JTI: Creşterea accizelor la ţigarete aruncă în aer predictibilitea fiscală

V.D.
Macroeconomie / 6 august 2019

Creşterea accizelor la ţigarete aruncă în aer predictibilitea fiscală

JTI: "Şi cu banii în buzunar şi cu sufletul în rai nu se poate"

Producătorul de ţigarete JTI consideră că intenţia Guvernului, anunţată în presă, de a devansa mărirea accizei, începând cu septembrie, aruncă în aer predictibilitatea fiscală şi planurile de afaceri.

Iniţiativa anunţată este argumentată prin alinierea la Directiva UE, care prevede că incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie 60%. Directiva stabileşte însă şi modul în care creşte acciza: de la 1 ianuarie al celui de al doilea an după ce incidenţa scade sub 60%.

Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania a precizat: "Şi cu banii în buzunar şi cu sufletul în rai nu se poate. Anunţarea unui nou Calendar, pentru a îndulci vestea creşterii accizei şi a da senzaţia de predictibilitate fiscală, este inutilă, din moment ce, oricum, acesta va fi din nou schimbat, aşa cum ne-a obişnuit Guvernul, prin sutele de modificări intempestive ale Codului Fiscal. Vara trecută, JTI a propus includerea în Codul Fiscal a unui mecanism prin care să se asigure menţinerea anuală a incidenţei de 60%, până la atingerea pragului de 115 Euro/mie, prag de la care această cerinţă europeană nu se mai aplică. Propunerea nu a fost luată în seamă, dar Guvernul a aprobat în decembrie, prin Ordonanţa de urgenţă 114, o creştere punctuală abruptă şi un Calendar pe trei ani, desfiinţat după şapte luni, prin prezentul proiect. În prezent, prin această un fel de Ordonanţa 114 bis, Guvernul propune o altă creştere intempestivă şi un alt aşa-zis Calendar... Suntem o organizaţie cu peste 1.200 de angajaţi, cu zeci de furnizori şi mii de clienţi, care au la rândul lor zeci de mii de salariaţi. Ne desfăşurăm activitatea legal şi plătim anual taxe de circa 800 de milioane de euro. Noi ne facem planuri de afaceri pe termen mediu şi lung, spre deosebire de Guvern, care îşi face calcule de pe o zi pe alta. Avem nevoie de stabilirea clară a unui mecanism de menţinere anuală a nivelului incidenţei de 60% şi a unui mod de calcul, nu de Calendare care nu sunt respectate. În loc de asta, ni se cere, din nou, să ne conformăm unei legi astăzi anunţată, mâine publicată, iar poimâine aprobată".

Într-o scrisoare oficială trimisă astăzi către Ministerul Finanţelor Publice, JTI solicită autorităţilor să ţină cont "de cerinţele legislaţiei europene în domeniul accizelor la ţigarete care prevăd atât incidenţa, care trebuie sa fie 60% din preţul mediu ponderat de vânzare, cât şi modalitatea de creştere, răspunzând astfel nevoii de predictibilitate a cadrului fiscal".

JTI precizează că depune eforturi costisitoare pentru a se conforma la un cadru de reglementare din ce în ce mai restrictiv. Toate Directivele europene referitoare la produsele din tutun, inclusiv taxarea şi publicitatea, au fost transpuse în legislaţia naţională, iar în prezent sunt implementate prevederile privind trasabilitatea.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Poate scumpirile vor mai salva cateva sute de vieti

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb