Învăţămintele războiului

Nu am nici cea mai mică îndoială, se vor scrie rafturi întregi şi lungi de analize, studii şi cărţi cu ambiţia de a sistematiza "învăţămintele" războiului pe care regimul putinian al Rusiei l-a dezlănţuit împotriva Ucrainei. Militarii vor întoarce pe toate feţele acest ciudat "buchet" de anomalii, iregularităţi şi derapaje "logice" etalat de deciziile şi modul în care armata Rusiei a acţionat în Ucraina; specialiştii în gestiunea crizelor vor lua la bani mărunţi toate etapele şi caracteristicile evolutive ale situaţiilor create de dezlănţuirea neprevăzută a unor ample acţiuni militare, în timp de pace, asupra teritoriului naţional şi infrastructurilor critice ale unei ţări; economiştii vor scoate la lumină implicaţiile sistemice ale regimului sancţiunilor internaţionale, capacitatea lor de a produce sau nu modificarea comportamentului politic şi a deciziilor unui agresor rezilient nu doar din punct de vedere militar, ci şi economic; specialiştii în probleme umanitare vor scoate la lumină soluţiile de gestiune internă şi internaţională ale unui proces forţat şi ultra-rapid de migraţie, o hemoragie de peste cinci milioane de oameni în circa o lună şi jumătate; specialiştii în probleme de mediu vor avea prilejul să măsoare şi să arate lumii cum acţiunile militare şi distrugerile pe care le antrenează contribuie la sporirea dezastrului spre care oricum planeta se îndrepta destul de hotărît şi...aşa mai departe. Întrebarea este ce va cuprinde capitolul "POLITICĂ"? Nu am de gînd să fac pe Nostradamus şi să vă spun de pe acum ce vor putea citi nepoţii dumneavoastră în analele dedicate acestor monstruoase vremuri şi întîmplări.

Tot ceea ce vreau este să deschid un capitol anume, de frica de a nu constata, peste o sută de ani, că a rămas tot nedeschis şi după această catastrofă, aşa cum era după primul, după al doilea război mondial, ca şi după războiul rece care le-a urmat şi care, împreună, au marcat atît de tragic şi profund negativ umanitatea secolului negru şi barbar cu numărul XX.

Capitolul pe care îl consider absolut esenţial pentru viitorul omenirii, după acest conflict armat, este cel al definirii guvernării, cadrului legitim şi legal al exercitării atribuţiilor sale, al responsabilităţilor juridice asociate cu funcţiile de guvernare democratic atribuite, în primul rînd, cele din vîrful piramidei puterii: şefi de stat şi de guvern, miniştri cu funcţii esenţiale, reprezentaţii de vîrf ai instituţiilor parlamentare, oameni din vîrful sistemului de justiţie etc Realitatea absolut înspăimîntătoare pe care acest conflict şi derularea lui de pînă acum ne-o pune în faţă este aceea că, cele mai înalte funcţii de stat pot fi grav, continuu şi masiv abuzate de oameni lipsiţi de ultima fărîmă de judecată sănătoasă, îmbîcsiţi de propagandă pînă la stadiul în care realitatea nu mai există, înlocuită fiind de ideologie, lipsiţi de orice respect faţă de normele de drept şi mai ales că pot acţiona în totală sfidare faţă de orice considerente de raţionalitate, bucurîndu-se în continuare de impunitate pentru erorile şi crimele comise şi, mai ales, continuînd să aibă sprijinul cel puţin al unei părţi importante a populaţiei proprii. Comparaţia a mai fost făcută, nu de puţine ori, dar este cît se poate de grăitoare, de aceea recurg din nou la ea: dacă încredinţăm unei persoane răspunderea conducerii unui simplu autovehicol, iar aceasta, cu încălcarea regulilor impuse de lege, din intenţie sau din simplă eroare produce un accident, pagube, sau moartea altor persoane folosind acel vehicol, atunci acea persoană suferă nu doar o penalizare oarecare, ci este judecată şi condamnată în conformitate cu gravitatea ravagiilor provocate, obligată fiind în acelaşi timp să despăgubească material pe cei care au suferit de pe urma comportamentului său neglijent, nechibzuit, neprevăzător sau chiar iraţional şi a încălcării legii. Cei în răspunderea cărora se află deciziile care hotărăsc soarta a milioane de oameni, în schimb, pot să determine distrugerea unei ţări întregi, să îşi arunce propria ţară şi cetăţenii ei în primejdii de moarte, în sărăcie şi dispreţul unei lumi întregi, pot să încalce cîte legi doresc, să trimită la moarte cîţi cetăţeni poftesc, să prade şi să distrugă în teritoriul altora state cît le dă mîna, să ameninţe pe oricine le stă în cale cu arme de distrugere în masă care ar putea antrena distrugerea întregii planete....pot face cam tot ceea ce nebunia lor le-a vîrît prin cap şi cu toate acestea să nu sufere nici un fel de sancţiuni pentru consecinţele masive şi globale ale acţiunilor lor. O asemenea stare de lucruri este nu doar nesatisfăcătoare, nu doar imorală, nu doar păgubitoare, nu doar în contrast cu orice logică a acţiunii sociale bazată cît de cît pe raţionalitate, ci echivalează, pur şi simplu, cu încurajarea crimelor, cu asocierea fie şi indirectă la comiterea lor, respectiv cu favorizarea generoasă a criminalilor. Ceva este adînc şi profund eronat în alcătuirea sistemelor politice, a dreptului şi a dreptului internaţional, astfel încît să permită nu doar accesul în asemenea poziţii critice pentru soarta a milioane de oameni a unor dezechilibraţi criminali, ci menţinerea lor în funcţie, absolvirea lor de răspunderea deciziilor şi a faptelor comise, ba mai grav, glorificarea lor şi a ororilor de care se fac vinovaţi. La ce mai folosesc, atunci, cele cîteva milioane de cărţi, studii şi analize făcute în urma ultimelor trei războaie mondiale, dacă următorul dezastru ne poate bate la uşă, aşa, tam-nesam, pe nepusă masă, cînd are chef un ins al cărui grad de civilizaţie şi inteligenţă socială, de autocontrol şi compasiune ţine mai degrabă de etapa homo pitecantropus decît de homo sapiens şi care, ajuns şef de stat, se joacă după bunul plac cu degetele pe butoanele nucleare, ameninţînd pe toată lumea? La nimic!!! Aşa cum pare că nu a folosit la nimic nici sacrificiul sutelor de milioane de fiinţe umane care în loc să îşi implinească destinul creativ pe această lume, au presărat Europa şi o bună parte din cîmpurile lumii cu cruci şi monumente funerare. Faptul că asemenea lucruri sunt mai probabile într-un regim politic autoritar-dictatorial, într-o societate supusă decenii la rînd presiunii politice masive, încarcerată în prejudecăţi idelogice devenite norme şi legi de stat, care nu a cultivat niciodată în profunzime şi pînă la ultimele consecinţe deschiderea spre raţional, care s-a simţit mai în largul ei prizonieră a complexului de încercuire cultivat şi întreţinut cu asiduitate de politicienii ei, timp de mai bine de 150 de ani, care preferă de fiecare dată să îşi autoglorifice calităţile şi realizările, decît să dea piept cu realităţile propriilor deficite şi înapoieri istorice, nu mai poate linişti pe nimeni. Este suficient să privim o clipă, cu un ochi critic, spre America şi Europa pentru a înţelege că pericolul unor astfel de derapaje ale conducătorilor politici ajunşi în cele mai înalte funcţii ale statului pîndesc mai peste tot, colea, după primul colţ. Ce este de făcut? Mai întrebaţi-mă şi săptămîna viitoare şi vă promit un răspuns. Nu neapărat complet, dar măcar convingător.