"International Airlines Group" a debutat la Bursa din Londra

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 ianuarie 2011

IAG va avea vânzări anuale de 18,5 miliarde dolari.

IAG va avea vânzări anuale de 18,5 miliarde dolari.

Compania creată prin fuziunea "British Airways" - "Iberia" a devenit al doilea transportator aerian european, după capitalizarea bursieră

"International Consolidated Airlines Group" SA (cunoscut şi ca "International Airlines Group" - IAG), operatorul de transport care a luat fiinţă în urma fuziunii companiilor aeriene "British Airways" Plc şi "Iberia Lineas Aereas de Espana" SA, şi-a făcut, ieri, debutul la bursa londoneză, capitalizarea de piaţă a noii entităţi ridicându-se la 5,3 miliarde lire sterline (8,5 miliarde euro).

La scurt timp după debutul tranzacţiilor la Bursa din Londra, acţiunile IAG erau cotate la 289 pence, în creştere cu peste 2% faţă de preţul final de 282,5 pence înregistrat de acţiunile "British Airways".

IAG, cu listare primară la Londra, a devenit al doilea transportator aerian european, după capitalizarea bursieră, în urma companiei aeriene germane "Lufthansa" AG (9,7 miliarde dolari). IAG şi-a devansat rivalul "Air France-KLM Group", a cărui valoare de piaţă este de 5,4 miliarde dolari.

Preşedintele noii entităţi este spaniolul Antonio Vazquez, iar director general, britanicul Willie Waslh. Aceştia au fost prezenţi ieri, la Londra, la cotarea la bursă a IAG. Willie Waslh a salutat naşterea unui "nou actor important în transportul aerian mondial", adăugând că acesta a fost primul pas în "crearea unui grup aerian multinaţional". Conform presei internaţionale, IAG şi-a stabilit deja 12 posibile ţinte de preluare, intenţionând să dea naştere unui lider mondial în domeniu.

Fuziunea celor două companii a devenit efectivă vineri, când cotarea acţiunilor "Iberia" şi "British Airways" a fost suspendată la bursele de la Londra şi Madrid. Noua entitate va avea sediul la Londra, dar este o societate de drept spaniol. "British Airways" controlează 55% din IAG, iar "Iberia" - restul de 45%. Fuziunea celor două companii va aduce noului grup economii anuale de aproximativ 400 de milioane de euro. "British Airways" şi "Iberia" au lansat negocierile de fuziune în iulie 2008.

Compania britanică va beneficia de pe urma prezenţei puternice a "Iberia" pe pieţele din America Latină, în timp ce compania spaniolă va profita de pe urma poziţiei "British Airways" în America de Nord şi Asia. Noul grup, listat şi la Madrid, dispune de 419 aparate de zbor, deserveşte 205 destinaţii şi va transporta aproximativ 55 de milioane de pasageri pe an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb