JENS STOLTENBERG: "Putin pregăteşte Rusia pentru un război lung în Ucraina"

V.G.
Internaţional / 16 decembrie 2022

"Putin pregăteşte Rusia pentru un război lung în Ucraina"

Rusia se pregăteşte de un război lung împotriva Ucrainei, căreia aliaţii din cadrul NATO trebuie să continue să-i furnizeze arme până când preşedintele Vladimir Putin înţelege că nu poate câştiga pe câmpul de luptă, a declarat astăzi pentru AFP secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit Agerpres.

La aproape zece luni după invazia Moscovei asupra Ucrainei, forţele ucrainene au provocat Kremlinului o succesiune de înfrângeri care au permis eliberarea mai multor teritorii. Dar "nimic nu indică faptul că Putin a renunţat la obiectivul său de a controla Ucraina", a avertizat secretarul general al NATO.

"Nu trebuie să subestimăm Rusia. Ea se pregăteşte pentru un război lung", a declarat Stoltenberg în cadrul unui interviu pentru AFP. "Vedem că încearcă să mobilizeze mai multe forţe, că este pregătită să sufere şi numeroase pierderi, că încearcă să aibă acces la mai multe arme şi muniţii", a subliniat el.

"Trebuie să înţelegem că preşedintele Putin este gata să fie în acest război multă vreme şi să lanseze noi ofensive", a afirmat Stoltenberg.

Ţările NATO, cu SUA în frunte, au furnizat Ucrainei arme în valoare de miliarde de dolari, care au ajutat-o să reziste forţelor ruse.

"Cel mai probabil este că acest război se va termina la masa negocierilor, ca majoritatea războaielor", a spus Stoltenberg. "Orice soluţie va trebui să garanteze că Ucraina prevalează ca naţiune suverană şi independentă", a insistat el.

"Mijlocul cel mai rapid de a ajunge aici este să-i susţinem militar, pentru ca preşedintele Putin să înţeleagă că nu poate câştiga pe câmpul de luptă, ci că trebuie să se aşeze la masă şi să negocieze cu bună credinţă", a adăugat secretarul general al NATO.

După pierderile suferite în teren, Moscova a lansat valuri de rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice civile din Ucraina.

Potrivit unor informaţii vehiculate de media americane, Washingtonul este pe cale să finalizeze planuri pentru a trimite bateriile sale de rachete Patriot cele mai avansate în Ucraina, care s-ar adăuga astfel altor sisteme de apărare aeriană occidentale deja furnizate Kievului.

Stoltenberg a afirmat că "o discuţie este în curs" pentru livrarea de Patriot, dar a subliniat că ţările NATO trebuie să se asigure că există suficiente muniţii şi piese de schimb pentru ca armele trimise până în prezent să continue să funcţioneze.

"Avem un dialog între aliaţi privind sisteme suplimentare, dar devine din ce în ce mai important să ne asigurăm că toate sistemele care sunt livrate sunt funcţionale", a explicat el.

Cererile de arme din partea Ucrainei au epuizat stocurile ţărilor membre şi au provocat temeri că industriile apărării din ţările Alianţei ar putea să nu fie în măsură să producă suficient.

"Ne vom spori producţia în acest scop precis, pentru a putea atât să ne reconstituim propriile noastre stocuri pentru descurajare şi apărare, cât şi pentru a continua să sprijinim Ucraina pe termen lung", a reamintit Stoltenberg.

Invadarea Ucrainei de către Putin a fost un şoc pentru Occident. Aceasta a constrâns NATO să treacă prin cea mai mare adaptare de la sfârşitul Războiului Rece, întărind masiv flancul estic. Finlanda şi Suedia au fost de asemenea împinse să declanşeze procedurile de aderare la NATO.

"Este criza de securitate cea mai periculoasă cu care ne-am confruntat în Europa după Al Doilea Război Mondial", a afirmat Stoltenberg. "Este un moment de răscruce", a adăugat el.

Jens Stoltenberg a precizat că, în pofida unei scăderi recente a ameninţărilor nucleare din partea lui Putin, Alianţa rămâne "vigilentă''. "Retorica nucleară, cu referiri la utilizarea potenţială a unor arme nucleare, este imprudentă şi periculoasă", a insistat şeful NATO. "Obiectivul său este bineînţeles să ne descurajeze să susţinem Ucraina, dar nu va reuşi să-l atingă", a spus el.

Mandatul lui Jens Stoltenberg în fruntea NATO, prelungit cu an în martie, se încheie la sfârşitul lui 2023. Fostul premier norvegian, în vârstă de 63 de ani, nu a precizat dacă îşi va părăsi definitiv postul anul viitor. "Nu am alte planuri", a spus el.

Stoltenberg nu a dorit să comenteze apelurile lansate de unii aliaţi în favoarea desemnării unei femei pentru a-i succeda, ceea ce ar fi o premieră pentru Alianţă.

"Obiectivul meu este să mă achit de responsabilităţile care îmi revin în calitate de secretar general al NATO într-un mod care să menţină Alianţa unită", a declarat el. "Este singura mea preocupare şi le las apoi şefilor de stat şi de guvern grija de a decide cine îmi va urma", a conchis Jens Stoltenberg.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. "Putin pregăteşte Rusia pentru un război lung în Ucraina"

    pana acum se spunea ca rusii au terminat munitia,rachetele, 

    militarii rusi dezerteaza,Putin acusica moare, 

    pai cati ani mai dam banii (si sacrificam din nivelul de trai)

    si arme de sute de miliarde $ 

    1. Nu te bucuri ca ai sa ajungi sa traiesti in Russkiy Mir? Asta daca nu te sacrifica pe altarul maicii Russia pentru ca se stie ca russii nu ii iubesc pe tradatori

    Armata rusa va fi zdrobita in ukraina . Asa patesc toti invadatorii imperialisti. Pana atunci rusia trebuie sa restituie tezaurul romaniei adica 120 tone aur . Votantii AUR care tin cu rusi trebuie sa nu uite ca au obligaia sa aiba CIOCUL MIC .

    1. Ukraina este terminata iar Putin ii canta prohodu.... Peste catva ani Ukraina dispare v a fii alipita Russiei....

      Citește interviul pe ,,intel slava Z ”a șefului armatei ucrainene, care sunt în pom și pomul în aer, nu-ți spune tu părerea care esti în afara subiectului.

      La Moscova au fost transportate în anul 1916 2,6 t aur în lingouri, și monede de argint, cupru, bronz în valoare atunci cu 90 t aur. România extrăgea 17 kg aur pe an atunci, iar Rusia 25 t aur pe an. Cela 2,6 t aur echivalează cu 3 avioane F16 noi adică nimic. Rezerva de aur a Ro este acum de 103 t aur care asigură acoperirea circulației bănești în Ro de 96% și BNR nu mai cumpără aur pentru a nu risca prețul de cumpărare și inflație. 

      Hauristii sunt tradatori de tara daca tin cu rusii. tradatori.

      o cantitate de 93,4 tone de aur (91 de tone de monede istorice de aur, care aparțineau persoanelor private, companiilor și băncilor particulare din România și 2,4 tone de lingouri de aur, care aparținea Băncii Naționale a României)

      Ti se pare putin? 

      PSD, PNL si UDMR sunt tra.dato.ri si slu.gi la austrieci si la inalta poarta. Au dat pe graris toate resursele Romaniei.

    Rusia va bombarda atat cat au bombardat yankeii in Siria: 10 ani.

    1. Russii inca bombardeaza in Siria.

      doar ca in siria nu au murit 100000 pe an, oameni care au rude prieteni familie.

      Nici in Ucraina si nici in Rusia nu au murit atat. Ai pus botul la tot ce spune presa aservita UE si SUA.

    "Invadarea Ucrainei de către Putin a fost un şoc pentru Occident"

    SUA si europa au instigat ucraina sa taie drepturile minoritatatii ruse ( 8 milioane de oameni ) 

    Au crezut ca rusia isi va abandona si trada minoritatea rusa din Ucraina ?  

    asa cum a facut Romania ?  

    Si acum se spune ca ajutorul dat minoritatii ruse fost un soc ?  

    Rusia a invadat ucraina in sprijinul minoritatii ruse discriminate de majoritatea ucraininan rasista !  

    Rusia nu se va lasa pina nu va ocupa toata zona in care locuieste minoritatea rusa . 

    Nu ii intereseaza zonele unde locuieste majoritatea ucrainiana.

    Iar noi toti platim pentru ambitiile rasiste ale ucrainei sustinuta de europa si SUA . 

    1. In sfarsit si pareri logice in realiste

      Rusia sprijina minoritatea rusa din zonele ocupate din Ucraina prin bombardamente masive, orase in ruina, lipsa utilitati, inrolari fortate, deportari fortate, apa si mancare cu portia.

      Iar noi toti platim pentru ambitiile imperialiste ale Rusiei.

      da voi credeti in naivitatea voastrA CA LA PUTIN II PASA DE OAMENI, DE orice fel de oameni, fie rusii din rusia fie din ucraiana?? puscariile di rusia au mai multi detinuti politici decat in vremea lui stalin, donbas si zonele cu rusi sunt distruse bombardate, rusii din rusia si cei din donbas trimisi pe front nepregatiti nedotati, carne de tun, 2-3 mil de rusi fugiti din tara numai anul asta etc. asta pt ca la putin ii " pasa " de rusi hai sictir. ori esti naiv ori intelegi dar minti. Putin cu armata la granita Ucrainei, in februarie daca cerea orice, orice fel de drepturi pt populatia rusa din ucraina le avea. fara varsare de sange. dar n-a negociat nimic. de ce pt ca nu asta-i scopul. dar trebuia sa fie un motiv pt cei ce stau lipiti de televizor. motivul real ca la orice dictatura, odata ce lucrurile merg prost,(si rusia a iesit f prost din covid, normal ca oamenii dau vina pe "cap"?) ca sa-ti pastrezi puterea inventezi un inamic, mai iei niste teritorii. toata varsarea de sange ucrianian si rus e pt ca putler sa mai stea la putere si sa fie " marele conducator iubit, si autotstiutor si atotcuceritor" in continuare pana crapa dracului.

      Iar te aprobi singur?

      Cat de prost poti fii? 

    Eu chiar nu stiu ce mai asteapta Putin si Rusia, dupa ce NATO si SUA i-au declarat razboi prin interpusii ucrainieni! Au arme anti-satelit pe care nici o tara NATO nu le detine, pe care ar trebui sa le foloseasca, distrugand satelitii occidentalilor! Oare, cat timp mai vor sa se poarte cu manusi, fatza de o Alianta satanista care si-a pus toate tunurile pe Rusia?

    1. lasa-te de minciuni si caramba in rusia hai repejor ca n-avem nevoie de tradori de tara Hauristul mars din romania ca nu esti roman.

      De ce crezi ca este in Romania?

      In timp ce eu sunt un roman 100%, tu esti un "rroman' din etnia lui Salam, mai prost decat prevede legea!

    Cu razboiul LUNG mai este o problema mare,

    technica militara superioara occidentala costa foarte mult, 

    expl. 1 racheta Patriot costa de la 1,5 milioane $ in sus,care 

    va dobora o racheta ruseasca de 50 000 euro,

    poate exl, nu este cel mai bun,dar merita de avut in vedere  

    1. tot de aia a picat si URSS

      urss a picat din cauza ca a picat pretul la petrol in anii 89-90 si ei pe asta se bazau si tot pe asta se bazeaza si azi. acolo dc sunt loviti se prabusesc iar ca urss. si poate le vine mintea la cap cine stie.

    Cand zic ca urmeaza o criza de proportii BIBLICE.

    In 2019, the time it took an average debt client to pay back their debts was projected to be 39 years. 

    In 2022, that figure has risen to 190 years. 

    Cand am anuntat ca in UK urmeaza una dintre cele mai mari crize financiare suprapusa peste bula lor financiara... nimeni nimic.... am anuntat cu 2 ani in spate ce are sa se intample. 

    Se pare ca la ei Inflatia a trecut de la categoria "distractiva" la categoria "panicanta" sa vedem cat are pana ajunge la categoria "dezolanta". 

    Intre 45 si 50% din populatia cu venituri minime-medii se chinuie cu plata energiei. 

    Care dupa cum stiti "energie" este bbonul de plata COMUN a Datoriei Totale formata in sistem crescuta de politicile GOV. 

    Monopolul local asupra pretului nominal intoarce / culege din piata tot ce se poata ca prima linie inaintea de defalultele tehnice si valutare. 

    Prima oara incepe sa cada piata reala / familii reale in saracie; 1 din 5 familii in UK au cazut in SARACIE REALA in 2022. 

    Rata de economisire ca procent din pib este la cele mai mici niveluri; sa vedem cum ii da si USA. 

    s c cret 

    1. uk era normal sa scada din momentul in care au facut brexit. "unde-s 2 puterea creste si dusmanul nu sporeste" ei au crezut ca se descurca mai bine singuri decat in echipa cu europa. obviously not. americanii inca o duc bine, a inceput sa scada inflatia dar nu e recesiune, la noi in romania dc te uiti plin de masini pe strada, plin de tiruei pe autostrazi magazine pline nu vad o recesiune poate doar o incetinire ceea ce e normal tinand cont de razboi. totul depinde de fed acum. si fed ul depinde de inflatie.

      ce am observat: si-n in 2007-2008 era aceeasi situatie ca si acum, firmele nu gaseau oameni, dadeai un anunt si veneau 5-6(de unde inainte veneau 100) si toti aveau job dar vroiau sa stie daca dai mai mult. asta e si acum poate nu chiar asa de tragic. nu e o situatie normala, pana la urma angajatii au ceva de vanzare, si angajatorii cumpara, iar pe o piata normal "clientul nostru stapanul nostru", normal e sa fie un pic greu sa gasesti job, nu ca si angajator sa fie greu sa gasesti oameni. acum cu maririle de salarii la noi si la usa maririle de dobanzi s-ar putea sa apara un pic de somaj si sa se echilibreze piata muncii , dar sa nu ajungem ca-n 2009 cand nici daca dadeai cu tunul nu gaseai ceva de lucru. 

      Nu este asa si in USA? Ca de aceea vrea Fed recesiune ca sa echilibreza lucrurile

    Zeci de summituri pe tema razboiului ,finantarea efortului Ucrainei de a se apara ,SUA trimit echipament modern ,munitie si ajuta cu spionaj din spatiu ...ca sa aflam ieri ca declaratia oficiala comuna NATO ,EU de condamnare a atacului asupra Ucrainei inca e in draft ,cam de la inceputul razboiului ! Si nici in Consiliul de Securitate ONU nu exista acea condamnare . Curge sangele in valuri pe front ,se cer performante supraomenesti de la armata ucraineana ,s au consumat deja echipamentele militare si munitia existente in Europa ,se vor consuma urgent si resursele de otel ,materiale de constructii si orice altceva ....dar Rusia nu e oficial condamnata pentru incalcarea tratatelor internationale ,se pare !

    1. Ai dreptate dar i-au facut teroristi oficial si nu le pasa la Putler &co. numai de tron si de palate si de limuzine si de putere ii pasa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb