Isărescu: Băncile sunt vinovate pentru un sfert din datoria externă

GABRIELA CĂPĂŢÎNĂ
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 25 noiembrie 2010

Isărescu: Băncile sunt vinovate pentru un sfert din datoria externă

Băncile din ţara noastră sunt vinovate pentru 22 de miliarde euro din totalul datoriei externe a ţării noastre, în valoare de 90 de miliarde euro, a declarat, ieri, guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, în cadrul celei de a 13-a ediţie a Forumului Bancar.

Circa 21 de miliarde euro din datoria de 22 miliarde euro reprezintă creditele acordate de bănci, care au acţionat, în opinia guvernatorului BNR, "ca un broker care lua bani de la băncile mamă şi îi dădea apoi româ-nilor să îşi ia maşini şi frigidere".

"Eu cred că, la întrebarea cine a îndatorat România, trebuie să avem în vedere acest lucru, care nu este chiar de neglijat. Băncile au fost intermediari, putem spune că au ademenit populaţia, dacă suntem răi, dar nu s-au împrumutat ele ca să îndatoreze România, s-au împrumutat românii", a explicat Mugur Isărescu.

Domnia sa a adăugat că circa 50% din populaţia activă a ţării noastre a luat credite, iar numărul se ridică la 4,5 milioane de persoane, iar numai în intervalul 2007-2009 s-au cumpărat un milion de maşini noi, în valoare de 17 miliarde euro, pe când 3,7 milioane de persoane au achiziţionat bunuri de folosinţă îndelungată, ca frigidere, maşini de spălat şi altele.

"Este o iluzie să spui: am bani. Am făcut cheltuieli, am mărit salariile pentru că am avut bani. Ai avut bani pentru că economia era supraîncălzită, s-au importat cele 1 milion de autoturisme cu ajutorul sectorului bancar din România şi nu numai, au fost încasări de TVA şi alte impozite de la acest milion de autoturisme", a mai spus guvernatorul BNR, adăugând că băncile au devenit mai prudente la capitolul creditare.

Ponderea datoria externe a ţării noastre se duce la 70% din PIB

Ţara noastră are o datorie externă de aproape 90 de miliarde de euro, care reprezintă aproape 70% din Produsul Intern Brut, iar 17,6 miliarde reprezintă datoria pe termen scurt, a mai spus Isărescu, adăugând că din totalul datoriei externe, 9 miliarde sunt la BNR.

"Între 2008 şi 2010, rezerva valutară a BNR a crescut de la 25,9 miliarde de euro la 32,3 miliarde de euro, ceea ce se apropie de nivelul de 9 miliarde al datoriei externe care revine BNR", a explicat Mugur Isăres-cu.

Cu ajutorul rezervei de care dispune, BNR a reuşit să scadă rezerva minimă obligatorie cu cinci miliarde de euro în 2008, bani care au intrat în economie.

Guvernatorul a precizat că toată masa monetară a ţării noastre are acoperire în valută, respectiv 11 miliarde de euro.

"Am cumpărat un exces de lichiditate pe care îl lăsăm pe piaţă pentru ca băncile să nu poată să spună că nu dau credite pentru că nu există bani pentru credite pe piaţă", a spus Isăres-cu.

Rezerva minimă obligatorie a băncilor în valută se ridică la 6 miliarde de euro, iar "BNR va încerca încet să scape de ea", a mai spus oficialul BNR.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Sunt vinovati doar romanii pentru obtinerea cu usurinta a creditelor? Oare bancile sau societatiile de leasing nu au nici o vina ca au creditat fara verificarea datelor doar in dorinta obtinerii de profit?

    1. Isarescu ne crede imbecili. BNR nu are nicio vina in legatura cu modul de creditare. BNR nu reglementeaza si supravegheaza bancile. De ce dracu luati salarii de zeci de mii de euro. Bancile s-au imprumutat ca sa crediteze romanii. nu ti-e rusine Isarescule. De aia ai eliberat rezervele minime de la BNR. De aia ai ingenunchiat tara. De aia ne/ai vandut mason ordinar. De unde scot bancile profituri de sute de milioane de euro. De ce ai privatizat bancile pe nimic. de cae nu mai avem nicio banca romaneasca. Te vom intreba la momentul potrivit pe tine, pe Baltazar, pe Consatantinescu, pe Tariceanu, Nu mai minti. Nici nu stii tu ca in tara asta sint unii mai destepti decat tu si banda de hoti pe care o conduci.

      Este un caritas dezvoltat sub supravegherea BNR. Il platim noi romanii prin datoria publica externa, prin creditul FMI luat de Isarescu la VIENA sub presiunea bancilor straine si fmi.

      Isarescu a luat creditul de 20 miliarde. Nu a fost aprobat de parlament. Imbecilul de Boc si-l asuma. Adevarul il stiu toti romanii. Isarescu vrea sa ne ingroape.

    Acuma se vede cat de mic a ajuns guvernatorul BNR !!!!ca doar tot bancher este si nu o sa-si scoata ochii,corbii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb