Italia vrea să obţină 3,4 miliarde euro din privatizarea Poştei

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 26 octombrie 2015

Italia vrea să obţină 3,4 miliarde euro din privatizarea Poştei

Guvernul de la Roma urmăreşte să obţină circa 3,4 miliarde de euro din vânzarea participaţiei minoritare, de 38%, pe care o deţine la compania de poştă, "Poste Italiane" SpA. Această privatizare este cea mai importantă pe care o realizează Italia în ultimul deceniu.

Cererea din partea investitorilor, pentru acţiunile companiei de poştă, este mare, conform oficialilor de la Roma.

"Afacerea este un succes, atrăgând o cerere de peste trei ori mai mare decât oferta", a declarat, vineri, ministrul economiei din Italia, Pier Carlo Padoan, adăugând: "Au fost atraşi atât investitori mari, cât şi mici, din întreaga lume".

Padoan a menţionat că Ministerul de Finanţe a stabilit preţul acţiunilor "Poste Italiane" la 6,75 euro fiecare, la mijlocul intervalului estimat iniţial, de 6-7,5 euro. Astfel, întreaga companie este evaluată la aproximativ 8,8 miliarde de euro.

După compania poştală, Guvernul de la Roma vrea să listeze, anul viitor, o participaţie de 49% din controlorul de trafic aerian ENAV SpA şi să privatizeze parţial operatorul feroviar "Ferrovie dello Stato Italiane Group".

"Privatizările rămân o parte importantă a eforturilor Guvernului şi vor continua în lunile următoare cu ENAV şi Ferrovie dello Stato", a mai spus Pier Carlo Padoan, precizând că banii obţinuţi din vânzarea participaţiei statului la "Poste Italiane" vor fi folosiţi la reducerea datoriei publice a Italiei.

Italia are ca ţintă să realizeze venituri din privatizări de 7 miliarde de euro anul acesta, respectiv de 8 miliarde euro în 2016.

Acţiunile "Poste Italiane" sunt aşteptate să debuteze la tranzacţionare în 27 octombrie, la Bursa din Milano.

După înstrăinarea cotei de 38%, Ministerul Finanţelor de la Roma va rămâne cel mai mare acţionar al "Poste Italiane", cu o participaţie de peste 60%.

"Poste Italiane" oferă servicii poştale, financiare şi bancare. Compania are 142.000 de salariaţi şi este cel mai mare angajator din Italia. "Poste Italiane" deţine obligaţiuni guvernamentale italiene de peste 100 de miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb