Jos cu politica editorială!

A trebuit să treacă aproape un deceniu de la întemeierea Clubului Român de Presă pentru ca subiectul libertăţii de exprimare a ziariştilor să-i intre în preocupări cât de cât sistematice.

Tratament naiv, dar cât de cât sistematic - un progres remarcabil.

După cum o afirmă George Ene, secretarul general al Clubului Român de Presă (CRP), câteva organizaţii din breasla ziariştilor au agreat un document intitulat "Recomandare privind autoreglementarea relaţiilor profesionale dintre patronii din mass-media, editori şi jurnalişti". Documentul cuprinde un preambul justificativ, cinci definiţii (pentru noţiunile de "patron", "management", "editor", "jurnalist" şi "politică editorială") şi şapte recomandări.

Prin ele, organizaţiile din breasla ziariştilor cred că oferă reperele asigurării libertăţii de exprimare a ziariştilor.

Autorii, însă, par să nu fie familiarizaţi cu subiectul. Căci documentul are drept cheie de boltă noţiunea de "politică editorială".

După autori, cel care elaborează politica editorială este patronul şi tot el este cel care are prerogativa să o schimbe, având datoria să o facă publică. Dacă editorii respectă politica editorială, atunci patronii n-ar avea voie să sufle în ciorba lor, dar îi poate schimba dacă "societatea prezintă rezultate negative sau interese de altă natură o impun".

Să observăm aici că documentul elaborat de asociaţia ziariştilor numită Clubul Român de Presă, îi acordă patronatului orice drepturi asupra angajaţilor - ziarişti (indiferent că au respectat politica editorială) dacă proprietarul are "interese de altă natură".

Să mai consemnăm că documentul CRP "revoluţionează" condiţia ziaristului (la punctul 6. Drepturi fundamentale în mass-media), acordându-i "dreptul" să se poată adresa managementului societăţii, "în cazul în care editorul a intervenit fără a-i cere acordul în materialul semnat de el".

Formidabil! Până acum, ziaristul n-avea voie! Acum e liber să se adreseze! Mare cucerire în "drepturile fundamentale"...

Dincolo de virtutea că pune problema în scris, documentul CRP nu mai este decât o biată bâlbâială a cărei analiză necesită un efort pe care "productul" nu-l merită.

Am să menţionez, doar, faptul că întreaga elaborare se surpă datorită caracterului vag al noţiunii pe care se sprijină - "politica editorială".

Documentul defineşte noţiunea aşa: "Politica editorială - ansamblul normelor specifice care reglementează raporturile dintre patron, management, editori şi jurnalişti în cadrul unei societăţi de mass-media, cu privire la conţinutul produselor de mass-media".

Puneţi definiţia asta în legătură cu dreptul patronatului să stabilească şi să schimbe politica editorială şi o să obţineţi prin decantare un sediment numit "presa română de şaisprezece ani încoace".

Într-o dezbatere recentă la Grupul de Dialog Social am afirmat că eu, unul, nu ştiu ce-i aia "politică editorială". Am minţit. Am minţit în mod special, ca să spun adevărul - anume că noţiunea de "politică editorială" este toxică în presa românească şi că ea este echivalentă, la noi, cu noţiunea de "cenzură".

Sub motivul "politicii editoriale" se manifestă interese private - sunt selectate ştiri manipulative, sunt schilodite articolele de opinie, sunt trecute sub tăcere subiecte semnificative. Nu are nici un fel de importanţă dacă "politica editorială" este stabilită de patronat sau de director sau de redactorul-şef. N-are decât să o elaboreze contabilul societăţii - rezultatul cenzurii în numele "politicii editoriale" este acelaşi.

În opinia mea, presa noastră este prea viciată ca să-i fie recunoscut dreptul la delicatesa conceptului de "politică editorială". Căci nici literatura de specialitate nu reuşeşte să definească noţiunea, mulţumitor pentru presa românească (iată trei definiţii din manualele studenţilor la jurnalistică: "orientarea dată unei media"; "concepţia şi practica de gândire şi realizare a unei publicaţii"; "mod de organizare şi conducere a activităţii în domeniul editorial").

Atunci când afirm că "presa românească nu-şi merită dreptul la politică editorială" sunt, probabil, nedrept. Căci porcăria manipulării şi cenzurii în numele politicii editoriale are loc peste tot în lume, inclusiv în presa europeană şi în presa americană. Diferenţa stă, însă, în corectitudinea asociaţiilor ziariştilor, în vocaţia lor de luptători pe meterezele adevărului şi justeţei. Ceea ce conferă mai multă încredere că manipularea şi cenzura au adversari care restrâng conceptul de "politică editorială" la aspectele sale formal - organizatorice.

Aici, însă, CRP s-a gândit să nu limiteze conceptul de politică editorială la principii de procesare ideatică, ci a băgat în el şi formalizarea raporturilor dintre patroni, management, editori şi jurnalişti.

După umila mea părere, asta denotă amatorism nociv, ilustrând că băieţii aştia n-au văzut niciodată diferenţa dintre şpagă şi salariu.

Căci raporturile astea nu sunt stabilite în vreo "politică editorială" ca "prerogativă a patronului", ci de Codul Muncii şi Constituţie. Conform legii, ziaristul nu se află în nici un fel de raporturi cu şefii ierarhici în privinţa concluziilor din materialele pe care le elaborează - fie că aceste concluzii constau în judecăţi de valoare, în atitudini ori opinii.

Constituţia garantează libertatea de conştiinţă şi exprimare a oricărui cetăţean. Nici un şef ierarhic al ziaristului nu are dreptul să-i limiteze drepturile cetăţeneşti. Politica editorială? Să şi-o bage-n fund!

Dacă-i bine făcut - şi-a cules informaţiile corect şi nu ignoră pe unele ca să deformeze concluziile, dacă a scris în bună limbă românească, dacă a raţionat riguros, dacă subiectul face parte din domeniul specificului publicaţiei (asta, dacă publicaţia nu este vreo "generalistă") atunci ziaristul n-are superior ierarhic iar articolul său trebuie publicat neîntârziat, corespunzător dreptului său constituţional la liberă exprimare şi conform conversei la Codul Muncii.

Amânarea la publicare sau deformarea unui astfel de articol ar trebui pedepsite prin lege. Sânt încălcări ale unui drept constituţional.

Ce zice CRP că doreşte în astfel de cazuri?, dreptul ziaristului să se adreseze managementului?! Bravo! Halal!