Israelul a lansat raiduri aeriene în Gaza

D.T.
Internaţional / 7 aprilie 2023

Israelul a lansat raiduri aeriene în Gaza

Armata israeliană a lansat ieri seară raiduri aeriene asupra Fâşiei Gaza, după ce Israelul a fost vizat cu câteva ore mai înainte de peste treizeci de rachete trase din Liban, un atac de o amploare fără precedent în ultimii 17 ani, conform News.ro.

Cel puţin trei explozii au fost auzite în Gaza în jurul orei 23:15, ulterior armata israeliană anunţând că "efectuează lovituri aeriene asupra Fâşiei Gaza".

Membrii Hamas au lansat, la rândul lor, rachete antiaeriene asupra avioanelor israeliene deasupra Fâşiei Gaza, pe fondul atacurilor aeriene în curs, dar astfel rachete, lansate de pe umăr, nu reprezintă o ameninţare pentru avioanele de luptă israeliene.

Sirenele de avertizare pentru tiruri cu rachete au răsunat în oraşe isreliene din apropierea Fâşiei Gaza, Karmia şi Netiv HaAssara, la graniţa de nord cu Fâşia Gaza.

Potrivit armatei israeliene, atacurile aeriene au vizat două tuneluri Hamas şi două fabrici de arme în Gaza, arată sursa.

Primul tunel a fost localizat în apropiere de oraşul Beit Hanoun, iar cel de-al doilea, în apropierea oraşului Khan Younis din sudul Fâşiei Gaza. În plus, două locaţii care ar fi fost folosite de Hamas pentru a fabrica arme au fost vizate de raidurile israeliene.

"Loviturile au fost efectuate ca răspuns la încălcările de securitate comise de Hamas în ultimele zile", a precizat armata israeliană, referindu-se la atacurile cu rachete dinspre Fâşia Gaza şi la un atac major cu rachete dinspre Liban, care s-a petrecut ieri.

"Armata consideră organizaţia teroristă Hamas responsabilă pentru toate activităţile teroriste care emană din Fâşia Gaza şi va suporta consecinţele încălcărilor de securitate împotriva Israelului", anunţă forţele israeliene.

"Îi vom lovi pe inamicii noştri şi ei vor plăti preţul pentru fiecare agresiune", declarase ceva mai devreme premierul israelian Benjamin Netanyahu în deschiderea unei reuniuni a cabinetului de securitate.

În cursul după-amiezii, peste 30 de rachete au fost lansate din Liban spre Israel, o escaladare fără precedent pe frontul israeliano-libanez din 2006 încoace. Armata israeliană a acuzat militanţi palestinieni că se află în spatele acestor tiruri, care s-au soldat cu cel puţin un rănit şi au provocat pagube materiale în ziua Paştelui evreiesc.

Violenţele de la graniţa de nord a Israelului au provocat condamnări şi apeluri la reţinere şi vin după raidul brutal al poliţiei israeliene asupra moscheii Al-Aqsa din Ierusalim, al treilea loc sfânt al islamului, în toiul Ramadanului, acţiuni care au fost denunţate pe scară largă de ţările vecine şi la care mai multe grupări palestiniene au promis că vor riposta.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb