia Montana? Nu gasim antreprenori romani (si straini) cu viziune?

    Poate ca ziarul Bursa ar trebui sa faca un pas inainte si sa infiinteze o noua rubrica: etica in afaceri. 

    1. e o persoana din Rosia Montana care se opune. iar pentru fiecare persoana din Rosia Montana care se opune proiectului sunt probabil cateva sute care vor sa se dea drumul. Ei de ce nu au o voce, daca tot vorbesti de abordare corecta?

    Felicitarile mele pentru subiectul ales si pentru modul de abordare.

    Am fost recent in Rosia Montana si sint de parere ca e pacat sa se distruga peisakul pentru 10-15 ani de munca la patron. 

    Cred ca s-ar putea da de lcuru mult mai bine la oamenii din zona daca s-ar crea o zona turistica. Peisajul e frumos (montan) desi nu as spune unic pentru ca toata zona Ariesului este frumoasa. 

    Are insa avantajul traditiei milenare. Insa nu e cine sa initieze la nivel politic asa ceva pentru ca nu le cade mai nimic. 

    PS: mai e un aspect cinic referitor la RM

    Se spune ca e sansa oamenilor din localitate exploataea miniera. Dar cei care sint la 25.30 de km departare ? De ei cine se ocupa ? 

    1. pai prin proiectul ala minier o sa se creeze cateva mii de locuri de munca in zona, nu o sa fie limitate doar la Rosia Montana. Iar oamenii din localitate si din imprejurimi vor sa se faca proiectul asta. atunci, de ce sa nu se faca?

      peisajul e frumos, insa in localitate e poluat, e mizeria lasata de fosta exploatare a statului, inchisa necorespunzator, halde de steril, gropi in pamant si cel mai rau, ape acide. dar dupa ce se porneste proiectul asta minier o sa se curete acea mizerie lasata de stat si turismul va fi cu adevarat posibil.

    o prima curiozitate, cum poate sa spuna ca 80% dintre oameni au plecat din Rosia Montana, cand localitatea are inca vreo 3000 de locuitori, cam la fel de mult ca si pana acum? si cum poate sa spuna ca dispar muntii, cand muntii au fost rasi de catre stat incepand cu anii 70? e absurd, oricine a fost vreodata in Rosia Montana se convinge de falsitatile acestor afirmatii

    1. Mergeti in Rosia Montana si vedeti cati oameni mai sunt acolo...E foarte corect spus, 80% au plecat. "Ras" a fost doar masivul Cetate, care era, de asemenea, monument istoric...Restul muntilor sunt la locul lor, dar o sa dispara, o sa ramana o mare groapa in locul lor, daca incepe exploatarea. OK, RMGC spune ca o sa astupe, apoi, gropile, sau mai bine spus, prapastiile rezultate, cu pamant, o sa cultive flori....O sa rezulte, probabil, niste dealuri, cu cine stie ce copaci, care o sa creasca cine stie in cati ani...In niciun caz nu vor fi brazi, ar dura zeci de ani sa creasca la loc. Peisajul de la Rosia Montana nu ar mai fi niciodata la fel. Piatra Corbului, Piatra Despicata, Detunata Flocoasa, Sfinxul si asa mai departe....  

      vezi ca te-ai dus prea departe cu relieful. o sa continue cele doua cariere ale statului, in Cetate si Carnic (da, si acolo e cariera deja), si inca doua mici. ce ai enumerat tu la final o sa ramana intact, insa poluarea si gropile de acum o sa dispara, o sa reecologizeze. practic o sa fie un castig net. deci tu esti cea care dezinformeaza. repet, oricine merge in localitate vede ca minti, de aceea e uimitor ca minti cu seninatate cand e atat de usor de infirmat ce spui

    tanarul ala ar trebui sa fie multumit de salariul sau. el nu stie ca vecinii lui traiesc cu doar 6 lei/zi? dupa ce pleaca Goldul, o sa le ramana o zona mai curata, gratie ecologizarii, si multe perspectiva. ca proiectul asta atrage in jurul sau alte 1000 de firme, care vor deschide propriile joburi.

    Nu am inteles niciodata de ce o zona afectata precum cea de la Rosia Montana nu impresioneaza pe nimeni si o lasa intr-o saracie mult prea ridicata.Asa o sa arate viitorul in toata Romania ?

    1. Pe mine ma impresioneaza situatia Rosiei si pe 82% dintre romani, la fel. Asa zice un sondaj IRES. sper ca Rosia sa aiba, in curand, o viata mai buna: fara saracie, fara poluare, cu patrimoniu restaurat.

    Alternative cu siguranta nu exista in zona, cel putin nu niste alternative calumea, daca ar fi existat atunci ele erau facute publice, totusi se asteapta un raspuns de aproape 15 ani

    Hai ca nu au plecat toti locuitorii din zona, acolo inca peste o mie de oameni, comunitatea este una importanta care poate fi dezvoltata daca zona se reabiliteaza. Nu e posibil sa bei apa acida, p[entru ca alta nu exista in zona

    Inca mai sunt oameni care pur si simplu vin cu afirmatia ca este pacat sa se distruga Rosia Montana.Dar cum credeti ca este acuma zona aceasta, oare e bine cu saracia , somajul peste 80, turism lipsa, nedezvoltata ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb