INSTANŢA, ÎNTR-UN PROCES ÎMPOTRIVA OTP BANK:  "Banca a ascuns informaţii esenţiale despre riscul creşterii CHF"

• Tribunalul Constanţa a îngheţat cursul CHF la valoarea istorică

• Instanţa: "Neinformarea clientului despre riscul de creştere a CHF - sever sancţionată în dreptul european"

Neinformarea consumatorului de către bancă asupra riscului de creştere a cursului francului elveţian (CHF) este sever sancţionată de dreptul european şi de cel naţional, arată Tribunalul Constanţa, în cadrul motivării unei decizii de îngheţare a CHF la valoarea din momentul acordării creditului.

Hotărârea judecătorească a fost luată în apel, în cadrul unui proces deschis de client împotriva OTP Bank, după ce instanţa de fond dăduse câştig de cauză instituţiei de credit. Printre altele, Tribunalul Constanţa susţine că banca a ascuns informaţii esenţiale despre ris­cul creşterii CHF.

Instanţa subliniază că orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau pres­tarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştine de specialitate, profesioniştilor fiindu-le interzisă stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Conform legii, "o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, aceasta fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă a fost stabilită fără a da posbilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv", evidenţiază Tribunalul Constanţa, adăugând: "Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens".

Instanţa a reţinut că o clauză contractuală este abuzivă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

1. clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul;

2. clauza să nu încalce exigenţele bunei-credinţe;

3. clauza, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, teza probatorie care ar fi trebuit să fie urmărită şi dovedită de profesionist în vederea probării caracterului negociat al contractelor de credit în litigiu viza o etapă anterioară celei a realizării acordului de voinţă, respectiv faza negocierii, arată instanţa citată, menţionând: "În această logică, sunt lipsite de relevanţă faptul că reclamanta a semnat contractul de împrumut, precum şi împrejurarea că aceasta a optat pentru un anumit tip de contract preformulat dintr-o serie de alte contracte similare de acelaşi gen, câtă vreme legiuitorul nu consideră suficient faptul aderării la contract sau al opţiunii între mai multe tipuri de contracte de adeziune, ci impune ferm dovada negocierii directe a contractului în întregul lui sau a unora dintre clauzele acestuia, respectiv dovada acelor discuţii prealabile încheierii contractului şi din care a reieşit obţinerea acordului împrumutatului cu privire la conţinutul clauzei denunţate".

Tribunalul Constanţa mai arată, în motivarea deciziei: "Instanţa de fond corect a reţinut că acest contract de credit este un contract de adeziune, consumatorul având doar posibilitatea de a alege între mai multe pachete de creditare, neputând influenţa şi negocia conţinutul produsului de creditare în momentul în care a ales unul. Singura posibilitate a consumatorilor era aceea de a alege între creditele existente pe piaţă, însă în toate cazurile contractele erau tipizate, singura opţiune fiind aceea de a semna sau nu contractul pentru tragerea creditului".

Tribunalul subliniază că, potrivit legii, clauza contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează, în detrimentul consumatorului, contrar cerinţelor bunei credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor contractante.

Legislaţia în vigoare prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard performante sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv: "Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual (cum este cazul contractelor de împrumut încheiate cu societăţile bancare); este contrară bunei credinţe; creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, evident în detrimentul consumatorului. Clauzele de efectuare a plăţilor în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutaţi, nu au fost negociate direct cu reclamantul, având în vedere caracterul prestabilit şi impus consumatorilor al contractelor de credit, consumatorii exprimându-şi adeziunea la aceste contracte tipizate, fără a avea posibilitatea de a influenţa natura lor.

Raportând comportamentul reclamantului la noţiunea de consumator mediu şi normal informat este mai mult decât evident faptul că aceasta nu putea să prevadă o modificare radicală a cursului de schimb valutar pentru francul elveţian. Astfel, banca avea obligaţia de a explica riscurile clienţilor, de a le pune la dispoziţie informaţiile necesare, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a evalua consecinţele economice ale contractării creditelor.

Hipervalorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor şi incert raportat la puterea de înţelegere a consumatorilor, întrucât aceştia nu au cunoştinţe de specialitate în domeniul financiar-bancar care să le permită anticiparea unei creşteri accelerate a cursului de schimb şi, în consecinţă, asumarea în cunoştinţă de cauză a riscului valutar.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hipervalorizare a CHF, fenomen care era previzibil pentru experţii financiari ce activează în cadrul acestora, dat fiind faptul că CHF-ul este o monedă instabilă, ea nefiind o monedă de circulaţie internaţională, iar la momentul încheierii contractului valoarea acestei monede era la un minim istoric, creşterea valorii faţă de moneda naţională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligaţiei de consiliere, sever sancţionată în dreptul european şi naţional, întrucât este de natură să angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformată a întinderii drepturilor şi obligaţiilor asumate".

• Instanţa: "Pentru creditele contractate în CHF, banca percepea dobânzi mult mai mici decât pentru cele în lei şi euro"

Tribunalul Constanţa evidenţiază că, pentru creditele contractate în CHF, banca percepea debânzi mult mai mici decât pentru cele acordate în lei şi euro. "Este evident că, în această situaţie, orice consumator dornic de a obţine un credit bancar ar fi preferat să obţină o creditare în CHF, datorită dobânzii avantajoase, deşi, în fapt, după cum s-a arătat anterior, solicitantului nu îi era necesară moneda elveţiană, care nu circula pe piaţa internă", subliniază Instanţa. Aceasta arată: "Cerinţa negocierii clauzelor contractuale impusă de lege trebuie să fie una efectivă, completă, iar nu formală. De asemenea, pârâta avea obligaţia de a explica reclamantului, anterior încheierii contractului, modul de comportare pe piaţa monetară a valutei CHF, a-i aduce la cunoştinţă că pe perioade de criză economică această monedă are tendinţe de hipervalorizare, aşa încât consumatorul să fie conştient că în momentul în care îşi asumă restituirea unui credit în moneda naţională, dar echivalent monedei CHF pe o perioadă destul de lungă, de 25 de ani, va suporta riscul valutar cauzat de hipervalorizarea valutei CHF".

Dezechilibrul major care rezultă dintr-un astfel de contract de adeziune constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale, conform motivării deciziei judecătoreşti, care susţine: "În aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual, trebuie să aibă în vedere criteriul echivalenţei prestaţiilor, fapt ce presupune existenţa unei proporţionalităţi între drepturile şi obligaţiile asumate de către părţi, ori riscul valutar, care incumbă în mod exclusiv consumatorilor şi conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporţionat.

În prezenta cauză, pârâta bancă nu a făcut dovada că, la momentul contractării creditului în CHF, i-a adus la cunoştinţă reclamantei posibilitatea devalorizării monedei creditului, deşi în calitatea sa de profesionist avea această posibilitate, cunoscând predicţiile cursului valutar pentru franci elveţieni. Prin urmare, pârâta a ascuns informaţii esenţiale, relative la riscul de depreciere a monedei naţionale, ceea ce produce un dezechilibru semnificativ. În condiţiile în care creditul în CHF era un produs nou pe piaţă şi în lipsa unor informaţii corespunzătoare cu privire la moneda în care reclamantul a contractat împrumutul, respectiv cu privire la istoricul evoluţiei francului elveţian şi riscuri generate de variaţiile cursului de schimb valutar, reclamantul s-a obligat să returneze sumele împrumutate la termenele şi în cuantumul menţionate în contract, având ca premisă cursul de schimb valutar CHF/leu din perioada respectivă.

Prin urmare, se impune calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea cursului de schimb valutar de la momentul încheierii contractelor pe întreaga perioadă de valabilitate a acestora".

În acest context, Instanţa a decis că se impune restituirea plăţilor efectuate de către reclamant în temeiul acestor clauze abuzive.

Tribunalul Constanţa a constatat caracterul abuziv al clauzei contractuale privind cursul de schimb valutar şi nulitatea absolută a acestei clauze, obligând banca să restituie în echivalent lei la data plăţii diferenţele între sumele achitate cu titlu de rate lunare la cursul de schimb pentru perioada 27.03.2008 - 23.02.2018 şi sumele care ar fi trebuit plătite la cursul de schimb din 27.03.2008. Instanţa a mai decis şi plata dobânzii legale aferente acestui debit, calculată de la data plăţii fiecărei sume şi până la achitarea debitului şi a obligat instituţia financiară la plata sumei de 2.908 lei către apelantă, reprezentând cheltuieli de judecată, taxe de timbru la fond şi în apel şi onorariul avocatului.