JPMorgan Chase estimează că Banca Centrala Europeană va cumpăra obligaţiuni garantate cu active în valoare de până la 40 miliarde de euro în următorii trei ani, ca parte a unui program mai amplu de sprijinire a economiei europene, relatează Bloomberg.
BCE va limita achiziţiile la titlurile nou emise şi se va concentra pe obligaţiunile cu cele mai mari ratinguri de credit, se arată într-o notă a analiştilor JPMorgan, citată de Mediafax.
Băncile europene au vândut în acest an obligaţiuni garantate cu active în valoare de aproximativ 47 miliarde de euro.
Obligaţiunile garantate cu active includ o gamă largă de credite de consum şi ipotecare, care permit băncilor să îşi împartă riscul de default, încurajând astfel acordarea de noi împrumuturi.
BCE intenţionează să cumpere astfel de obligaţiuni pentru a stimula creditarea în sectorul companiilor mici şi mijlocii private, sector în care activează aproape 70% din angajaţii UE, afirmă analiştii JPMorgan, care apreciază că BCE ar trebui să extindă programul şi în alte sectoare.
Piaţa europeană de obligaţiuni garantate cu active este estimată la 1.200 de miliarde de euro.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a afirmat recent că instituţia pe care o conduce ar putea să cumpere active din sectorul privat pentru a extinde oferta de credite în UE.
De altfel, mulţi analişti se aşteaptă ca Draghi să anunţe după şedinţa de politică monetară de vineri un nou pachet de măsuri pentru stimularea creşterii economice pe continent, după ce o serie de state, în frunte cu Germania, Franţa şi Italia, au raportat stagnare sau chiar declin în trimestrul al doilea.
Mai mult, inflaţia anuală din zona euro a încetinit în luna august la 0,3%, minimul ultimilor aproape cinci ani, cu mult sub ţinta asumată de BCE.
Co-preşedintele Deutsche Bank, Anshu Jain, susţine că măsurile BCE pot ajuta economia UE "doar până la un punct" şi că este de datoria fiecărui guvern să implementeze programe şi reforme pentru a asigura o creştere sustenabilă.
"Ne apropiem de momentul în care băncile centrale nu mai pot face mare lucru pentru stimularea economiei europene. Avem nevoie de reforme structurale şi de noi credite", a declarat miercuri Jain într-o conferinţă la Frankfurt, citat de Bloomberg.
Majoritatea economiştilor se aşteaptă ca BCE să reducă dobânda de politică monetară cu până la 0,1 puncte procentuale, de la actualul minim record de 0,15% pe an.