"Învăţământul românesc produce, încă, vârfuri"

Reporter: Ştiu că învăţământul britanic este costisitor. Ce ne poţi spune despre sistemul de taxare?

Ion Ambrinoc: Eu sunt generaţia norocoasă: când am început, în 2011, taxele nu se triplaseră încă. Nu am bursă, dar am luat un împrumut pentru taxa de şcolarizare de la guvernul britanic, de 3.400 de lire pe an, cu o dobândă foarte mică, de 1,5%. Urmează să îl plătesc în momentul în care încep să câştig mai mult de 15.000 de lire pe an. Sub acest nivel, plata este facultativă.

Adesea, salariile absolvenţilor de Oxford încep la 30.000 mii de lire pe an. Este o sumă care pare mare, privind din ţara noastră, dar, acolo, nu prea este.

Reporter: Cât cheltuieşti pentru întreţinere?

Ion Ambrinoc: În jur de o mie de lire pe lună, bani care nu sunt acoperiţi din împrumutul acordat de Regatul Unit. Acela este doar pentru taxa de şcolarizare.

Reporter: Cum ţi se pare că a evoluat nivelul tău de trai din 2011 şi până în prezent?

Ion Ambrinoc: În mare, a rămas cam acelaşi. Am observat că s-au scumpit produsele de bază, dar am senzaţia că asta este mai degrabă o creştere naturală şi nu una cauzată de vreo criză economică. Anglia n-o duce rău. Parcă ar fi într-o "splendidă izolare" faţă de restul Europei.

Reporter: Ce ne poţi spune despre minorităţile etnice din Marea Britanie?

Ion Ambrinoc: Anglia este mica Americă, extrem de cosmopolită. Sunt minorităţi etnice mai numeroase - indieni, pakistanezi -, dar şi europeni, respectiv spanioli, slovaci, polonezi, români sau bulgari.

Nu mi s-a părut că fac probleme, ci îşi văd de munca lor. Nu m-am confruntat cu stereotipuri negative legate de "invazia" românilor şi a bulgarilor în Marea Britanie. Oamenilor de rând nu le pasă atât de tare. Totul este creat artificial de presa britanică.

Noi suntem un grup destul de mare, cam 50 de români activi în Societatea Studenţilor Români de la Oxford. În toată universitatea, sunt vreo sută de conaţionali, studenţi şi profesori. Iar locul în care se găsesc cel mai uşor români este Departamentul de Informatică. Sunt mulţi, se cunosc, se ajută. Mi-a fost dat inclusiv să găsesc în Oxford un român care predă şi care a fost coleg de liceu cu tatăl meu.

Nu mă aşteptam ca Societatea să aibă un rol prea important, dar, în noiembrie, m-au sunat de la BBC, să îmi ceară părerea despre imigraţia noastră şi a bulgarilor. M-au întrebat dacă m-am simţit văzut prost. Niciodată. Este şi datorită mediului oxfordian, inteligent şi, repet, foarte cosmopolit. Orice pădure are uscăturile ei, dar noi nu trimitem doar uscături. Trimitem destul de multe creiere. Este fenomenul numit "brain drain" - "scurgere de inteligenţă".

Problema imigraţiei în Marea Britanie nu este neapărat a lor, ci mai ales a noastră, cu "exodul creierelor". De aceea, ca preşedinte al Societăţii, voi aduce oameni care să ţină miniconferinţe. Am găsit deja doi, absolut străluciţi. Nu dau încă nume, pentru că mai întâi trebuie punem la punct totul.

Reporter: Există programe de formare în timpul facultăţii?

Ion Ambrinoc: Toate stagiile sunt plătite. Lumea lucrează încă din studenţie în bănci sau în divizii de software, financiare ori de risc. Angajatorii pun accent nu atât pe specializare, cât pe notele universitare şi puterea de muncă. Totuşi, în domeniul tehnic şi cel de management al riscului, îţi trebuie diplome de specialitate.

Reporter: Bănuiesc că stagiile au implicaţii sociale importante.

Ion Ambrinoc: La Oxford, vin adesea mulţi tineri bogaţi şi din pătura socială bogată (en. "upper middle class"). Tot acolo, înveţi să conduci lumea: sosesc numeroşi tineri care vor intra în politică. Există o societate de dezbateri, faimoasă, numită Oxford Union, care este una dintre cele mai vechi şi mai cunoscute din lume, care lansează tineri politicieni. Pe mine, deocamdată, nu m-ar interesa atât de tare o carieră politică. Nu sunt nici pe departe, financiar vorbind, la nivelul aşa-zisului «upper middle class» britanic. Părinţii mei sunt profesori: tata de matematică, mama de franceză. De la el, am luat înclinaţia spre matematică, iar de la ea îndrăzneala şi abilitatea de a mă descurca în viaţă.

Reporter: Te ajută părinţii?

Ion Ambrinoc: Da, foarte mult. Eu vin dintr-un oraş mic, Râmnicu Sărat, de pe lângă Buzău. Încă încerc să îmi schimb mentalitatea, dintr-una comodă, de oraş mic, într-una a Occidentului, unde toată lumea se zbate. Am auzit vorba asta: "Viaţa începe acolo unde ţi se termină zona de confort". Dacă aş fi rămas să studiez la mine în oraş, nu aş fi încercat, probabil, să îmi depăşesc zona de confort. Se pune extrem de multă presiune pe noi, dar şi noi ne mobilizăm, văzându-i pe alţii cum reuşesc.

Reporter: Cum te descurci cu examenele?

Ion Ambrinoc: Am o singură sesiune pe an, în iunie, extrem de dură. Anul trecut, mă simţeam foarte stresat şi am discutat o oră cu un profesor, să mă mai calmez. Mi-a zis că, de multe ori, firmele mari caută absolvenţi de Oxford, pentru că, după ce treci cu bine printr-o astfel de sesiune, înseamnă că ai rezistenţă la stres. Mulţi profesori sunt dedicaţi şi deschişi: fac "tutoriale", meditaţii gratuite cu foarte puţini studenţi. Şi cu mine au făcut. M-au ajutat să înţeleg mai bine materia şi să iau notă mai mare la examen.

Reporter: Ai fost la vreun interviu de angajare?

Ion Ambrinoc: Da, la câteva bănci şi firme de software, chiar înainte să vin în ţară. Aştept rezultatele. Întâi, se dă un test pe Internet, vizând abilităţile numerice şi de deducţie logică. Apoi, începe interviul, ce constă în rezolvarea unor probleme. De exemplu, am încercat să obţin un internship la o firmă de "high frequency trading" - tranzacţii bursiere de înaltă frecvenţă, unde se folosesc modele matematice. M-au pus să rezolv probleme prin telefon, fără să scriu nimic. De exemplu, să estimez masa Pământului. M-au avertizat că, dacă ştiu răspunsul, mă vor întreba altceva. Am estimat-o, bazându-mă pe distanţa Bucureşti - Londra şi pe densitatea aproximativă a unei pietre obişnuite.

Reporter: Ce sfaturi le dai tinerilor care vor să urmeze facultatea la Oxford?

Ion Ambrinoc: Să aibă curaj să încerce, pentru că, într-adevăr, este greu, dar este o investiţie care merită toţi banii şi tot timpul. Să nu se sperie de taxele triplate - există facultăţi britanice care oferă burse şi premii substanţiale. Foarte mulţi români au un potenţial imens. Despre învăţământul românesc se pot spune multe lucruri, dar încă produce vârfuri, iar vârfurile pot reuşi cu brio în universităţi străine, ca Oxford. Să aibă curaj, să participe la olimpiade. Chiar şi o participare la o olimpiadă naţională cântăreşte enorm într-un CV, pentru facultate şi angajare. Şi, nu în ultimul rând: să înveţe matematică! Ajută la formarea gândirii şi deschide extrem de multe oportunităţi. Nu este atât de greu. Trebuie doar un pic de muncă.

Reporter: Mulţumesc!