Joe instalatorul

După ultima confruntare televizată dinaintea alegerilor din 4 noiembrie, dintre cei doi concurenţi pentru Casa Albă, Barrack Obama şi John McCain, Joe the Plumber a devenit o vedetă internaţională. O dovadă în plus că şi în timp de criză economică, SUA rămân încă în centrul interesului. Cel puţin la nivelul media. Iar Joe, simpaticul instalator din Toledo, Ohio, nu e chiar un Jacques bonhomme, nici un Ion, nu e un "prieten imaginar" al lui McCain, ci un personaj real. Deşi, prin invocarea sa, omul simplu fusese invitat pe nepusă masă în dezbaterea pentru alegerile prezidenţiale americane, s-a dovedit în final că nici poporul nu mai e ce a fost. Dacă McCain a vrut să se prezinte ca apărător al celor de jos, atunci Joe s-ar putea să nu fi fost cea mai bună alegere.

Devenit cel mai celebru instalator din univers, mai celebru chiar decât "instalatorul polonez" care a făcut ca la referendumul francez din 2005, privind Constituţia europeană, Franţa să plonjeze în zona NU-ului, Joe al lui McCain e un personaj ambivalent. El nu trimite la Joe le taxi, celebrul prieten din cântecul cu acelaşi nume din 1987, al Vanessei Paradis. Nu, Joe the Plumber e cât se poate terestru. Doar că nu îl cheamă Joe, nu e instalator atestat, nu îşi plăteşte impozitele la timp şi nici nu e foar­te sigur că va vota în final cu McCain. Deja celebru, acest adevărat "cetăţean turmentat", varianta Ohio, a fost folosit ca simbolul celor simpli şi muncitorii care ar urma să fie afectaţi de politica fiscală a lui Obama. Metamorfozat prin marketing electoral în emblema arhetipală a Americii conservatoare, cu ocazia dezbaterii televizate din 15 octombrie, Joe the Plumber s-a dovedit, cel puţin în ancheta realizată de The New York Times, a fi un exemplu riscant. Dacă acum o săptămână, Joe îl interpelase pe candidatul democrat cu aplomb în cadrul unei întâlniri cu alegătorii cu privire la efectul introducerii noilor taxe asupra micilor întreprinzători, odată transformat în sursă a adevăratului popor, insta­latorul nostru a început să îşi dezvăluie identitatea.

Aşa că Joe s-a dovedit a fi de fapt Sam, mai precis Samuel Wurzelbacher. S-a mai cons­tatat că înregistrează frecvente întârzieri în plata impozitelor, că nu e chair un instalator, căci nu are atestat, şi, culmea, că ar fi cel mai probabil un beneficiar al politicilor pe care Obama intenţionează să le pună în aplicare. Aşa că McCain a reuşit contraperformanţa de a pune în evidenţă aspectele sociale ale programului candidatului său. Aşa s-a evidenţiat mai clar că aplicarea programului fiscal al candidatului democrat nu se traduce deloc printr-o creştere a impozitelor, nici în cazul unor lucrători precum Samuel Wurzelbacher, nici a întreprinderilor de tipul celei în care aceştia muncesc. De altfel, pentru The New York Times, Wurzelbacher, care a votat un republican la alegerile primare din Ohio, în martie anul acesta, a subliniat că a vrut doar să îl cunoască şi să îi pună câteva întrebări lui Obama. După invocarea sa repetată, devenit un subiect al mass media, "Joe" a regretat că a căzut în cursa limbajului de lemn şi a insistat asupra necesităţii unui vot informat.

Povestea lui Joe the Plumber vorbeşte despre tentaţia manipulării şi capcanele marketingului electoral. Dar totuşi, de ce nu apare şi un Ion care să pună ceva ordine şi în proiectele fantasmagorice ale politicienilor noştri?