Jurnalist din Mureş, reţinut de DNA pentru şantaj

Ioana Dogaru
Anticorupţie / 12 aprilie 2016

Julien Tănasă a fost reţinut pentru şantaj în urma unui flagrant organizat de procurorii Serviciului Teritorial Târgu Mureş al DNA, urmând să fie prezentat marţi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

Victima şantajului şi totodată denunţător în dosar este un candidat la postul de primar dintr-o comună a judeţului Mureş, potrivit unui comunicat al DNA.

"În cursul lunii martie 2016, unui viitor candidat la primăria unei comune din judeţul Mureş (denunţător în cauză), i s-a propus printr-un intermediar ajutorul unui jurnalist pentru a câştiga alegerile locale din anul în curs, lucru cu care viitorul candidat a fost de acord. Astfel, la data de 24 martie 2016, într-un restaurant din Luduş, denunţătorul s-a întâlnit cu suspectul Tănasă Julien, pe care l-a recunoscut ca fiind acelaşi jurnalist care, în urmă cu 4 ani, l-a denigrat în publicaţia sa, avantajându-l şi favorizându-l pe contracandidat să câştige acele alegeri", se precizează în comunicat.

Cu ocazia întâlnirii de la Luduş, jurnalistul i-a dat de înţeles denunţătorului că a primit bani în urmă cu patru ani, când l-a sprijinit pe contracandidatul său, fără să precizeze însă ce sumă primise de la persoana respectivă.

"În acelaşi context, pentru a-i face acelaşi serviciu, suspectul Tănasă Julien i-a cerut denunţătorului suma totală de 3.500 euro, asigurându-l totodată că va câştiga fără dubiu alegerile cu ajutorul acţiunilor sale pe care le va îndrepta împotriva celui pe care-l ajutase să devină primar în urmă cu 4 ani. În continuare, suspectul Tănasă Julien i-a mai spus denunţătorului că, în urmă cu 4 ani, procedase în aceeaşi manieră şi cu alţi candidaţi la funcţiile de primar din alte trei comune", se mai arată în comunicat.

La începutul lunii aprilie, jurnalistul i-a transmis denunţătorului că dacă nu îi va aduce suma de bani cerută, redusă în urma negocierilor la 2.500 euro, va stabili o înţelegere cu contracandidatul său şi va avea grijă din nou ca acesta să câştige alegerile locale.

De asemenea, denunţătorul urma să fie denigrat din nou în publicaţia electorală care urma să fie difuzată în comună, atât prin prezentarea unor fapte neadevărate, cât şi a unora adevărate, dar cu caracter compromiţător.

Pe 11 aprilie, denunţătorul i-a remis lui Julien Tănasă suma de 2.500 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Suspectul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat la Tribunalul Mureş cu propunere de arestare preventivă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb