Actualizare 13:31 CSM şi-a însuşit punctul de vedere privind înăsprirea condiţiilor de eliberare a deţinuţilor autori de lucrări ştiinţifice
Consiliul Superior al Magistraturii şi-a însuşit, joi, punctul de vedere al Direcţiei legislaţie, documentare şi contencios referitoare la înăsprirea condiţiilor de eliberare a deţinuţilor care redactează lucrări ştiinţifice, informează Agerpres.
Plenul CSM a decis, cu nouă voturi pentru şi opt împotrivă, să-şi însuşească punctul de vedere, în sensul creării unor criterii obiective, echitabile şi transparente în ceea ce priveşte stabilirea caracterului ştiinţific al lucrărilor elaborate şi publicate, precum şi al unor criterii mai riguroase pentru procesul de elaborare a lucrărilor.
CSM a dat, astfel, aviz negativ propunerii de abrogare a dispoziţiei legale care permite reducerea pedepselor pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice.
Avizul CSM este consultativ.
(I.D.)
----
Actualizare 11:00 Raluca Prună despre reducerea pedepselor pentru lucrări ştiinţifice: Voi merge în continuare pe abrogare
Ministerul Justiţiei va continua demersurile pentru abrogarea prevederii legale referitoare la reducerea pedepselor pentru deţinuţii care publică lucrări ştiinţifice, a anunţat ministrul Raluca Prună joi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
"Ministerul Justiţiei are iniţiativa, iar eu am să merg în continuare pe abrogare. (...) Voi merge mai departe cu ordonanţa de urgenţă şi o să o pun pe site, nu am obligaţia să fac o consultare, dar, pentru că subiectul e de interes, o să o pun în consultare vineri (...). Voi argumenta pe discriminare, pentru că e discriminatoriu să răsplăteşti munca intelectuală mai mult decât munca fizică, şi pe elemente de drept comparat", a spus Raluca Prună.
Ea a argumentat urgenţa abrogării prevederii legale prin faptul că fenomenul este departe de a se fi încheiat, la începutul lunii ianuarie fiind în pregătire peste o sută de lucrări ştiinţifice cu autori deţinuţi, transmite Agerpres.
(I.D.)
-----
Judecătorul Adrian Bordea, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat în şedinţa Plenului CSM, că abrogarea dispoziţiei care permite reducerea pedepselor persoanelor condamnate, în baza lucrărilor ştiinţifice, poate genera mai mult rău şi că soluţia ar fi înăsprirea condiţiilor.
"Noi am analizat în Comisia 1 tot ceea ce au însemnat discuţiile din spaţiul public, care par a fi negreşit justificate, şi s-a ajuns la concluzia că în ce priveşte condiţiile pentru acordarea unor beneficii celor care scriu lucrări ştiinţifice trebuie să fie determinate de calitatea acelui înscris, a acelei lucrări. S-a considerat că definirea caracterului ştiinţific al lucrării trebuie foarte bine stabilită (...). Abrogarea unei astfel de dispoziţii poate crea mai mult rău şi de aceea am considerat că nu abrogarea este poate soluţia cea mai bună, ci înăsprirea sau stabilirea mai corectă a condiţiilor în care un deţinut poate beneficia (...) de un câştig ", a spus judecătorul Bordea.
1. Halal judecata!
(mesaj trimis de anonim în data de 28.01.2016, 12:17)
Corecta pozitia lui Bordea.,stupida si fariseica cea a ministrului-consecinta fireasca ar fi sa se reduca veniturile tuturor justitiabililor la nivelul sapatorilor de canale.Nici in momentele de apogeu ale prolectcultismului economic nu s-a facut o asemenea afirmatie aberanta.Madam Renglota pur si simplu nu concepe ca,cel putin in unele cazuri,munca intelectuala poate fi la fel de benefica societatii cva munca fizica.Parca ar trai in Cambodgia lui Pol POT!