Isărescu: "BNR trebuie să găsească momentul potrivit pentru reducerea rezervelor minime"

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 iunie 2015

Isărescu: "BNR trebuie să găsească momentul potrivit pentru reducerea rezervelor minime"

Banca Naţională a României (BNR) trebuie să găsească momentul potrivit, dar şi dozajul oportun pentru reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO), astfel încât să nu afecteze buna funcţionare a pieţelor şi să nu determine deteriorarea indicatorilor-cheie în percepţia investitorilor, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferinţe.

"Este esenţial ca Banca Naţională să găsească momentul potrivit şi dozajul pentru alinierea nivelurilor RMO la cele practicate în ţările din Uniunea Europeană, astfel încât să nu afecteze buna funcţionare a pieţelor şi să nu determine deteriorarea indicatorilor-cheie care se află în atenţia investitorilor", a explicat guvernatorul BNR.

Oficialul BNR a subliniat că alinierea cadrului operaţional al politicii monetare, respectiv nivelul rezervelor minime obligatorii şi ecartul dintre dobânda la facilitatea de credit şi cea la facilitatea de depozit, reprezintă o provocare pentru banca centrală în perioada următoare.

Banca Naţională a redus semnificativ, în ultimii ani, atât dobânda de politică monetară, de la 10,25% pe an în 2009 la 1,75% pe an în prezent, cât şi ratele rezervelor minime obligatorii, la 8% la lei şi 14% la valută. Cu toate acestea, rezervele sunt încă mari, având în vedere că în ţările membre ale UE sunt la 2%.

În plus, guvernatorul BNR susţine, la capitolul provocări pentru banca centrală, că elaborarea politicii monetare devine dificilă în contextul în care scăderea preţurilor petrolului şi alimentelor, dar şi reducerea taxelor indirecte plasează estimările privind inflaţia la niveluri scăzute pentru o bună perioadă de acum încolo, cu potenţialul de a afecta anticipaţiile inflaţioniste pe termen mediu.

Guvernatorul BNR a vorbit şi despre constrângerile care afectează în continuare creditarea, atât pe partea de cerere, cât şi pe cea de ofertă, care, în opinia sa, încă pun în pericol mecanismul de transmisie a politicii monetare, având în vedere că, deşi ratele dobânzilor la creditele nou acordate în monedă naţională au scăzut ca efect al reducerile dobânzii de politică monetară, creşterea anuală a creditului acordat sectorului privat s-a plafonat în ultimele luni.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca nu se reduc rezervele obligatori,de unde sa mai transfere bancile grecesti din Romania euro in afara tarii!?Dle.Isarescu,nu va lasati manipulat[daca puteti si nu sunteti la ordin],deoarece stiti f.bine ca,momentan,nu este in interesul Romaniei,sa diminuati rezervele obligattori!Piata este plina de lichiditati,dar creditarea liseste cu desavarsire!

    Daca s-a votat lega falimentului personal, probabil ca ar trebui chiar crescute rezervele obligatorii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb