Investitorii vând masiv euro

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 aprilie 2010

Curs de 1,10 dolari/euro la finele lui 2011?

Investitorii abandonează euro la un curs care nu a mai fost atins de la colapsul băncii americane "Lehman Brothers Holdings" Inc., din cauza înrăutăţirii situaţiei financiare a Europei, care ameninţă stabilitatea uniunii monetare.

Fondurile de pensii şi băncile au vândut euro, luna aceasta, într-un ritm care nu a mai fost întâlnit după cea de-a doua jumătate a lui 2008, când moneda europeană a scăzut cu peste 25% faţă de dolar, spun specialiştii.

În condiţiile date, euro s-a depreciat, miercuri, până nivelul minim al ultimului an: 1,3115 dolari, pe piaţa din New York. În ziua respectivă, cancelarul german Angela Merkel a declarat că stabilitatea zonei euro este ameninţată dacă pachetul de 45 de miliarde de euro destinat Greciei nu va fi livrat în curând.

Ieri, euro a urcat cu 0,4%, la 1,3268 dolari la ora 11:32 a.m., pe piaţa din Londra, respectiv cu 0,3%, la 1,3254 dolari la ora 8:51, pe piaţa din New York. Ieri, comisarul european pentru afaceri economice şi monetare, Olli Rehn, şi-a exprimat încrederea cu privire la finalizarea, "în zilele următoare", a discuţiilor pe marginea pachetului financiar destinat Greciei.

Euro a atins cursul maxim istoric în 25 noiembrie 2009: 1,5144 dolari, iar în baza evoluţiilor actuale, unii specialişti anticipează un curs de numai 1,10 dolari la finele lui 2011.

"Morgan Stanley" preconizează că euro va ajunge la 1,24 dolari la sfârşitul anului curent. Totodată, luna aceasta, UBS AG anticipa că, fără sprijinul băncii centrale, valoarea euro pe termen lung va fi de 1,20 dolari.

"Morgan Stanley" a arătat, prin unele calcule făcute în baza datelor FMI, că băncile centrale şi-au redus la 27,6% cota euro în rezervele internaţionale de 8.100 miliarde de dolari, în ultimul trimestru din 2009, de la 28% în trimestrul anterior. La momentul introducerii euro, în 1999, această cotă era de aproape 17%.

De la începutul anului curent, euro s-a depreciat cu aproape 7% faţă de dolar, din cauza temerilor legate de situaţia financiară a Greciei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb